Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

35. Buletinul Instrucțiunii Publice 1865-1866, exemplar bibliofil

LOT : 035

35. Buletinul Instrucțiunii Publice 1865-1866, exemplar bibliofil

Preţ de pornire 900,00 €
LicitatieLicitația Regalitate Românească - Istorie și Valoare
Valoare estimativă2500 - 5000 €
Dimensiuni29,5 x 24 cm
Starea de conservareFoarte bună
Adjudecat cu2800 €

Detalii

Buletinul Instrucțiunii Publice 1865-1866, exemplar bibliofil, exemplar unic.

Volumul a fost realizat în 1867 de către librarul și legătorul de cărți Ion Buznea pentru a fi inclus printre obiectele cu care Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, titulatura oficială a României în acel moment, au participat la Expoziția Universală de la Paris din 1867. Această participare a declanșat o adevărată furtună diplomatică deoarece România nu era încă independentă și, prin urmare, nu avea dreptul la un pavilion propriu în cadrul expoziției. Cu toate acestea, datorită susținerii politice a împăratului Napoleon al III-lea al Franței, România a obținut un pavilion separat de acela al Imperiului Otoman, puterea suzerană, ceea ce a determinat protestele acestuia. Guvernul român a organizat în mod special această participare. Au fost solicitate obiecte atât din partea instituțiilor publice, cât și din partea particularilor. Ion Buznea a considerat de datoria lui de cetățean să contribuie cu mijloacele sale la reușita pavilionului românesc. Volumul cuprinde în spațiul șnitului imaginile principelui domnitor Carol, stemei țării, harta României și semnătura "Ion Buznea relieur". Realizatorul acestui exemplar unic și deosebit a fost recompensat de juriul Expoziției Universale prin acordarea unei medalii.