Legiuirea lui Caragea, București, 1818

Legiuire a prea Înălţatului și prea Pravoslavnicului Domn Ioan Gheorghe Caragea Voevod. Cu toată cheltuiala dumnealor Constandin Caracaş, dohtor, și dumnealui Răducanul Clinceanul, biv vel stolnic, și dumnealui Dumitrache Topliceanul biv vel sluger. Tipărită în privileghiiata tipografie a Dumnealor... ot Cişmeaoa răposatului domn Mavrogheni din București [i.e. Tipografia lui Francisc de Schobeln, din Brașov], 1818.  [2] f., 104 p., [3] f. (55 f. cu signat.) : il. + 1 planşă ; 2° (27 cm), 33 R (14 x 21 cm)

Ediții ulterioare: 1838 : Ed. a II-a, adăugită, Bucureşti (tipografia lui I. Eliad), cu caractere chirilice; cuprinde, în plus, faţă de ediţia 1818: Pitacul răposatului întru fericire Domnu Grigorie Dimitrie Ghica asupra căderii de protimisis la vânzarea celor nemişcătoare şi Jurnalul Č. Sfat Administrativ Extraordinar şi cu Domneasca întărire a Prea Înălţatului nostru Domnu tot asupra acestii pricini), editor şi editor comercial: serdarul Simeon Marcovici.

1844 : Ed. a III-a, Iaşi (ap. Gazeta Cărţilor, Ploieşti : Bucureşti, 1921-1944, 11(1942), nr. 13-14 (mai 15-31), p.3: Biblioteca Institutului de Istorie Universală publicată de Elena Alexiu)

1845 : Ed. a IV-a, Bucureşti, adăugită (cuprinde toate legiuirile privitoare la dreptul civil), cu tiparul Curţii, în alfabet de tranziţie. Editor: Simeon Marcovici (ajuns, între timp, clucer)

1865: Ed. a V-a, București, editor: clucerul C. V. Brăiloiu, cu alfabet de tranziție

1907 : Ed. a VI-a, Bucureşti, îngrijită de Ion Palade, cu titlul: Codul Caragea, reprodus după manuscrisul original românesc (cu un apendice din 16 anexe, un glosar de termeni juridici şi uzuali, un studiu istoric) şi prefaţată de D. Alexandrescu.

1955 : Ediţie critică, Bucureşti, Editura Academiei Române, coord. de A. Rădulescu

Republicări în: Ioan Bărbătescu. Cursul dreptului civil român sau ecsplicarea paragrafelor de legi civile după ordinea pravilei lui Caragea. Bucureşti, 1849; Legiurile civile, adunate şi clasificate de Cluceru C.V. Brăiloiu. Bucureşti, 1854; Ioan M. Bujoreanu. Biblioteca de Legislaţiune. Colecţiune de legiuirile României vechi şi noi : înavuţită cu Pravila lui Caragea [etc.]. Bucureşti, 1873 ; A. Marchievici. Legiuirea Caragea, dată în 1817 de Domnul român Ioan Caragea. Traducere din moldoveneşte [în ruseşte]. În : Memoriile Societăţii imperiale de istorie şi antichităţi din Odesa, tom XV, 1889; p. 711-807 ; C. Hamangiu. Codul general al României. Ed. a 2-a.  Bucureşti, 1907; Codul Caragea (Codul civil al Munteniei) complectat cu legile posterioare (1817-1832). Capitolul: Legiuiri vechi, p. 67-123; C. C. Giurescu (ed.). Legiuirea lui Caragea. Un anteproiect necunoscut [Ms. M. Săulescu]. Bucureşti, 1923.

Inspirată din Codul civil austriac şi din cel napoleonian şi fundamentată, în mare parte, pe reglementările Pravilniceştii condici a lui Alexandru Ipsilanti - publicată în ediţie bilingvă, la Bucureşti, în 1780 (cu titlul Syntomon Nomikon) şi promulgată în 1782 - Leguirea Caragea încorporează canoane, legi bizantine (“vasilicale”) şi reguli pământene ale vieţii de zi cu zi. Noua pravilă fanariotă este opera boierilor divaniţi, pe structura gândită de Athanasie Christopol, logofătul Pricinilor Străine şi de clucerul Nestor Craiovescu-Predescu. Structura Legiuirii este una eterogenă. Ea cuprinde, în cele şase părţi ale sale, norme de drept civil, penal şi procedural. Publicarea ei s-a hotărât prin hrisovul din 9 august 1818, cu aplicare de la 1 septembrie.

