Acte oficiale [Mn. Neamț], 1855

Acte oficiale // date cu ocazia numirii // Prea cuvioșiei sale Arhimandritul // Dionisie. // de locotenent de Stareț // și Stareț // al // sf(i)ntelor Monastiri Neamțul și Secul. // Anul 1855. Mai 24.   

59 p. (cu signat.) : il. ; 8° (22 cm), 24-26 R (19 x 13 cm) 

Bibliografie:

BRM vol. I, 317

Tipar negru, caractere chirilice de mărimi diferite. Signatura cu slove majuscule apare doar pe prima foaie a fiecărui caiet; custos, note de subsol. Numerotarea foilor este cu cifre arabe, plasate în centrul albiturii superioare, între paranteze, flancate de perechi de motive ornamentale stilizate. Sunt prezente și câteva inițiale albe profilate pe câte un fundal hașurat sau cu minime adaosuri fitomorfe. Copertele au fiecare un ancadrament compus din mici aranjamente florale de formă ovală, de compoziție tipografică, cu o slovă majusculă pe latura de sus, I, cu rol decorativ; coperta posterioară prezintă un arabesc de croșete înlănțuite, elemente de foliaj palmat dispus lateral și dedesubt, și un buchet central de frunze ovate (6 x 6,5 cm.). Primul text se deschide sub un bandou xilografiat, din repertoriul grafic al tiparniței nemțene – acronimul lui Iisus Hristos într-un triunghi anturat de două corole florale în secțiune, secondate simetric de vrejuri de acant pe fond negru; frontispiciul are doar o bază liniară și este flancat lateral de motive de compoziție tipografică: cruci grecești înscrise în cerc, sori cu facies uman, între ele, o literă (hypsilon) apoi perechi de mici lăstari cruciformi (ornamentul are 1 x 8,5 fără anturajul descris).

Cuprinde:

1. [1]r – titlul broșurii. Versoul foii (care constituie, totodată, coperta I a imprimatului) este alb.
2. 1-2:

Preasfinției sale Domnul Sofronie, Arhiepiscop și Mitropolit Moldaviei și Sucevii. Reproduce actul propriu-zis (sau hrisovul), cu intitulația în românește (caracteristică tuturor actelor domnești date-n tipar), prin care Grigorie Alexandru Ghica voievod (Grigore al V-lea Ghica) îl numește pe arhimandritul mânăstirilor Neamț și Secu, Dionisie (Romano), locotenent de stareț al numitelor lăcașuri, conform Așezământului organizării învățăturilor bisericești, în baza meritelor și solidei culturi teologice a prea cuviosului părinte. Actul a fost întărit în original, cu iscălitura și pecetea domnitorului Moldovei (desemnată peste tot, în cuprinsul broșurii de față, prin abrevierea p(ecetea) d(omnească) înscrisă într-un cerc care imită forma sigiliului) și înregistrat la Departamentul Cultului și Instrucției Publice, Iași, în 18 mai 1855 (nr. 2974, secția a 2-a, Șef Departam(ent) – sic – D. Ralet, Șef secție G. Dulcescu).

1. 3-4:

Onorat și credincios boiariu al Domniei noastre dumisale logofătului și cavaleriu Gheorghie Sturdza. Reproduce textul scrisorii prin care voievodul Moldovei, Grigorie Al. Ghica îl încunoștințează pe boier despre decizia numirii în calitate de locotenent de stareț al mânăstirilor Neamț și Secu a părintelui arhimandrit Dionisie, pentru a se pune capăt neorânduielilor întâmplate în ultima vreme și pentru propășirea lăcașurilor și a seminarului proectat după rugăciunea ce ne-au făcut-o Soborul. Domnitorul Ghica îl deleagă (rânduiește) pe Gheorghe Sturza, în virtutea zelului manifestat de acesta în privința cultului naționale, să meargă la Mn. Neamț împreună cu arhimandritul, pentru a cere soborului să dea ascultare poruncii domnești, arătând că unicul scop al nestrămutatei hotărâri este acela de-a aduce mânăstirile în îndreptarea morală și materială de care acestea au nevoie; în care scop și Domnul țării va avea neadormită privighere ca orice încercare de vrajbă și neliniște din partea cugetătorilor să fie aspru înfrânată. Actul original iscălit de Grigorie Alexandru Ghica a fost înregistrat la Departamentul Cultului și Instrucției Publice, Iași, în 14 mai 1855 (nr. 2762, secția a 2-a), sub semnăturile lui D. Ralet și G. Dulcescu. 

