Evanghelie, Sibiu, 1806

Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie. Acum într-acestași chip tipărită în zilele prea luminatului, și prea înălțatului împărat Franțiscus al doilea. Cu slobozenia Ci(nstitului) Consistoriu neunit din Ardeal. Sibii,: în tipografia lui Ioann Bart. 1806. [3] f., 276 p. (i.e. 138 f. cu signat.) : il. ; 4º (36 cm) ; 2 col., 39-44 R/col. (31 x 18 cm)

Cartea se deschide cu Înștiințarea pentru cetaniia evangheliilor de preste tot anul, urmată de prima biografie – cea a Sf. Ap.și Ev. Ioan (la f. [3]r). Pericopele, precedate de viețile evangheliștilor (după Sofronie și Dorothei) și mențiuni tipiconale, ocupă p. 1-207. Minologhionul ocupă paginile 208-264, urmat de Evangheliile de obște (p. 265-276).

Tipar negru și roșu, pe suport manufacturat, 4 corpuri de literă chirilică și 3 tipuri de literă majusculă; custos, colontitluri. Text pe 2 coloane neîncadrate. Signatură cu slove și slovocifre (pe fiecare a doua filă a caietelor) urmate de corespondentul în cifre arabe, al numărului caietului respectiv, la mică distanță (sub cea de-a doua coloană de text). Format in quarto mare. În BRV Additamenta loc. cit. se specifică o unică eroare de numerotare, pe care o constatăm și aici: 278, în loc de 276 (sfârșitul cărții).

Paginile cu texte hagiografice urmate de cele cu gravuri (aflate pe aceeași filă, recto-verso), precum și paginile de început ale pericopelor nu poartă coloncifre (dar sunt incluse în paginație). Cerneala neagră și chinovarul se regăsesc în carte și în anturajul frontispiciilor gravate, dar nu constant – este vorba de o ramă vegetală, din nuiele scurte pe care se înfășoară palmete; în colțuri, mici buchete de frunze, cu roșu. În interiorul acestui chenar sunt flancuri de șiruri florale duble ce încadrează icoana vechiului Deisis cu Sf. Ap. Pavel și Sf. Ap. Ioan, care se întâlnește și în cărțile de Blaj – Evanghelia sau Strastnicul (dar începând, în cartea transilvăneană, cu Chiriacodromionul de Bălgrad, 1699). Buchetele sunt înlocuite, ulterior, de coroane închise, care apar fie cu negru, fie cu roșu: un motiv ornamental care se combină cu altele pentru a alcătui frize duble sau triple, de capitol, în interiorul cărții – stele, frunze oblice, rămurele de tuia, muguri rotunzi în grupuri de câte trei (sau perechi despărțite de linii verticale), lăstari împletiți, capete de heruvimi, lalele foarte mici, afrontate, cu tijele unite într-un semicerc și străbătute de frunze prelungi. Vinietele din jurul colontitlurilor se compun din mănunchiuri (evantaie) subțiri, fitomorfe, dominate de floarea de primulă. Apar și benzi lanceolate cu centru geometric, ce împodobesc coloanele de text, motive în formă de “ scuturi” hexagonale etc.

Evanghelia scoasă de Ioan Barth are același ancadrament-poartă ca al Psaltirii din 1791, sau al Penticostarului din 1805; este format din chenare succesive iar sub arcada semicirculară este înfățișat un putto așezat pe o pajiște, întors cu spatele, care îmbrățișează trunchiul unui stejar. Gravura de pe verso-ul foii de titlu - Iisus Hristos ca Mare Arhiereu, cu detalii specifice și ipostazelor de pantokrator și învățător - plasată în ancadramentul tipografic bicolor din același tip de chenare, poate fi admirată tot în Psaltirea menționată, precum și în Polustavul de Blaj, din 1808. Tipul de icoană este specific ceasloavelor blăjene și sibiene (unde apare însoțit de un fragment de rugăciune). Aici apare mai individualizată, pusă în valoare prin atât prin poziția sa în carte, cât și prin modelul de ancadrament. Frontispiciul Deisis, menționat mai sus, deschide fiecare secțiune (deci și Minologhionul și Evangheliile de obște). Nu poartă semnătură.

Portretele celor patru evangheliști, în plină pagină, însoțite de tropare, trădează o manieră un pic rudimentară, schematică (judecând după desen și după expresiile personajelor), fără potențarea clarobscurului, cu legende ce imită scrierea cu unciale și ligaturi. Xilograful este un anume Ioan zugrav(ul), același meșter care a realizat (și semnat) ilustrația-frontispiciu cu Sf. Nicolae între Iisus Hristos și Maica Domnului din Penticostarul scos de fiul lui Petru Barth, cu un an înaintea acestei Evanghelii. Aici semnează gravura cu Sf. Ev. Marcu, de la p. 154.

