Evanghelia Română, Snagov, 1697 - Antim Ivireanul - Piesă rară
Evanghelia Română, Snagov, 1697 - Antim Ivireanul - Piesă rară
Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie. Acum a doua oară tipărită şi diorthosită. Cu voia Prea luminatului şi înălțatului Domn și oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Ioan Constandin B(asarab) Voevod. și cu porunca purtătoriului pravoslaviei Prea sfințitul kyr Theodosie mitropolitul a toatei Țări Rumânești, și exarhu plaiurilor. Acum adoaoră tipărită și diorthosită mai cu multă nevoință.În sfânta mânăstire în Sneagov, de smeritul întru ermonahi Anthim Ivireanul, 1697. [2], 180 f. (cu signat.): il. ; 2 col. ; 4° (27 cm), 25-35 R (24 x 15 cm)
BRV I, 103
Fragmentară.
Tipar negru și roșu, pe hârtie subțire, cu verjeuri (pălării de cardinal, ca filigrane); caractere de 3 mărimi (litera de rând, implicit verzalele titlurilor de interior), majuscule de 2 categorii (subțire și îngroșată, cu o variantă grecizantă, din punct de vedere al grafiei) și 3 corpuri (aici se includ titlurile evangheliilor, în stilul scrierii cu caturi și ligaturi, sau diplomatică). Un singur colontitlu pentru tot volumul, ornat cu viniete (perechi), signatură chirilică, custos; asteriscuri la sfârșitul paragrafelor, pagina de text încadrată într-un chenar dublat sus și lateral, textul organizat pe două coloane încadrate, finaluri cul-de-lampe. Ornamentica în xilogravură a ediției complete este reprezentativă pentru perioada de vârf a tiparului brâncovenesc.
Ediția în sine, de la 1697, reeditarea Evangheliei de Bucureşti, din 1682, devine etalonul tuturor edițiilor care i-au urmat prin urmașii într-ale meșteșugului, ai marelui ivirean. Fapt relevat de însuși paradoxul specimenului de față: el reunește fragmentele a 3 Evanghelii: cea imprimată în Mânăstirea de la Snagov, în 1697 (foile liminare), ediția 1775, de București (tip. Dimitrie Petrovici), v. BRV II, 319, care constituie partea principală și ediția bucureșteană din 1760 (ultima parte a Evangheliei, cu epilog și colofon), v. BRV II, 390.
Acest “miscelaneu” dă seamă de coerența unor izvodiri foarte fidele prototipului și de aceea, pentru un ochi neavizat, el pare să corespundă ediției descrise pe foaia de titlu de secol XVII. Însă, prezența frontispiciului-triptic semnat și datat de Grigorie iermonahul, la 1768, care imită modelul original al Deisis-ului (cu Iisus Hristos între Sf. Fecioară și Sf. Prooroc și înaintemergător Ioan Botezătorul), etalat în registrul superior al foii de titlu, restabilește apartenența exemplarului (corpul propriu-zis al textului evanghelic cu pericope și celelalte adaosuri liturgice) la o ediție de secol XVIII, și anume cea din 1775, de București, scoasă, așa cum am specificat, de Dimitrie Petrovici. Mai exact, din Evanghelia ivireană provin primele 3 foi, din cea a lui Petrovici provine secvența f. 1r-177v, iar f. 178r-180v provin, conform cercetării, din altă ediție bucureșteană, cea de la 1760, lucrată de Iordache Stoicovici.
Epilogul (în 2 părți) şi colofonul respectivei ediții sunt prezente și aici:
„Slavă, cinste şi închinăciune celui în Troiţă unuia D(u)mnezeu, care ne-au ajutat după început de am ajuns şi sfârşitul. Iară cei ce vă veţi întâmpla a citi bucuraţi-vă în D(o)mnul, şi vă rugaţi pentru noi, şi ce greşală veţi afla îndreptaţi cu d(u)hul blândeţelor ne puindu-ne în ponos. Că nu iaste lucrare de înger, ci iaste lucrată de mână de ţărână, că precum iaste cu neputinţă a nu gusta cineva din moarte, într-acestaş chip şi Tipograful a scăpa fără de greşală”.
Colofonul: „Tipăritu-s-au în Anul dela Nașterea lui H(risto)s 1760. De Iordache Stoicovici Tipograful” (fiul preotului Stoica Iacovici).
Epilogul versificat: „Precum doresc să sosească la vadul cel cu adăpostire / Carii sânt bătuţi de valurile Mării cu neodihnire, / Într-acestaş chip și Tipograful, de a cărții sfârșire, / Laudă neîncetată lui D(u)mnezeu dă, și mulțămire”.
În sfârșit: „A tratajilor rânduită urmare iaste. Acestea toate după număr, începându-se de la numărul 1 până la numărul 45, întrând acestea numere îndoite, adecă coală în coală.”
Sunt informații cu care luau sfârșit mai vechile tipărituri, în chip neștirbit, cu variațiile inerente.
Gravurile în plină pagină cu cei 4 evangheliști sunt cele cunoscute din edițiile 1693 și 1697, cu legendele în limba greacă. După seria pericopelor, cu secțiunile biografice aferente fiecărei evanghelii (aranjate în ordinea liturgică, nu noutestamentară, fapt stabilit încă din ediția 1682), vin la rând Minologhionul (sau Sinaxarul), f. 134-172, Evangheliile de obște sau de “toată treaba” (f. 172-177), apoi Evangheliile care se citesc în cadrul săvârșirii sfintelor Taine, începând cu Maslul (f. 178-180).
Exemplarul se află în stare bună de conservare, cu urme ale manipulărilor de care au avut parte exemplarele din care provin fragmentele care îl compun.
Legătura în pergamoid cafeniu deschis, și cotor din piele maro-roșcat; în centrul primei coperte este imprimată o cruce neagră, cu terminații treflate, având un discret decor fitomorf și o tulpină prelungă cu spini, ce formează în jurul zonei de îmbinare a brațelor crucii, o cunună. Cotorul are două binduri false cu aspect de brâuri decorate din loc în loc cu minuscule motive vegetale stilizate, aurite, foarte bine păstrate; în partea de sus a cotorului titlul Sfânta / Evanghelie (cu alfabet latin extins), de asemenea aurit. Eticheta legătorului, alb cu albastru, este lipită în josul forzațului fix anterior; într-un cartuș elipsoidal decorat pe exterior cu boboci de crin, stilizați, stă scris: C. Alexandrescu / Legător de carte / Pasagiul Român la Ront.