1. 5-6:

Preacuvioșiei sale Arhimandrit Dionisie. Reproduce înștiințarea adresată lui Dionisie, iscălită de Grigorie Ghica al V-lea și întărită cu pecetea domnească, privind desemnarea arhimandritului ca locțiitor de stareț al mânăstirilor Neamț și Secu; argumentele sunt formulate clar, în deschiderea scrisorii: pentru ca monastirile Neamțul și Secul să poată răspunde dorinții fondatorilor și propășirilor timpului, având nevoie de o conducere potrivită și reglementată, iar programul seminarului înființat la cererea Soborului să se desfășoare conform însemnătății lui confirmate prin hrisov. Domnitorul consideră că, pentru ca această instituție să prospere și să atragă rezultate folositoare, este nevoie de un bărbat luminat și cu științele cerute, pentru binele mânăstirilor și al seminarului deopotrivă. Cunoscând nivelul temeinic de instruire al arhimandritului în ramul teologic așa cum o dovedesc scrierile date la lumină, stăpânitorul îl rânduiește cu plăcere pe Dionisie locotenent de stareț la numitele monastiri la care îndatorire îl cheamă deîndată, punându-i în vedere să se sârguiască a răspunde întru totul dorințelor Domniei. Actul apare ca fiind înregistrat în condica Departamentului Cultului și al Instrucției publice, Iași, la nr. 2760, secția a 2-a, sub semmnăturile responsabililor Dimitrie Ralet și Gheorghe Dulcescu, în data de 14 mai 1855.

1. 7:

Cuvioșilor Duhovnici îndeplinitori îndatoririlor de Stareț, după Așezământ. Reproduce textul scrisorii întocmite și iscălite de Sofronie, mitropolitul Moldovei (datată mai 19 zile 1855 și înregistrată în condica secției sub nr. 836), prin care se specifică faptul că Preaînălțatul Domn Stăpânitoriu prin luminatul său ofis din 18 zile maiu, anul de față, cu nr. 2974 îi aduce la cunoștință ierarhului că la mânăstirea Neamț a fost rânduit cuvioșia sa, arhimandritul Dionisie, în locul arhimandritului Antonie; alăturând scrisorii sale copia deciziei domnești (a ofisului), Sofronie îi încunoștințează la rându-i pe destinatari, de acest fapt, spre regularisire și pentru a-i da hotărârii, cuviincioasa ascultare.

1. 8-9:

Scrisoare de mulțemire a soborului cătră Înălțimea Sa Domnitorul / Preaînălțate și Mult milostive Doamne... Reproduce textul scrisorii smeritului sobor al sfintelor monastiri Neamțul și Secul și Schiturile către Domnul Moldovei, Grigorie Ghica al V-lea, prin care acesta este înștiințat că soborul întrunit în biserică în 24 mai, a ascultat cu toată umilința înaltele ofise a Înălțimei voastre, supt nr. 229 și 230 și porunca prea sfințitului Mitropolit supt număr 836, însoțită de o copie a luminatului ofis nr. 343 în privința înscăunării lui Dionisie ca locțiitor de stareț. Soborul mulțumește cu adâncă recunoștință pentru această binefacere, și adaugă, în finalul scrisorii, informația că a ales drept stareț statornic tot pre cuvioșiia sa părintele arhimandritul Dionisie, rugându-l pe Domn a întări această alegere conform așezământului monahal, alegere de la care noi așteptăm înflorirea monastirei și apărarea ei despre toți vrășmașii supt puternicul și blândul scut al Înălțimei Voastre. Actul original purta semnăturile tuturor membrilor Soborului și data de 24 mai 1855. 