Referitor la locul de tipărire a textului românesc, Andrei Veress ne informează: “Potrivit unei însemnări din 29 Martie 1819 a exemplarului braşovean [aparţinând bibliotecii Liceului Honterus, din Braşov, apud Fabricius], cartea a fost tipărită de fapt la Braşov, în tipografia lui Francisc de Schobeln, prin Friedrich Herfurth” (BRU, loc. cit. supra). Dan Râpă-Buicliu reiterează şi confirmă teza falsului tipografic, coroborând observaţiile emise de diverşi istorici, bibliografi şi bibliotecari şi informaţiile oferite de însemnările prezente în anumite exemplare - cum ar fi adnotarea de la f. 10 v a manuscrisului 600, de la BAR, şi cea din exemplarul gălăţean - cu elemente de analiză tehnică asupra garniturii de literă şi ornamenticii. Comparând caracteristicile de mai sus, ale Legiuirii, cu cele ale unor tipărituri apărute la Brașov, Buda și Şumuleul Mic, cercetătorul ajunge la concluzia că garnitura de literă care a servit la imprimarea codului Caragea este identică cu garnitura folosită de tipografii din Braşov la imprimarea: Ceaslovului bogat, 1806; Molitvenicului, 1811; Psaltirii, 1816. Ornamentica este şi ea tributară unor tipărituri mai vechi cu caracter religios: Minei pe luna Noiembrie, Buda, 1805; Molitvenic și Octoih, Braşov, 1811 (dar și Psaltire, 1807, 1810 etc.), cu excepţia frontispiciului din debutul prefeţei, de compoziţie barocă, identic cu cel din Tripartita praxis judiciaria, a lui Antonius Szeredai (Şumuleul Mic, 1760). În plus, hârtia filigranată este de producţie braşoveană. Dan Râpă-Buicliu presupune că eforii Tipografiei de la Cişmea au recurs la o stratagemă, din lipsă de timp şi utilaj suficient, în acord tacit cu meşterii transilvăneni.

Tipar negru, 5 corpuri de slovă chirilică, în total, titlul lucrării caligrafiat și cu caractere îngroșate (pe foaia de tiltu). Litera de rând cu formă elegantă, inițialele paragrafelor și capitolelor evidențiate prin forma ușor fitomorfizantă (de dimensiuni variabile). Corp mic de literă în diagramă și în Scara cărții. Custos, signatură exclusiv numerică, cu cifre arabe. Fără colontitluri. Tot cu cifre arabe este și paginația, cât și numerotarea articolelor de lege (în spațiul special lăsat liber, în manșetă). Dar numerotarea anumitor puncte și subpuncte în interiorul textului este cu slovocife. Pagina de text apare într-un dublu chenar: unul interior, simplu, liniar, pe 3 laturi, altul exterior, cu motive stilizate, formând un șir continuu.

Volumul cuprinde o prefaţă a domnitorului (pe cea de-a doua foaie liminară), tradusă din greceşte. Este un argument în favoarea publicării tratatului. “Țara Rumânească având din vechime canoane pentru cele în parte dreptăți ale lăcuitorilor săi, ale sale nescrise și ne deslușite obiceiuri, și ale condicii sale puține, și nu desăvârșit Pravile în scris, care și nefiind dăstoinice nu putea cumpăni, nici drept a îndrepta dreptatea fieștecăruia.” Constatând aplicarea arbitrară a judecăților când după pravilele împărătești, când după obiceiurile pământului ori condica țării, domnitorul găsește cu cale a regla neorânduiala – “mai întâi cu adâncă chibzuire am socotit, ce feliu de întocmire de pravili să cuvine, și câte sânt pre deplin îndestule la cea de acum politicească oblăduire a Țării Rumânești, și așa priimind apoi unele din cele vechi, iară altele îndreptând, și cele mai multe adăogând, am întocmit aceste Pravili ale Domnii mele cât s-au putut cu bună orânduială și foarte deslușite, încât și cei ne învățați foarte lesne să le înțeleagă. Deci legiuind Domnia mea aceste pravili cu sfat de obște al preasfinții sale Părintelui Mitropolitul, și al iubitorilor de Dumnezeu Părinții Episcopii și tuturor Dumnealor Cinstiților și credincioși Boerii Veliți ai Divanului Domnii mele făcându-le cunoscute cătră obștea prea iubiților noștrii supuși, am și dat aciastă Domnească a noastră întocmire, de Pravili întărită cu Domneasca noastră iscălitură și Pecete în leat 1817. Dela nașterea Domnului, și la șaselea an al Domnii noastre”.

