Catehism (română), Sâmbăta Mare (Trnava), 1726, Piesă extrem de rară

Ioan Iosif de Camillis. Catechismuș sau învățătură creştinească: în folosul niamului rusescu din Ţara Unguriască. Acum în folosul niamului rumânescu, în limba rumâniască întoarsă şi tipărită. În Sâmbăta-Mare: în tipografiia academiciască, anul dela H(risto)s, 1726. [Traducere de P. Francisc Szúnyog]. [1] f., 396 p., [7] f. (i.e.: 196 f. cu signat.): il. ; 8° (15 cm), 26 R (14 x 8 cm).

Catehismul se deschide cu o prefață adresată slujitorilor altarului, compusă dintr-un Cuvânt cătră preoți și Ce trebue să facă preoți(i)i cându or vre să de aciastă învățătură poporeanilor? (p. 1-13). La sfârşit, pe cele 7 file nepaginate - Scara lucrurilor ce să coprind într-aciastă cărțălărue şi Greşelele aşa le îndreptiază. Titlul de intrare materie: Învățături creştineşti.

Particularităţi:

Tipar negru, pe suport manufacturat, cu pontuzouri, 3 corpuri de literă chirilică de rând şi două tipuri de glavizne (slove majuscule); custos, lipsesc colontitlurile. Signatură alfanumerică: A - A 5... Z-Z 5; Aa Aa 5, Bb - Bb 5; )( - )( 4, dar paginație cu slovocifre; acestea sunt plasate în mijlocul albiturii superioare, între paranteze rotunde secondate de 2 motive florale tipografice, dispuse orizontal. Nu am constatat erorile de paginație sau particularitățile privind signatura, semnalate de Andrei Veres, loc. cit. supra, cu excepția coloncifrei 32 (care apare, greşit, ca "22").

Repertoriul de ornamente tipografice al cărții include frontispicii de capitol cu model repetitiv, pe alocuri compozit, din varii elemente florale, sub forma unor bandouri simple sau formate din 2, 3 rânduri de motive stilizate în oglindă. Ornamentica gravată cuprinde letrinele realizate cu negru, încadrate, decorate fitomorf (- motivele sunt sinuoase, polilobate sau palmate), şi câteva modele de coneturi expresive: prima vinietă de final, cu puternic clarobscur (apare la sfârşitul Cuvântului cătră preoti, p. 13) înfățișează doi putti în zbor de-o parte şi de alta a unui mănunchi stufos de ramuri de palmier şi de finic, organizat deasupra şi în jurul unei christograme. Partea superioară a foliajului palmat sugerează o coroană și este străbătută de o panglică albă (feston), strecurată printre frunzele acuminate, cu capetele unduind în spatele îngerilor. O altă panglică, la baza ansamblului, formează o buclă pe care stă, culcat un al treilea personaj angelic, cu trunchiul pe jumătate răsucit spre simbolul hristic în apoteoză și schițând cu ambele mâini un gest inocent, deopotrivă de încântare şi evlavie. Hasta orizontală a literei din mijloc, a acronimului IHS (sub litera respectivă sunt desenate cele trei piroane ale Răstignirii), susține o crucea grecească de formă alungită. Acest conet cu christogramă şi heruvimi apare, din nou, la sfârşitul cărții, după "greșelele" ce se cer îndreptate. Alte viniete de final sunt delicatul arabesc de tulpini înflorite, de heliotrop şi semipalmete într-un joc de volute, ornament cu cele mai multe ocurențe în cuprinsul volumului, şi un frumos cul-de-lampe cu tijă de crin în centrul unui ansamblu floral compozit și croșete, între Scara cărții și erată.