1. 10-11:

Este redată o a doua scrisoare de mulțumire, cu titlul: Înalt Prea sfințite și mult milostive stăpâne, tot din 24 mai 1855, prin care soborul mânăstirilor Neamț și Secu (cu schiturile lor) se adresează Mitropolitului Moldovei. Reia, practic, textul de mai sus. 

1. 12-14:

Raportul Dumisale Marelui Logofăt Gheorghie Sturdza, și a Luminării sale Prințului Iancu Ghica cătră prea Înălțatul Domn. / Preaînălțate Doamne. Reproduce raportul întocmit de logofăt, în urma acțiunii întreprinse conform ofisului din 14 mai 1855, numărul 230. Gheorghe Sturdza dă seamă de faptul că a adus la cunoștința soborului monahal ordinul Domniei și că a instalat ca locotenent de stareț pe arhimandritul Dionisie. Conform relatării, soborul a apreciat această măsură ca pe-o dovadă a purtării de grijă părintești, a domnitorului, exprimându-și dorința de a contribui la îndeplinirea scopului pentru care a fost dată – acela de-a scuti acest sfânt lăcaș de turburările și necuviințele de care au fost însoțită alegirea de stareț din anul 1853. Se specifică în continuare faptul că soborul și-a ales, în deplină liniște și fără cea mai mică opunere starețul statornic în persoana aceluiași arhimandrit, cei mai cuvioși dintre părinți declarând că asemenea alegere dovedește că a fost însuflată de Duhul Sfânt și că numirea efectuată de către Domn semnifică zidirea din nou a lăcașului. Boierul Sturdza adresează Măriei Sale rugămintea de-a confirma alegerea starețului, pentru a restabili ordinea și bunul renume al mânăstiri(lor), mărturisind că se simte fericit a contribui la realizarea unii din cele mai mântuitoare dorinți ale Înălțimii Voastre. La final: iscălit Gheorghie Sturza logofăt / Iancu Ghica. 1855 mai 25.

1. 15-16:

Cuvântul marelui Logofăt Gheorghie Sturdza cătră soborul Sfintelor Monastiri Neamțul și Secul. Reproduce scrisoarea boierului, dar fără semnătură și dată. Autorul aduce un elogiu personalității deosebite a arhimandritului Dionisie, a căruia viiață au fost un șir lung de stradanii pentru luminarea neamului nostru, pentru întărirea credinței și pentru avuțirea literaturii bisericești cu cele mai folositoare scrieri. Numai de la un asemenea bărbat se poate aștepta înflorirea acestor monastiri,.... îmbunătățirea clerului și renașterea morală a întregii țări. Gheorghe Sturdza îi îndeamnă pe monahi să-și îmbrățișeze cu căldură noul păstor, ajutându-l la îndeplinirea frumoasei dar grelei și spinoasei sale chemări, scutindu-l totodată de supărările care au tulburat liniștea lăcașurilor mai înainte vreme, amărând viața celorlalți stareți; procedând astfel se vor arăta vrednici de bunăvoința bunului nostru Domnitor.

Ultimul paragraf al Cuvântului către obștea monahală cuprinde un alt scurt cuvânt către Cuviosul părinte arhimandrit Dionisie, în care acesta este rugat să primească această numeroasă turmă pe care părinteasca îngrijire a Domnitoriului i-o încredințează prin intermediul său (Gh. Sturdza), pentru a-i fi păstor bun și blând..., spre mulțămirea religiosului nostru Domnitoriu, spre bucuriia și folosul întregii țări și spre lauda lui Dumnezeu.

