J. G. Heineccius, Filosofia cuvântului și a năravurilor, adecă logica și etica, 1829
J. G. Heineccius, Filosofia cuvântului și a năravurilor, adecă logica și etica, 1829
Filosofia cuvântului şi a năravurilor : adecă Loghica şi Ithica elementare / scrise întâiu latinesce de lăudatul profesor Gottlieb Ainekie, acum în limba românească de Eufrosin Dimitrie Poteca. Buda : În Crăiasca tipografie a Universitatei Ungariei, 1829. [24] f., 389 p. ; 4° (21,5 cm (sign: **; ***; 1 - 25*), 30 R (16 x 9 cm).
Tipărită pe hârtie subţire, filigranată, cu 5 corpuri de literă chirilică; sunt prezente colontitluri, note de subsol, reclame. Numerotare cu cifre arabe (primele 48 de pagini corespunzând părţii introductive sunt nenumerotate). Ornamentică: frontispicii din elemente fitomorfe stilizate, viniete; un frontispiciu cu tema alegorică, la p.1. Pe verso-ul foii de titlu se află un proverb al lui Solomon, din Vechiul Testament. Greşeli de numerotare.
Johann Gottlieb Heineccius a fost un jurist german, născut în 1681 la Eisenberg, Altenburg. A studiat teologie la Leipzig și drept la Halle. La universitatea din Halle a fost numit profesor de filosofie în 1713, iar în 1718 profesor de jurisprudență (revenit în 1733); a ocupat posturi de jurist la Franeker, în Olanda și la Frankfurt. Heineccius a aparținut școlii de juriști filosofi. S-a străduit să trateze legea ca pe o știință rațională și nu ca pe o simplă artă empirică, ale cărei legi își au originea în necesitatea imediată. Astfel, el se raportează continuu la primele principii și își dezvoltă învățăturile juridice sub forma unui sistem filosofic. Operele sale de căpătâi sunt Antiquitatum Romanarum jurisprudentiam illustrantium syntagma (1718), Historia juris civilis Romani ac Germanici (1733), Elementa juris Germanici (1735), Elementa juris naturae et gentium (1737). A scris, de asemenea, pe teme pur filosofice și a editat lucrările juriștilor clasici. Opera omnia a fost editată de fiul său, Johann Christian Gottlieb Heineccius (1718-1791). Fratele filosofului, Johann Michael Heineccius (1674-1722) a fost un predicator și teolog faimos, dar a rămas în istorie ca primul care a elaborat un studiu sistematic asupra peceților, intitulat De veteribus Germanorum aliarumque nationum sigillis (Leipzig, 1710; ed. a 2-a, 1719).
Eufrosin Poteca a fost profesor de filosofie la şcoala de la “Sf. Sava” (1825-1832), preot al Mitropoliei, arhimandrit (c. 1830), apoi egumen al mânăstirii Gura Motrului (1832-1858). Fiu de țărani, pe numele de mirean, Radu, a studiat lșa București, La Academia grecească, între 1812-1816. S-a remarcat la cursurile de filosofie, ajungând să ocupe postul de profesor la aceeași școală condusă de Neofit Duca, de unde se transferă, în 1818, ca profesor de geografie și religie, la școala românească înființată de Gh. Lazăr. Trimis la studii în străinătate, de Eforia Școalelor, împreună cu alți bursieri, urmează timp de cinci ani cursuri de istorie, filosofie, teologie, la Pisa și Paris. La întoarcere preia catedra de filosofie de la Sf. Sava. În 1828 întrerupe activitatea pentru a imprima, la Buda, Filosofia cuvântului și a năravurilor, traducere după J.-TH. Heinecke (Heineccius) – filosof raționalist a cărui operă a stat la baza cursurilor predate de Eufrosin Poteca. Acesta este considerat a fi fost cel mai necruțător adversar al instituțiilor feudale, dintre toți cărturarii munteni din generația premergătoare revoluției de la 1848. Influențat de Bacon și Descartes, Poteca era adeptul “dreptului natural”, al reformelor sociale progresiste, al răspândirii culturii prin ridicarea nivelului de educație, focalizat pe școală și tipar în limba națională. Eufrorin Poteca a fost un orator redutabil care a strecurat în cuvântările sale nu doar procedee retorice abile, ci și profundele sale preocupări pentru soarta țării, substanța unor probleme asupra cărora a meditat îndelung și cărora le-a închinat întreaga viață. Suplețea limbii folosite în discursuri se regăsește în tălmăcirile din limbile franceză și greacă, după tratatele de morală creștină ale unor Dimitrios Darvaris, Alexandru Sturza, Claude Fleury, J-B. Massillon și Bossuet (-Vorbire asupra istorii universale, publicată în 1853).
A lăsat, pe lângă versiunile menționate, o bogată corespondență – publicată de Gh. I. Moisescu, în 1958, Din corespondența arhimandritului Eufrosin Poteca 1825-1858 (reedit. în 1959, de G. Cocora), și o autobiografie (publicată de C. Rădulescu-Motru în 1943) – Ideile faptelor mele pă anul 1828 până la aprilie 1829. Opera sa de întemeietor de școală nouă și de traducător a suscitat, desigur, varii studii monografice.
Bibliografie: BRV III, 1420
BRU II, 1217, p. 265
Vasile Popp. Disertaţie despre tipografiile românesci în Transilvania şi învecinatele Ţări dela începutul lor până la vremile noastre. Sibiu : Gheorghie de Klozius, 1838, p. 96
Vékony Sándor. A mezőtúri Ev. Ref. Főgymnasium könyvtárának betűsoros jegyzéke szakcsoportonként. Mezőtúr : Gyikó K., 1900
Cornelia Papacostea-Danielopolu. Intelectualii români din Principate şi cultura greacă : 1821-1859. Bucureşti: Eminescu, 1979
Gheorghe Gorun. Cenzorii români de la tipografia din Buda. Crisia, XXII (1992), p. 145-159
A. Veress: “Renumita carte are şi o ediţie ungară cu titlul: “Io. Gott. Heineccii Elementa Philosophiae rationis et moralis. Debrecini, 1761”.