Între paginile 68-69 se află planșa ce înfăţişează un arbore genealogic cu denumirile tuturor gradelor de rudenie. Ultima parte a cărţii cuprinde secţiunea: Anaforá obştească a Prinţilor Arhierei şi a Dumnealor Boierilor pe f. [1] r -v (textul este încadrat într-un singur chenar, cel fitomorf, ca și prefața), Scara Aceştii Pravili - f. [2] r - v şi greşalele (Errata), pe f. [3] r – v (absentă din acest exemplar). Anaforaua se compune din două acte: primul act exprimă acordul unanim al boierilor privind valabilitatea Legiuirii şi publicabilitatea ei. Este datat 1818 iunie 9 şi semnat de toţi membrii Sfatului obştesc. Cel de-al doilea act reprezintă declaraţia de protocolire a pravilelor după izvoadele ce prin sfat de obşte s-au alcătuit, este datat 1818 iunie 28 şi poartă semnătura lui Constandin Bălăceanu, vel logofăt.

Titlul cărţii este plasat într-un portal ai cărui stâlpi sunt decorați cu şiruri de spice în relief şi ghirlande florale compozite; la îmbinarea celor patru laturi se află câte un cartuș pătrat etalând în centru câte-un fleuron cu 8 petale, de formă stelată. Frontonul, mai elaborat sub raport estetic, în stil empire, înfăţişează central, în relief, plasate în interiorul unei cununi de spice, simbolurile credinţei, speranţei, iubirii şi cunoaşterii: ancora suprapusă crucii, cartea deschisă, deasupra ancorei, iar în mijlocul cărţii o inimă surmontată de o flacără. Simbolurile sunt radiante, pe fond luminos.

Pe verso-ul foii de titlu se află o compoziție heraldică deosebită ce reproduce sigiliul domnesc al lui Nicolae Caragea, de la 1782: un medalion cu însemnele valahe, surmontat de o coroană cu motive stilizate și trefle (cu un al doilea contur continuu, pe exterior); dedesubtul medalionului, două scurte ghirlande spiciforme, ca două cercuri alăturate, cu câte-un motiv stelat înauntru. În câmpul central al peceții rotunde observăm mai multe reprezentări “în negativ” – corbul/acvila valah(ă) cu crucea în cioc, între Soare şi Lună, anturat de doi lujeri verticali subțiri, în jurul cărora se încolăcesc, grațios, semipalmete în volută (sub elementul vegetal pe care stă corbul sunt alți lujeri concavi, afrontați); capetele de sus ale acestor lujeri subțiri sunt susținuți de doi arhangheli cu veșminte lungi, albe și epitrahile negre, aureolați, având creștetele acoperite și ținând, fiecare, sprijinit pe umărul drept, câte-un sceptru de forma unei tulpini de crin. Arhanghelii stau pe același tip de segment cu sugestii de vegetație măruntă, ca și pasărea. Sub aripa stângă a păsării este reprezentată o turlă de biserică. Alți lujeri viguroși se arcuiesc deasupra Soarelui și Lunii, de vârfurile acestora fiind prinse simbolurile puterii domnești – sabia și sceptrul (cu capul în formă de inimă). Sabia pare mai curând o tulpină subțire încovoiată, de altfel, ambele simboluri au alură fitomorfă. Extremitățile coroanei mari sunt decorate cu alte motive foliacee, ca și micul cartuș schițat din tije înfrunzite, în registrul inferior la compoziției, pe care stă scris: 1812 / ȚR : DS (Țara de Sus). Țara de Sus îngloba plaiurile muntenești cu capitala, iar Țara de Jos, pe cele de la hotarul cu Transilvania (sau dinspre Transilvania). Aceste denumiri formale desemnau dregătoriile ce aveau în subordine (administrau) respectivele districte.