1. 17:

Adresa Departamentului bisericesc, lângă care s-au trimis pre cuvioșiei sale arhimandritului Dionisie ofisul domnesc. Redă înștiințarea oficială, de numire ca locotenent de stareț, care i s-a transmis lui Dionisie Romano împrună cu decretul domnesc de rânduire (nr. 229) și copia ofisului (nr. 2762) adresat lui Gheorghe Sturdza. Semnatarii adresei, Dimitrie Ralet, Șeful departamentului bisericesc și Leon Ghica, directorul acestuia, invocă, în încheiere, chemarea înaltă la care va să răspundă arhimandritul potrivit așteptărilor, ca om dedicat principiilor morale care l-au călăuzit toată viața, pentru luminarea clerului și cultura națională. În josul paginii, datele de înregistrare a actului la n. 2763, în condica secției a 2-a (a Departamentului Cultului și al Instrucției publice, Iași) condusă de Gh. Dulcescu, cu data 1855 mai.

1. 18-27:

Cuvântul părintelui Arhimandrit Dionisie, adresat Marelui Logofăt, părinților proestoși și duhovnici, și părinților din obște. Un discurs plin de idei valoroase, care atribuie celui mai vechi lăcaș de recluziune, moldovenesc, un rol decisiv în formarea clerului și în edificarea unei națiuni conștiente de valoarea și menirea ei, cu sprijinul domnitorilor luminați, pătrunși de duhul evanghelic. Bărbați învățați și cu moral evanghelic sunt de mare trebuință – și care alt loc putea fi mai potrivit pentru acest scop mântuitor, decât acest sfânt lăcaș, unde toate condițiile trebuincioase sânt cu prisos, unde o tinerime așteaptă cu dorință a se împărtăși de învățeturi mântuitoare, ca să poată fi odată folositori patriei. Așa cum afirmă părintele Dionisie chiar de la început – Ferice de națiia căriia provedința îi trimite mai des asemenea bărbați,... care să știe a îngriji de fericirea comună (să facă a împărăți dreptatea, adevărul, buna credință și neinteresarea, să biciuiască vițiul, să dea învățăturilor care sânt sufletul soțietăților omenești, întinderea ce li să cuvine, să ridice templul Domnului cel căzut... (...). Nația română! Această nație martiră de atâția secoli are mai multă dreptae a avea asemenea dorinți mântuitoare..., ca toți aleșii ei cu brațu(l) puternic să lucreze împreună a pune o bună temelie pentru viitoriul ei, în acest timp, când, scăpată de intregile de afară, poate spera un viitoriu mai ferice.

Este cu reverență amintit zelul domnesc în a reorganiza învățăturile, prin ridicarea unor așezăminte publice și punerea în slujbe de bărbați luminați; apoi: pe lângă celelalte faceri de bine, Măriia sa nu au pierdut din vedere nici această Monastire. Care este cel întâiu așezământ religios întru această țară, și care bine cârmuit, poate fi de cel mai mare folos, întinzând moralul și instrucțiia în tot clerul aceștii țări, și contribuind cu aceasta la luminarea nației întregi. Mânăstirea este, totodată, o școală de moral și de fapte de pietate; și însuși locul de ucenicie al lui Dionisie Romano, care se bucură să revină, de data aceasta în fruntea obștii – căci nu mi-am pierdut timpul în zadar,... am slujit cu credință și cu zel națiunei române care au știut să prețuiască ostenelele mele (...). Chiem, și rog pe toți bărbații iubitori de bine să se adune împrejurul mieu, mă veți găsi gata la tot ce este bun și folositoriu.

1. 29-29:

Textul Hrisovului datat Anul 1852, mai 28 zile (nr. 367, secția a 2-a din Departamentul Cultului, Șef Departam(ent)– D. Ralet, Șef secție G. Dulcescu; nr. 7795 din condică). Voievodul Moldovei, Grigorie Alexandru Ghica (Grigorie Ghica al V-lea) se adresează mitropolitului Sofronie cu privire la numirea arhimandritului Dionisie ca locotenent de stareț al celor două mânăstiri, numire urmată de o suplică din partea soborului prin care i se solicită Domnitorului înscăunarea ca stareț statornic, al susnumitului. Ca urmare a acestei cereri, a fost emis decretul cu nr. 3064, prin care recunoscând și întărind pe prea cuviosul Arhimandrit Dionisie de stareț pe viață al ziselor monastiri, i se face cunoscut despre aceasta și mitropolitului, pentru a-l însărcina pe episcopul de Huși să-l instaleze pe noul stareț după rânduiala bisericească.