Legătură de epocă (sec. XVIII) în piele maro pe carton presat, cu ornamente în presaj aurit pe cotor, între cele 5 nervuri profilate; acestea au forma unor casete cu mici aranjamente florale cruciforme, în centru şi alte motive filigranate - ramuri cu vârf bifurcat, în colțuri. Nervurile sunt marcate prin benzi de motive foliacee ascuțite, foarte stilizate, în dispunere oblică, anturând câte un boboc de primulă, model mai mare şi mai clar, la capetele cotorului (cel de jos însă, deteriorat); şiruri similare imprimate pe extremitățile laterale ale coperților, în care elementul central variază. Între primele nervuri de sus, o etichetă bej pe care este imprimat un titlu convențional al lucrării, în limba latină, cu majuscule aurite: Catech(ismus) / Wallach(icus) (sau Wallachice, "în limba română"). Volumul păstrează foile de gardă din hârtie manuală, cu verjeuri şi pontuzouri. Forzațuri duble, marmorate, în tonuri de gri, albastru, roşu şi galben, bine păstrate şi uniforme cromatic. Tranşele (şnitul) vopsite în nuanţa corai, capitalband bej cu bleu. Învelitoarea coperţilor se păstrează în stare bună, în pofida unor mici semne de uzură.

Exemplarul este complet, în stare foarte bună de conservare (cu semne fireşti de îmbătrânire a suportului). Pe foaia de titlu recto sunt prezente trei ex libris-uri manuscrise, din care două îi aparțin lui Mihail Vallovici, preot român din Slovacia, pe care-l aflăm, bunăoară, menţionat într-un şematism apărut la Bratislava - Schematismus Provinciae Hungariae Reformatae, nunc Sanctae Mariae nuncupatae, Ordinum Minorum S(ancti) P(atris) F(rancisci). Posonii, Typis Aloysii Schreiber, 1865, la p. 55, în cadrul tabelului Nomina presbyterum et clericorum, cu numele de Alois Michael Vallovics (n. 1839, la Kopcsan (Kopcsány), călugărit în 1862). Menţiunile sale de proprietate pe acest exemplar al Catehismului apar în forma: "F(rater) Michaelis Vallovics Ord(inum) Minor(um) Conventualium" (cu tuş negru, sub primul cuvânt din titlu). Câteva rânduri de text mai jos: "Carte(a) aciasta a pr(e)otului Mihail Valloviciu iaste" (cu tuş negru, lateral).

Un alt deținător istoric pare să fi fost un anume Carol Kovacs - Ex libris Caroli Kov(a)c(s) - menţiune scrisă între însemnările lui Vallovici, cu cerneală palidizată.

Catehismul de la Trnava reprezintă "cartea care trebuie ataşată fundamentului ideologic al religiei greco-catolice" şi se cere interpretat din perspectiva unor eforturi politice şi religioase convergente, pornite din sfere aulice, pe care le-au onorat episcopul unit de Sebaste de Muncaci, Ioan Iosif de Camillis şi traducătorul în limba română al textului, afirmă Iacob Mârza, în deschiderea editiei critice (Eva Mârza, Anton Rus, Catehismul lui Iosif de Camillis, Trnava, 1726 (Sibiu, Imago, 2002); v. şi Bibliotheca Universitatis Apulensis VII, Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia. Redactat inițial în limba latină, tradus şi tipărit la 1698, în limba ruteană şi, în cele din urmă, în româneşte, Catehismul, care avea destinație multinațională (era oferit ruşilor, rutenilor, sârbilor şi românilor), rămâne, înainte de toate, o carte europeană. "De fapt, redacția și conținutul, care au drept fundament necesarul dialog între preoți, copii şi credincioşi, pledează pentru mesajul creştinesc şi educațional al lucrării, care ocupă un loc aparte în literatura continentală de la cumpăna a două veacuri". "Catehismul lui de Camillis, prin amploarea şi soliditatea prezentării argumentărilor, vastitatea orizontului la care profunzimea teologică, atenția la detalii, viziunea universală şi veşnică a credinţei şi prin traducerile ulterioare, poate fi situat în categoria literaturii de talie răsăritean-europeană a vremii. Apariția acestuia a contribuit atât la îmbogățirea culturii teologice și literare, cât şi la definirea identității răsăriteanului catolic, in acelaşi timp a dus la dezvoltarea teologiei unei Biserici încă tinere", afirmă, la rândul său, Anton Rust

