Dimitrie Cantemir, Histoire de L’Empire Othoman, 1743
Dimitrie Cantemir, Histoire de L’Empire Othoman, 1743
Dimitrie Cantemir, Histoire de l'empire Othoman, où se voyent les causes de son agrandissement et de sa décadence. Avec des Notes très-instructives par S.A.S. Demetrius Cantemir, prince de Moldavie. Traduite en françois par M. de Joncquieres, Paris, Jacques-Nicolas le Clerc, 1743, două tomuri colligate:
Tomul I. 6 f., XLVIII, 300 p.
Tomul II. 389 p.
Legătură originală de epocă, integral din piele, având cotorul ornamentat cu motive fitomorfe.
Bibliografie:
BRV II, 231 (sunt menționate două ediții franțuzești multivolum, publicate în același an)
BRV Additamenta, p. 246-248:
Edițiile in 4º (2 volume) și in 12º (4 volume) au cunoscut următoarele tiraje:
I. Chez Louis Étienne Ganeau, rue Saint Jacques, vis-à-vis à Saint Louis (in 4º; in 12º). Dedicația lui Desmoletz, datare: Paris, 22 Decembre 1742, tirajul in 4º. Notă: L. E. Ganeau este primul editor.
II. Chez Le Clerc père et fils. Quai des Augustins à la Toison d’Or (in 4º; in 12º )
III. Chez Savoye, Libraire, rue St. Jacques, proche la Fontaine S. Severin à l’Esperance (tirajele II și III conțin frontispiciul gravat de F. Scotin);
IV. Chez Huart, Libraire et Imprimeur de Monseigneur le Dauphin, proche la Fontaine S. Severin, à la Justine (in 4º; in 12º);
V. Chez Barois, Quai des Augustins, à la Ville de Nevers (in 4º; in 12º);
VI. Chez Jacques-Nicolas de Clerc, au dixième Pilier de la Grande Salle du Palais, du côté de la Chapelle, à la Prudence (in 4º; in 12º);
VII. Chez Nyon Père, Place Conti à Sainte Monique (traducere dedicată mareșalului de Noailles) (in 12º)
VIII. Chez Nyon fils, Quai des Augustins (in 4º)
Tirajele nominalizate ale celor două ediții de format in 4⁰ și in 12⁰ se diferențiază între ele doar la textul
paginii de titlu, unde elementele de localizare a imprimării (À Paris) și de datare (MDCCXLIII) sunt
dispuse sub forma a două rânduri ce cuprind expresia Chez… (urmată de numele imprimat cu roșu al
librarului-editor și de adresa acestuia).
Unitatea redacțională și stilistică a acestor tipărituri nu dezvăluie totuși implicarea mai multor “editori”, ci
o serie de imprimări coordonate, respectând anumite caracteristici comune, indiferent de tiraj și de adresa
acestuia (n.n.).
În privința receptării în epocă și ulterior, a traducerii în limba franceză a IIO, autorul Additamenta menționează câteva elogii anonime, în: Mémoirs de Trevoux, septembre 1743, p. 2329-2352; octobre 1743, p. 2263-2273; novembre 1743, p. 2738-2749, o dare de seamă și o schiță biobibliografică atribuită lui Octavian de Guasco; 2 recenzii favorabile apărute în Journal des sçavans, Amsterdam, mai 1744, p. 62-64 și Göttingische Zeitungen von Gelehrten Sachen, Göttingen, 1744, nr. 45, p. 3496-397; o referință critică „în general pozitivă” în Bibliographie universelle…, Paris, tome 7, 1813, p. 55. O prezentare a ediției franțuzești și o reliefare a personalității europene a autorului, în: Le Journal Universel ou Mémoires pour servir à l’histoire civile, politique, eclésiastique et littéraire du XVIII-e siècle, La Haye, 1743, p. 439-443; 1744, p. 182-186. O apreciere contemporană asupra omului și operei o aflăm în publicația olandeză Bibliothèque Germanique ou histoire de l’Allemagne et des Pays du Nord,
Amsterdam, tome VIII, 1724, p. 196 (ap. Grigore Ploeșteanu, Alte ecouri europene ale operei lui Dimitrie
Cantemir, în: Vatra, 1985, nr. 2).
BRV Additamenta, loc. cit.: „Istoricul H. Trevor-Roper, relansează ideea restituirii paternității traducerii franceze abatelui Octavian de Guasco (care își atribuia acest lucru în Prefața „Satirelor” lui A. Cantemir, Londra, 1749), în pofida mențiunii exprese de pe foaia de titlu, care îl numește pe abatele de Joncquière. Știm că traduceri în franceză din opera cantemiriană au fost efectuate de abatele Prévost (1740), de abatele Jean Bernard Le Blanc și de Jean Rousset de Missy (ante august 1737). Dacă avem în vedere faptul că Octavian de Guasco, neagreat în cercurile cărturărești (întrucât nu se bucura de o bună reputație, dar amic intim al lui A. Cantemir), a efectuat traduceri parțiale în franceză și italiană – rămase în manuscris – din Istoria Imperiului Otoman, lucru care nu i s-a contestat, putem, reține ca fiind posibilă ipoteza (deși cu rezerve serioase), privind atribuirea paternității versiunii franceze.”