1. 30-31:

Decretul de numire ca stareț pe viață, al mânăstirilor Neamț și Secu, a lui Dionisie Romano, înregistrat cu nr. 363 și 3062 (secția a 2-a, sub aceleași iscălituri, data: anul 1855, mai 28 de zile). I se aduce la cunoștință cererea soborului, consecutivă primei însărcinări (ca locotenent de stareț), potrivit căreia obștea te-a ales și te cere de stareț. Domnul întărește prin decizia sa, noul rol al arhimandritului, recunoscându-i alesele însușiri și eforturile de luminare a clerului și strădanile pentru propășirea culturii naționale. Am încuviințat nemerita alegire a Soborului..., în care eminentă funcție pășind de îndată te vei sârgui a întroduce buna orânduială și regulata administrare, spre a putea prospera osebitele așezăminte proectate a să face, precum și seminariul întărit cu domnescul nostru hrisov număr 3061... etc.

1. 32:

Scrisoare oficială adresată de Șeful Departamentului Cultului, D. Ralet, din 29 mai 1855 (nr. 3074), noului stareț statornic al celor două lăcașuri moldovene. Textul reia, în linii mari, afirmațiile lui Grigorie Alexandru Ghica din decretul cu nr. 3062, adăugând acestora felicitările cuvenite. Jos, în dreapta, numele șefului secției, G. Dulcescu.

1. 33-35:

Cuvânt rostit de prea Sfințitul Episcop al Hușului Domnului Domn Meletie Istrate la instalarea Prea Cuvioșiei sale arhimandritului Dionisie de Stareț al sfintelor Monastiri Neamțul și Secul. Textul documentului poartă doar data 1855, iunie 5 zile, fără semnătură. Cuvântul este rostit în fața soborului monahal, care este mustrat pentru starea în care se află comparativ cu timpurile în care păstoreau odinioară stareți precum Paisie, Silvestru sau Ilarie și îndemnat să-și analizeze conduita potrivit temeiului scriptural și îndatoririlor asumate, indiferent de vârstă sau grad. Apoi episcopul se adresează noului stareț pe același ton ferm, - și Biserica, și nația cere mult de la cuvioșiia ta, îndemnându-l în încheiere să-și aducă aminte de înfricoșata judecată a lui Hristos: ca să poți atuncea zice cu frunte vesălă “iată eu și fiii carii mi-au încredințat Domnul”.

1. 36-38:

Cuvânt rostit de prea Cuvioșiia sa Arhimandritul Dionisie Stareț Sfintelor Monastiri Neamțul și Secul, în 4 Iunie la ocazia întâmpinării Prea sfințitului Episcop al Hușului D. D. Meletie Istrate. În debutul discursului, noul stareț dezvăluie bucuria și nerăbdarea cu care obștea întâmpină un ierarh mult așteptat, a cărui prezență este menită să rispească norii turburărilor. Apoi afirmă: Națiia întreagă are astăzi ochii ațintați (sic) aicea. Bărbații carii lucrează pentru reorganizarea acestui sfânt așezământ vor fi prețuiți și pomenirea lor va fi neuitată până în veacurile cele mai depărtate (...). Niminea mai bine decât mine nu cunoaște câtă trebuință are astăzi Națiia de bărbații progresului, care cu cât sânt de rari cu atât sânt mai prețuiți. Fie dar binecuvântat zelosul Domnitoriu și Prea sfințitul Mitropolit al țării ce vă încrdințează cu această misie relighioasă; fie binecuvântați toți bărbații care lucrează pentru fericirea nației și luminarea ei. Cerând episcopului binecuvântări, sfătuiri și ajutor constant, starețul Dionisie încheie astfel: Sprijiniți Casa Domnului, și fiți încredințați că recunoștința tuturor bine cugetătorilor va fi păstrată pentru bărbatul ales de Domnul spre săvârșirea voii sale, Amin.