Marginea exterioară a sigiliului cuprinde stemele judeţelor într-o înșiruire de fine medalioane elipsoidale, cu semipalmete între ele; denumirile abreviate însoțesc reprezentările simbolice animaliere și arhitecturale, ale vechilor diviziuni teritoriale (17 județe). Aceste motive apar şi în ediţia vieneză, în neogreacă, a Istoriei vechii Dacii, de Dionisie Fotino, apărută în 1818-1819. Pe exerga cu margine perlată, care desparte cele două planuri ale compoziției heraldice, stă scris, cu majuscule negre: (cruce grecească) Io Ioan Gheorghïe Caragea VV cu mila(l)u(i) D(u)mnezeu D(o)mn ato(a)tă Țara Rumânească. Stemele judeţelor au fost gravate de Blasius Höfel, la Viena, fiind comandate simultan cu portretele şi sigiliul oval, al domnitorului, în 1812 - anul preluării domniei (în Historia tes Palai Dakias, a lui Fotino, v. supra, aceste însemne sunt reproduse într-un cadru compoziţional diferit, propriu manierei lui Karl Neuklitz). Blasius Höfel este cel care a litografiat şi portretul lui Scarlat Calimachi pentru ediţia Codului civil al Principatului Moldovei.

Pecetea mai sus descrisă, reprezintă, de fapt, un desen după amprenta sigilară în chinovar aplicată pe documentele de cancelarie emise în timpul domniilor Caragea, apoi Moruzi, Hangerli, Suțu.

În debutul prefeţei domnitorului, la f.[2]r, se află un frontispiciu înfăţişând doi îngeri în zbor, care ţin, fiecare, în mâna stângă: cel din dreapta, o sabie, cel din stânga, un sceptru fitomorf; fiecare susține marginea unei impunătoare coroane voievodale, cu mâna dreaptă. Dispuse simetric, în spatele îngerilor, sunt două acvile, cu capetele întoarse spre coroană; cea din dreapta are în cioc o ramură de finic, cea din stânga, tija unei lalele. Bogate foliaje curbate, polilobate, desprinse, pe alocuri, unele dintr-altele (și lujeri cu capete ce se bifurcă) și de varii dimensiuni, se răsfiră de jur-împrejur, formând un arabesc expresiv și aerisit. Dedesubtul coroanei, motive ale abundenţei. Ornamentul primei pagini a Legiurii înfățișează o dantelărie de ramuri aproape culcate, unite cu croșete răsucite deasupra ramurilor cu frunziș acuminat, din vârful cărora se desprinde, în spate, un alt motiv de forma unei săgeți; în voluta fiecărei croșete câte-o cruce minusculă din muguri rotunzi. Marginea superioară a frizei este decorată cu cercuri și elipse iar extremitățile sunt marcate prin cartușuri pătrate cu motive solare (amintind de porțile maramureșene) – discul, floarea vieții în centru (pe fond întunecat) și razele ce par să se rotească (de jur-împrejurul florii). Tot pe fond întunecat, în cele patru colțuri ale cadrului interior, sunt mănunchiuri de frunze. Un alt frontispiciu este cel cu ghirlande ca ornament al Anaforalei (f. [1] r-v), un model expresiv care poate fi întâlnit și în Psaltirea imprimată la Brașov. La p. 104, unde articolele Legiuirii iau sfârșit, o vinietă cul-de-lampe sofisticată, de forma unui vas cu flori în care sunt flori de lalea și narcisă.

Exemplarul este complet, foarte bine conservat. Cusături slăbite, câteva pete de tuș negru.

Legătura de epocă, cu coperți broșate, în stare mediocră: pătate, cu lipsuri, pigmentate fungic, pătrunse de cari. O schiță epistolară cu grafie chirilică în partea de sus a primei coperți. Cotor dezvelit. Tranșe stropite cu roșu; ondulate.

Bibliografie:BRV III, 983

BRV Additamenta, p. 398-399

BRU II, 1105