Studiul introductiv al editiei critice din 2002, elaborat de Eva Mârza, incepe cu o reevaluare istoriografică, care pune in evidenţa faptul că principalele surse privind aparitia catehismelor in limba română sunt destul de reduse şi au la bază informații bibliografice. Destinate copiilor sau preotilor, primele catehisme imprimate au apărut in Europa secolului al XVI-lea sub auspicii papale, editial princeps fiind Catechismus ex Decreto Concilii Tridentini. Sub influenta Reformei vor apărea alte editii de Catehisme, cum ar fi Aficul şi Marele Catehism din 1529, ale lui Martin Luther. Catchismele au apărut in toate limbile europene şi continuă să fie editate, pentru uzul bisericii şi al şcolilor. Pe teritoriul românesc, ele poartă, de regulă, denumirea de Învățături creştineşti. Primul catchism provine din oficina lui Filip Moldoveanu, la 1544, altele sunt imprimate la Braşov, de diaconul Coresi, in tipografia princiară de la Alba Iulia, in 1642, 1648, 1656, sub influența reformei luterane sau calvine. Catchismele romano-catolice şi greco-catolice în limba română, din anii 1636, 1696, 1703 şi 1709 au făcut obiectul unor analize ştiinţifice pornind de la lucrări enciclopedice şi bibliografice; lipsa exemplarelor ingreunează în primul rând investigația privind autorii acestora - ca și în cazul autorului variantei în limba română a catehismului din 1726. Editarea acestor catehisme destinate slovacilor, românilor şi maghiarilor, plus cea a Abecedarelor de limbă croată sau sărbă tipărite tot cu alfabet chirilic, fac parte dintr-o politică culturală și de catolicizare susținută de Leopold Kollonic. Despre Catehismul din 1696, se păstrează câteva versiuni de mențiuni bibliografice şi biografice care atribuie varianta in româneşte lui Franciscus Szúnyog, cea mai veche sursă fiind: Katona István, Historia critica regum Hungariae..., 1806, t. XXXVIII, p. 890-91-"Edidit catechismum Valachicum Maiorem, Romano Catholicum, typo Valachico Tirnaviae, 1696, 1726, typo Latino Cibinii 1709". Pe iezuitul Francisc Szúnyog il consideră majoritatea autorilor de secol XIX (Nicolaus Nilles, Symbolae ad illustrandam historia ecclesiae orientalis in Terra Coronae S. Stephani..., C. Sommervogel, Bibliothèque de la Compagnie de Jesus..., Szinnyei József, Magyar irók élete és munkái... etc.) a fi traducătorul prezentei ediții în românește (1726). Slovac de origine, studios al Academiei Pazmaniene din Viena şi a colegiului din Trnava, Szúnyog se va stabili in Transilvania (Cluj şi Alba Iulia, in special), intrând în anturajul mitropolitului Athanasie Anghel. După moartea acestuia, în 1713, i s-a oferit scaunul episcopal de la Alba Iulia, dar l-a refuzat. Versiunea din 1709,- Sibiu, cu litere latine i se atribuie tot lui Szúnyog, ca şi cea din şi 1726-redactată cu chirilice. Catehismul a fost scris în limba latină. Setul de garnituri pentru imprimatele în limbile ruteană, croată, slovenă şi română a fost procurat din Krakowia şi mereu actualizat, iar în 1727 a fost trimis la Cluj. Ediția slavă este mai ornamentată decât cea română dar litera chirilică folosită este identică, implicit corpurile de literă şi aşezarea în pagină. Ediția 1726 nu indică traducătorul (aşa cum se întâmplă cu pandantul rutean din 1698). Szúnyog va inceta din viață în chiar anul aparitiei ediției 1726, aşa că ar fi mai logic să se presupună că acesta a tradus, eventual, doar textul ediției din 1696 (considerată catolică, nu greco catolică, şi atribuit lui Petrus Canisius). Autorii ediției critice reliefează şi un alt aspect: "Tipărirea unei cărți în limba română şi în alfabet chirilic în mediul academic de la Trnava trebuia să dea bătaie de cap tipografului (culegătorului) anonim. Lucrându-se la imprimare după un manuscris românesc, nu credem că se putea realiza în lipsa traducătorului sau a unei persoane avizate, cunoscătoare de limba română (F. Szúnyog se afla la vremea respectivă la Trnava, dar ştia românește atât de bine?). Ediția cunoscută nouă, cea din 1726, foloseşte o limbă cursivă, relativ literară cu tentă bihoreană. Dovada unui cunoscător de limba română o constituie şi ultima parte a cărții, care este errata, prin care se îndreaptă un număr relativ mare de număr de greşeli tipografice." Referitor la celelalte două catehisme, amintite la început-Cluj, 1703 şi Sibiu, 1709, primul nu este reprezentativ pentru problematica abordată, iar al doilea este considerat reimprimarea celui din 1696. Nu se cunoaşte niciun exemplar, actualmente, al ediției sibiene, a cărei traducere este atribuită lui Szúnyog - RMK, II, 2395 il pune pe acesta în vedetă şi propune titlul: Catechismus Valachicus maior Romano-Catholicus, Cibinii, 1709. Se specifică faptul că a fost tipărit cu litere latine şi că nu au supravieţuit exemplare. Concluzia este că ediția 1726 apare într-un context enigmatic (din punct de vedere al filiației greu de stabilit cu antecedentele de la 1696 şi 1709). "Este singurul din seria acestor lucrări de învăţătură pentru copii şi preoți păstrat, care stârnește curiozitatea din mai multe puncte de vedere mai sus subliniate", se afirmă în studiul citat.