1. 39-41:

Cuvânt rostit de prea Cuvioșiia sa Arhimandritul Dionisie la a sa instalare de Stareț al Sfintelor Monastiri Neamțul și Secul în zioa de 5 Iunie, în ființa prea sfințitului Episcop al Hușului Domnul Domn Meletie Istrate și a tot Soborul. 

Discursul începe prin menționarea faptului că întregul Chinoviu cu înainte stătătorul ei înalță rugăciuni de mulțumire pentru bunăstarea Patriei și pentru stăpânitorii politicești și bisericești carii apără și sprijinesc acest sfânt lăcaș. Rolul zelosului Domn pentru întărirea și înflorirea lăcașurilor este din nou corelat cu menirea sa față de binele nației. Apoi este amintită obștea monahilor, care se supune cu bucurie poruncilor domnești, primind totodată povățuirile arhipăstorului. Urmează mulțumirile pe care Dionisie le aduce relighiosului Domnitor, a cărui purtare de grijă se unește cu cea a Mitropolitului, primind umilita cerere a Chinoviei, și însuși episcopului însărcinat cu instalarea sa la cârma celor două lăcașuri, pentru osteneală și pentru dragostea față de binele comun, privită ca o însușire a caracterului preasfinției voastre. Textul ia sfârșit cu menționarea faptului că întregul sobor se roagă ca cei trei bărbați să aibă parte de o viață fericită și glorioasă, rugăciunea comună fiind închinată deopotrivă tuturor celor ce lucrează pentru binele omenirii și fericirea nației.

1. 42-59:

Cuvânt zis de Cuviosul Protosinghel Varlaam cu ocaziia intrării prea Cuviosului Arhimandrit Dionisie de Stareț Sfintelor Monastiri Neamțul și Secul. Un text de 9 file, organizat în două părți. Prima parte tratează subiectul bunului păstor al oilor cuvântătoare și imaginează un posibil cuvânt adresat de Hristos celui chemat întru stăreție, în care se regăsesc din plin îndemnurile evanghelice bazate pe modelul jertfei în folosul celorlalți potrivit exemplului suprem al Mântuitorului. În primul rând îndemnul pe care se întemeiază adevărata preoție, adevărata păstorire – “dacă Mă iubești, paște oile mele/mielușeii mei”. Cea de-a doua parte creionează în chip expresiv ființa adevăratei “oi”, care are a se feri de orice asemănare cu alte făpturi enumerate aici, întruchipări ale viciilor umane. Să nu fie cumva capre, sau alte dobitoace îmbrăcate în pielea oilor (cămile ce țin minte răul, tauri împungători,... lupi răpitori, vulpi viclene, cârtițe oarbe...). În primele pagini ale acestui Cuvânt, rolul din vechime al mânăstirilor Neamț și Secu este reliefat cu deplină admirație și cuvinte bine alese – Institut de mântuire pentru cei greșiți..., Chinoviu ce au conceput și a renăscut atâția bărbați deprinși în fapta bună și desăvârșiți în creștinătate... / care prin atâtea traduceri de cărți morale și religioase în limba Patriei, folosind Biserica și luminând națiia nu puțin au contribuit la renașterea, creșterea și îmbunătățirea fisică și morală a neamului moldoromân. Nimenea nu poate tăgădui mulțimea cărților tipărite ce au eșit și es la lumină din Tipografiia ce are.

Romano, Dionisie (din botez Dimitrie), episcop de Buzău 

Născut la 29 iulie 1806, în Săliştea Sibiului, decedat la 18 ian. 1873, în Buzău. Călugărit la Neamţ sub numele Dionisie (1823), audiază unele cursuri la colegiul Sf. Sava precum şi un curs normal pentru pregătirea primilor învăţători români în Bucureşti (1831-1832). 

