Ion Creangă, N.A. Bogdan, A. C. Cuza, fotografie de cabinet, atelier Siegmund Packer, piesă extrem de rară
Ion Creangă, N.A. Bogdan, A. C. Cuza, fotografie de cabinet, atelier Siegmund Packer, piesă extrem de rară
Fotografie de cabinet care îi surprinde pe Ion Creangă, N.A. Bogdan și A.C. Cuza la Băile Slănic, în anul 1885.
Atelier fotografic Siegmund Packer, Iași-Slănic,
În anul 1866 Ion Creangă avea să intre diacon în mănăstirea Golia, în paralel acesta ocupa funcția de învățător. În vara acelui an în casa familie Creangă intra tânărul Nicolai Andriescu-Bogdan, ai cărui părinți se mutaseră la țară, și îl lăsaseră pe acesta pentru a fi instruit de către învățătorul Ion Creangă. Pentru un an de zile N. A. Bogdan s-a aflat sub tutela pedagogului Ion Creangă, timp în care acesta din urmă avea să trezească în sufletul tânărului o adevărată admirație față de persoana sa. Între cei doi se va crea o legătură strânsă. Douăzeci de ani mai târziu N.A. Bogdan avea să-l însoțească pe prietenul și fostul său dascăl, care i-a îndrumat primii pași, la tratament la Băile Slănic. Ion Creangă suferea de epilepsie, aceeași boală care a chinuit-o și pe mama sa. Cu trecerea anilor, boala a început să îl afecteze tot mai tare, provocându-i dese stări de oboseală și amețeli, care îi slăbeau puterile. În urma unui astfel de episod al bolii, provocat de o cădere mai gravă, a făcut ca presa locală să anunțe moartea povestitorului. Pentru a-i ușura suferința și pentru a-și recăpăta forțele, medicul său îi recomandă să meargă la tratamente la Băile Slănic. N.A. Bogdan a consemnat câteva din momentele călătoriei alături de Ion Creangă din anului 1885 când acesta l-a însoțit la Slănic în volumul „Poveşti şi bazaconii din Moldova”. Una dintre amintirile consemnate de N.A. Bogdan este momentul în care alături de Ion Creangă și de A.C. Cuza hotărăsc să se fotografieze împreună.
„Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui. Cand fotograful scoase cate o tinichea pentru fiecare din noi, zic lui Creanga:
-Voi pastra aceasta fotografie ca o adevarata icoana…
-Da, bine faci, dragul meu! s-o pastrezi ca pe icoana rastignirei lui Hristos !
Ne pacalise rau… dar asta ma facu sa am o dragoste si mai mare pentru acea icoana, care o pastrez si astazi cu destula smerenie.”.
Această mărturie este cu atât mai evocatoare, cu cât acel moment a fost imortalizat într-o fotografie, una din rarele fotografii pe care Ion Creangă avea să le fi realizat vreodată.