Ioan Iosif de Camillis a fost un teolog ajuns episcop de Muncacevo, născut în insula Chios, cu studii la colegiul grec din Roma. Era preocupat de reformarea preoţimii şi de ridicarea nivelului de instruire, a enoriaşilor săi, astfel că s-a axat pe editarea de cărți pentru copii şi cler. În 1698 editează Catehismul in slavona de redacție vest-ucraineană (ruteană), apoi un Bucvar jazyka Slavonska, un an mai târziu. Prin Diploma leopoldină, de Camillis a avut deschisă calea către cultivarea greco catolicismului in eparhia sa dar şi în rândurile românilor de la granițele acesteia. Leopold Kollonich a jucat rolul de patron şi de susținător al eforturilor uniate ale lui de Camillis, ca şi în cazul Transilvaniei. Acesta înființase, la Trnava, un seminar catolic pentru candidații greco-catolici la preoție aparţinând ritului bizantin (Fundația laniană). Ioan losif de Camillis a propagat cu multă dăruire uniatismul, după numirea sa ca episcop titular de Sebaste (azi Sivas, în Turcia) de către papa Alexandru al VIII-lea, în 1689, pentru catolicii de rit grec din dieceza Muncaciului (sau Muncoci). A fost instalat în funcție în 1690, având a păstori inclusiv preoții români din Sătmar şi Maramureş. Prin "Catechismuş", a încercat să consolideze şi să extindă doctrina catolică. Deşi vorbeşte de pe poziția păstrării ritului răsăritean, prin natura argumentelor teologice utilizate, se situează în sfera teologiei latine tridentine. Iosif de Camillis a mai scris un volum publicat la Roma în 1667, La vita divina ritrovata fra i termini del tutto e del nulla.

Volumul este clasat la Tezaur.