Ca profesor naţional în Buzău (1832-1843), ridică două clădiri şcolare, tipăreşte manuale didactice, îndrumă şcolile săteşti din jud. Buzău, în calitatea de revizor şcolar (1838-1843) editează (împreună cu Gariil Munteanu) foaia Vestitorul Bisericesc (1839-1840) prima de acest fel la noi; director şi profesor la Seminarul din Bucureşti (1843-1848) arhimandrit, înlăturat din învăţământ pentru participare la revoluţia din 1848, stabilit în mănăstirea Băbeni (1849-1851); egumen la mănăstirea Sadova (1851-1854) timp în care editează ziarul Eho echistiastic (1850-1853) la Bucureşti având o colecţie de broşuri sub titlul Biblioteca religios morală. 

A fost stareţ la mănăstirea Neamţ (1855-1857) unde a înfiinţat o şcoală primară, cu internat pentru 50 de copii şi un gimnaziu, amândouă în Târgu Neamţ, iar în mănăstire un seminar, toate întreţinute de mănăstire; a reorganizat tipografia şi spitalul din mănăstire, a început o serie de construcţii gospodăreşti, 

Înlăturat din săreţie, s-a stabilit la Iaşi, fiind un luptător pentru unirea Principatelor; locţiitor de episcop la Buzău (iun.1859, hirotonit arhiereu în feb.1862), apoi la Huşi (nov.1864-mai 1865); la 26 mai 1865 a fost numit episcop eparhiot la Buzău, funcţionând până la moarte. 

La Buzău la reorganizat şi repus în funcţie tipografia eparhială, în care au apărut zece cărţi de slujbă şi alte câteva cărţi, a înfiinţat şcoli la schiturile Dălhăuţi (mutat apoi la Nifon), pentru călugări, Răteşti şi Coteşti, pentru călugăriţe, a acordat ajutoare materiale la numeroase mănăstiri şi aşezăminte de cultură sau unor tineri pentru studii. 

A făcut prima donaţie de cărţi Societăţii Academice Române, fapt pentru care a fost ales membru onorar, după moarte, biblioteca sa (peste 150 manuscrise româneşti, slavoane, greceşti, turceşti, arabe şi peste 7000 de cărţi în diferite limbi - unele rarităţi bibliografice) a intrat în patrimoniul academiei Române.

A scris:

Abecedar românesc spre întrebuinţarea tinerilor începători (1834 şi 1839); Abecedar religios (1835) 

Biblioteca tinerilor începători în 2 părţi (1837-1838), toate apărute la Buzău;

Imnuri în proză pentru copiii care încep a ceti, traducţiune liberă, Iaşi,1858,78p. (ed.a II-a Buzău 1869) 

Prescurtare de geografie sfântă, Bucureşti, 1850, 52 p.; Prescurtare de geografie veche, Bucureşti, 1850, 57 p.;  Prescurtare de ermineutică sacră sau oarecare explicaţii asupra Scripturii Vechiului şi Noului Testament, Bucureşti, 1851, 78 + 67 p.; Principii de retorică şi elocvenţa amvonului, 2 vol., Iaşi, 1859, 179 + 162 p.; Manualul adevăratului religios, povăţuitorul sufletelor pe calea mântuirii, Iaşi, 1858, XIV + 104 p.; Adunare de cuvinte sărbătoreşti, funebre şi la alte ocazii, pentru seminarişti, Iaşi, 1859; Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor (extras din `Vestitorul Bisericesc" (1839), Buzău, 1871,56 p. (retipărite de O. Ghibu, în 1916 sub titlul: Vrei să fii înţelept.?)

Cuvintele unui credincios, de A.F. Lamennais, traducere, Bucureşti, 1848, 108 p. (ed. a II-a, Iaşi, 1859), Mângâietorul celor întristaţi, celor bolnavi şi celor bătrâni sau Adunare de meditaţii.... 3 broşuri, Bucureşti, 1850 (ed. a II-a, Iaşi, 1859, 139 p. - traduceri după J.B. Massillon;

Geniul creștinismului, traducere după Chateaubriand, 3 broşuri, Bucureşti, 1850, 56 + 63 + 63 p.; 

Din confesiile Sf. Augustin, Bucureşti, 1850, 64 p.; 

Din meditaţiile Sf Augustin, 3 broșuri, Bucureşti 1851, 191 P.

(Din M. Păcurariu, Dicționarul telogilor români, s.v.)