Alăuta Duhovnicească sau Trâmbița cerească, text manuscris transcris în prima jumătate a sec. al XIX-lea
Alăuta Duhovnicească sau Trâmbița cerească, text manuscris transcris în prima jumătate a sec. al XIX-lea
Alăuta Duhovnicească sau Trâmbița Cerească „Învăţătură pentru ceice va să primească călugăria”, text manuscris transcris în prima jumătate a sec. al XIX-lea.
Titlul general al acestui manuscris, aşa cum este precizat în însemnarea de la sfârşitul cărții, a fost inspirat de binecunoscutul pasaj biblic apocaliptic „Când veți vedea toate aceste lucruri...", acestea au fost vorbele lui lisus, consemnate în Biblie, care avertizează asupra venirii Apocalipsei. Acest eveniment nu se va declanşa dintr-o dată, ci mai multe evenimente premergătoare o vor anunța. Aceste evenimente sunt descrise precum 7 trâmbițe, care vor fi anunțate de cei 7 îngeri. Cele 7 trâmbițe sunt văzute precum cele mai importante evenimente care se vor petrece mai înainte ca marea schimbare globală să se producă.
Textul ritual monahal reprezintă un îndrumar practic, ce prezintă rânduielile statornicite pentru tunderea în monahism.
Codicele ce-l prezentăm, de formatul in-4, are doar caietele numerotate (de la 1 la 13), la început, în restavul de jos, sub text. În total, textul manuscris are 59 file, plus alte file rămase albe, nescrise. Unele file au chenar din linii, trasate cu roşu şi negru. Hârtia şi cerneala (negru şi chinovarul) sunt de bună calitate. Scrierea, îngrijită, este semiuncială, cursivă, puțin înclinată spre dreapta. Textul este înfrumusețat cu un frontispiciu (pe f. 1), mai multe inițiale şi vignete.
În ceea ce privește cuprinsul, lucrarea conține în total un număr de cinci învățături, după cum urmează:
- (1): Învățătură pentru ceice va să primească călugăria.
- (4): Rânduiala Chipului celui mic.
- (16): Urmarea Marelui și Îngerescului Chip (Cu încă o învățătură, la tundere).
- (44): Un Dictionar onomastic monahal, pentru călugări şi călugărițe.
- (50)-(58): Cuvânt pentru tundere.
La sfârşit, copistul anonim, cu siguranță un monah român, din Muntenia ori Moldova, a scris următoarea Luare aminte:
Această mică cărticică să numește Aliută duhovnicească și Trâmbiță cerească, care trâmbițând în urechile credincioşilor aprinde și învăpăiază inimile lor spre dragostea lui D(u)mnezeu şi-i face pre ei a fi sârguitori și a împlini și cu lucrul cele ce sånt scrisă întru dânsa și prin lucrarea acestora li să face lor suirea la împărăția cerului și cei ce au dragoste către D(u)m(ne)zeu şi îl iubesc pre El di(n) toată inima lor.
Toate cele prezentate privind conținutul scrierii, analiza ductului scrierii şi a filigranului hârtiei indică încadrarea acestui text în prima jumătate a secolului al XIX-lea; ne gândim că acesta s-ar putea să fi fost scris în Moldova, în cadrul şcolii de copişti ai obştii Starețului Paisie Velicicovschi.
Este vorba despre Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794), însuşi Paisie Velicicovschi, sfântul isihast, cărturar şi filantrop (prăznuit în Calendarul Ortodox la 15 noiembrie), unul dintre străluciții slujitori ai monahismului ortodox care au viețuit pe meleagurile noastre, înnoitor al vieții duhovniceşti în mănăstirile din Moldova (dar şi din alte locuri, prin ucenicii săi), iscusit traducător al scrierilor Sfinților Părinți din limba greacă în limbile slavonă şi română, rugător şi împlinitor al faptelor milei creştine. A inițiat în Țările Române mişcarea spirituală paísiană şi a fost primul tålmäcitor în romăneşte al "Filocalici". La împlinirea a 500 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Neamț, pe locul unde a fost cândva chilia Starețului Paisie s-a înființat un muzeu cu obiecte din vremea sa. Mormântul său se află în gropnița mare a Mănăstirii Neamț.
În prezent, cartea nu conține alte însemnări de interes istoric-documentar.
Legătura codicelui este din tăblii învelite în piele maro închis, de bună calitate, ornată, pe ambele coperte, cu chenar din motive de compoziție tipografică, în colțare cu câte un vrej, în câmpul primei coperte cu o cruce având brațele ornate, iar în cel al copertei ultime cu o compoziție dreptunghiulară din vrejuri şi flori, toate aceste cadre ornamentale fiind aurite. Este, credem, chiar legătura originală a manuscrisului. Cartea se află în stare foarte bună de păstrare, are valoare bibliofilă şi patrimonială.
Nu încheiem înainte de a aminti faptul că, în Fondul de manuscrise româneşti al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti se află două asemenea texte ale Alăutei duhovnicești. Primul se păstrează într-un miscelaneu de literatură monahală, tot de la începutul secolului al XIX-lea, provenit din biblioteca mitropolitului Calinic al Moldovei (BAR ms. rom. 1566), iar al doilea, de 52 file, a fost scris pe Veniamina Zigola şi a aparținut obştei Starețului Paisie de la Mănăstirea Neamţ (BAR ms. rom. 833).
Referințe bibliografice:
Schimnicul Platon, Viața și nevoințele fericitului Părintele nostru Paisie, Mănăstirea Neamț, 1836.
Ciprian Zaharia, Biserica Ortodoxă Română şi traducerile patristice și filocalice în limbile moderne. Paisianismul, Bucureşti, 1996.
Emil Preda, Dicţionarul sfinților ortodocşi, Bucureşti, 2000.
Serghie Cetvericov, Paisie, stareţul Mănăstirii Neamțul din Moldova. Viața, învățătura şi experiența lui asupra Bisericii Ortodoxe. Traducere din rusește de Nicodim Munteanu, Mănăstirea Neamț, 1933.
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, Bucureşti, 1981.
Gabriel Strempel, Catalogul manuscriselor românești de la Biblioteca Academiei Române, I, Bucureşti, 1978.
