Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

De L′administration provisoire Russe en Valachie

LOT : 132

De L′administration provisoire Russe en Valachie

Preţ de pornire 100,00 €
LicitatieLicitația "Istoria Romanilor" - Mari istorici si operele lor Partea 2
Valoare estimativă150 - 250 €
Dimensiuni22 x 17 cm
Starea de conservareFoarte bună
Adjudecat post licitatie cu150 €

Detalii

A. L. de Grammont, De L′administration provisoire Russe en Valachie et de ses resultats, Bucarest, Imprimerie de Frederic Walbaum, 1840, 182 p., cu semnătura autorului, cu o litografie.

Legătură contemporană integral din piele, cu recuperarea copertelor originale din carton.

De pe urma vicontelui de Gramont a rămas o lucrare cu caracter istoric: De l’administration provisoire russe en Valachie et ses resultats, publicată în 1840.
Vicontele de Gramont (1797–1851) a venit la Bucureşti în vremea în care apa Dâmboviţei încă mai putea fi numită dulce (sau cel puţin aşa o descriau lăutarii), pe uliţele capitalei Valahiei începuseră să-şi facă apariţia „bonjuriştii” îmbrăcaţi după moda nemţească, iar duducile şi jupâniţele schimbaseră moda constantinopolitană cu cea pariziană. Descendent al unei vechi familii franceze din Haute Saone, cunoscută în toată lumea datorită memoriilor contelui Philibert de Gramont, scrise la finele secolului al XVII-lea, Louis Antoine de Gramont era ofiţer al armatei ruse şi aghiotant al generalului Pavel Dimitrievici Kiseleff, proconsulul rus care între anii 1829 şi 1834 a guvernat ambele principate româneşti, lăsându-le ca moştenire Regulamentele Organice şi o şosea în Bucureşti.
În aprilie 1834, pe tronul de la Ţării Româneşti s-a suit Alexandru Dimitrie Ghica. Impresionat de calităţile nobilului francez, primul domn regulamentar îi oferă funcţia de aghiotant domnesc şi îl încadrează în armata română cu gradul de colonel. Fire discretă, vicontele de Gramont a ştiut să se ţină departe de bârfele şi scandalurile din Bucureşti, fapt care, împreună cu dovedita sa eficienţă, i-a creat o bună reputaţie. Din acest motiv, el şi-a păstrat funcţia de aghiotant domnesc atât în timpul lui Gheorghe Bibescu, cât şi în timpul domniei lui Barbu Ştirbei, care l-a făcut mare logofăt. Însă, la acea dată, rangul respectiv, ai cărui purtători erau, în Evul Mediu, şefii cancelariei domneşti, devenise deja unul onorific.
Între timp, Louis Antoine de Gramont se căsătorise cu Arghira, fiica bogatului negustor grec Ianache Scufa, fost fruntaş eterist, implicat în evenimentele anului 1821. Arghira i-a dăruit doi băieţi, care au devenit amândoi ofiţeri de cavalerie: pe Dimitrie Philibert (locotenent colonel) şi Alexandru (colonel).
Nu se ştie cât de frumoasă o fi fost duduca Arghira când a cunoscut-o ofiţerul francez, dar zestrea ei era pe măsura rangului de vicontesă şi, ulterior, de logofeteasă. Cu cele primite de la tata-socru, cu ce a mai cumpărat între timp, Louis Antoine de Gramont a devenit stăpânul unei moşii care se întindea de la Parcul Carol (pe atunci, limita sud-estică a Bucureştiului) până hăt-departe în Rahova, dincolo de actuala stradă Sebastian. Pe teritoriul moşiei – în mare parte împădurită – se găseau vii şi câteva lacuri şi heleştee, de care vicontele-logofăt se bucura din plin, pentru că îi plăcea să pescuiască. Şi tot pe moşia sa – mai exact pe Dealul Spirii – izvora un afluent al Dâmboviţei, azi secat, numit Dâmbovicioara…
După moartea vicontelui de Gramont, Bucureştiul a început să se extindă, înghiţindu-i moşia. În vecinătatea Dealului Mitropoliei a apărut mahalaua (cartierul) Broscăriei, zis şi al Broştenilor, ai cărui locuitori erau lingurari, pieptănari sau ursari; iar nevestele lor erau chivuţe (femei care făceau curăţenie cu ziua), bidinărese sau ghicitoare cu bobii. După 1869, când s-a construit linia ferată Bucureşti-Giurgiu şi, odată cu ea, Gara Filaret (în prezent, autogară), zona a început să se dezvolte. Urmaşii vicontelui de Gramont au parcelat terenul frumoasei moşii şi l-au vândut bucată cu bucată… La sfârşitul secolului al XIX-lea, lacurile şi heleşteele au fost secate, pădurile şi viile au fost tăiate. Pe locul lor s-au ridicat case, printre care au apărut şi câteva mari artere: bulevardul Regina Maria, Strada 11 Iunie, Calea Rahovei, Şoseaua Viilor… Iar mahalaua insalubră a Broştenilor a devenit cartierul Gramont, nume pe care l-a păstrat multă vreme.
De frumoasa moşie de odinioară nu aminteşte mai nimic, cu excepţia unui desen nesemnat, atribuit lui Amedeo Preziosi sau lui Carol Popp de Szatmari, în care se văd Mănăstirea Antim, Dealul Mitropoliei şi unul din eleşteele umbrite de plopi, în care vicontele se ducea la pescuit. Şi a mai rămas o străduţă, lungă de câteva sute de paşi, care porneşte din strada 11 Iunie si se termină la rondul din capătul bulevardului Regina Maria. Străduţa se numeşte Gramont.
„În ciuda faptului că prin vene îi curgea sânge latin, vicontele a dus o viață de puritan. Când nu se afla în prejma prințului, stătea în conac, cu o carte în mână sau, dacă vremea era prielnică, se plimba prin grădina sălbatică în mijlocul căreia ridicase conacul. Poate că și pescuia în eleșteul destul de întins din partea estică a grădinii. Departe de bârfe, de clevetiri, vicontele a trecut ca o umbră prin istoria modernă a României, fiind rareori menționat în vreo gazetă ori în documente”.