În categoria ornamentelor secundare, realizate în xilogravură, intră patru modele de coneț cu motive vegetale formând ansambluri sofisticate și încă 2 cu unică ocurență, - unul descrie un evantai foliaceu de mare finețe, din straturi semipalmate opulente, luminoase, discret valorate; lateral, tulpini subțiri succesive, unduite, cu mici trefle în clarobscur, atârnând în mănunchiuri umbrite, omogene. Evantaiul, cu marginea de sus marcată de lobi serpentini se continuă în jos cu un inel ca o scorbură; în interiorul inelului, o inedită perspectivă peisagistică, ocupată de două elemente – un trunchi bătrân, de arbore fără vârf, dar din care se desprinde, spre stânga, o ramură ca de stejar (cu frunziș stufos), iar alături de trunchiul ca un turn, se află un brad înalt și bogat. Deasupra lor, cerul sugerat prin hașuri discrete. Celălalt model de vinietă (care apare și în alte două imprimate sibiene: Psaltirea din 1791 și Liturghierul din 1798), se compune dintr-o coroană ducală dominând un antrelac de palmete și ciucuri anturând capul unei lalele, orientat în jos. Din frunzele de acant, răsucite, ies alte vrejuri, bifurcate, avântându-se înspre coroană. În centrul compoziției două mlădițe arcuite, suprapuse, și flueroane dispuse în cruce – o narcisă și patru lalele. Ansamblul rococo cu segmente rectangulare este deosebit de aspectuos. Această categorie de viniete este specifică și cărților de cult în limba greacă, scoase, bunăoară, de un Demetrios Theodosiou, la Veneția, în secol al XVIII-lea.

Tipologia inițialelor ornate ale Evangheliei este constituită în mare parte din modele constând în motive florale “filigranate”.

Exemplarul, complet, este în stare bună dar cu urme ale manipulării neglijente, mascate prin intervenții de refacere a maginilor și colțurilor; galerii de cari, cearcăne de apă. Signatură manuală, cu alte slove decât cea tipărită, și fără slovocifre, până la f. 3/c. 26. Nu există mărturii ale circulației exemplarului.

Legătura de epocă, în piele nuanța brun-roșcat, de un maro mai închis pe margini, cu ornamente în presaj aurit. Închizători refăcute. Coperta anterioară păstrează mandorla cu Răstignirea, devenită în mare parte indistinctă din cauza unei porțiuni lipsă din învelitoare și a uzurii survenite în timp. Se mai observă porțiunea celestă pe care se profilează capătul Crucii, spuzită cu stele, și heruvimul; detalii arhitecturale în registrele laterale ale compoziției, în proximitatea Sf. Fecioare și a ucenicului Ioan; sunt vizibile și luminariile, modelul geometric al unui gen de pavaj, craniul adamic și cele două oase încrucișate, de sub cruce. Ancadrament cu borduri etalând un model de flori stelate înscrise în cercuri alternând cu alte flori identice înscrise în romburi, formând un tipar repetitiv cu elemente unite prin semipalmete unduite și linii zigzagate. Colțare cu cartușuri mari ce se suprapun colțurilor ancadramentului pentru a da impresia de relief și a crea, astfel, un aspect cruciform, ramei icoanei.

Cartușurile, ca și bordurile, au contur liniar dar fiecare în parte este divizat, în partea inferioară, de alt cartuș cu margine în acoladă, în interiorul căruia este reprezentat câte unul din evangheliști, alături de simbolul respectiv, în timp ce lucează la propria-i Evanghelie. Din aceste tablouri miniaturale sunt vizibile doar capetele nimbate ale Sf. Matei și îngerului său, plus o parte din legenda cu caractere latine. Învelitoarea copertei a II-a a fost vopsită într-o nuanță trandafirie. Prezintă o mandorlă identică, din punct de vedere stilistic, cu Maica Domnului și Pruncul tronând, anturați de capetele a 5 heruvimi; de-o parte și de alta a tronului sunt arhangheli, iar în partea de sus, stele. Se mai observă, din păcate, doar nimbul Fecioarei, detaliile geometrice ale șezutei jilțului, modelul de linii întretăiate, ale pardoselii ca de aulă bizantină, postamentul rotund cu margini perlate, pe care se odihnesc picioarele Maicii Domnului. Același ancadrament lat, cu cartușuri istoriate, cu elemente compoziționale greu identificabile, ceva mai clare în stânga jos. Urme de aurire pe marginile icoanei și pe ansamblurile florale ale cadrului; aici se observă mai clar cum semipalmetele ieșind din câte un motiv treflat desenează unghiurile superioare ale romboidelor formând mai întâi volute, apoi triunghiuri. Foarte aspectuos. Învelitoarea coperților este frotată, fisurată, cu mici zone lipsă, trădând atacul carilor asupra blaturilor.

Forzațuri duble, ornamentale, cu model repetitiv pe fond verde deschis: ramuri înfrunzite, de un albastru ultramarin, compun romburi în interiorul cărora apar fleuroane cu 6 petale, pictate cu cărămiziu, și 7 frunze ovate de-a lungul tulpinilor curbate (înconjurate de frunze cu contur punctiform), model ce alternează cu romburi din linii sinuoase punctate, simetric, de muguri rotunzi și flori de toporași; în centru, flori stilizate cu 8 petale. Foile primului forzaț sunt bine păstrate, cu cromatism intact, în ciuda unor semne de uzură. O porțiune din partea inferioară a foii decorative desprinsă de fila-suport (forzațul II); margini ușor deteriorate.

Bibliografie:

BRV II, 699 (sub formă de semnal)

BRV IV, p. 276 (menționează faptul că I. Bianu și N. Hodoș  nu au văzut exemplare la vremea întocmirii bibliografiei retrospective; câteva studii publicate în Luminătorul (de Al. David), Biserica ortodoxă română (D. Balaur) și Graiul Maramureșului (Gh. Bran),  aduseseră însă la cunoștința cercetătorilor faptul că această Evanghelie era destul de răspândită în “Moldova de Răsărit” și în zona de NV a României, la începutul secolului XX. Exemplarul BAR a fost digitizat și poate fi consultat pe www.digibuc.ro)

BRV Additamenta, p. 361