Konstantinos M. Koumas, Gramatica limbii grecești vechi (morfologia), 1848

Konstantinos Michael Koumas. Gramatica limbii grecești vechi (morfologia). Constantinopol, 1848

Raritate

K. M. Kouma Grammatikes to technologikon: ekdidetai hypo I. Lazaridou. Adeia kai enkrisei tes Ekklesiastikes Epitropes tes tou Christou Megales Ekklesias. En Konstantinoupolei, typois I. Lazaridou, 1848. 8° (21 cm), 183 p. ; 35-39 R (18 x 10 cm) 

Gramatica elinei după noua metodă: dată la lumină de I. Lazaridos, cu aprobarea și cenzura Epitropiei Marii Biserici a lui Hristos

Ediția căreia îi aparține acest extras reia gramatica scoasă la Viena în 1833 (în oficina lui Anton von Haykul), cu titlul Grammatike dia scholeia (greacă veche pentru gimnazii), de 30, 580 p.; în 1843 se afla, deja, la a treia reimprimare fidelă. Tratatul cuprinde o scrisoare de dedicație adresată împăratului Austriei și o foarte interesantă Introducere dedicată fiicei scriitorului, Helene, în care acesta schițează un istoric al predării limbii eline din Antichitate până în secolul al XIX-lea. Cu titlul ediției 1848 (to technologikon...) vor apărea, la Ierusalim, în 1853, 2 volume (la Tipografia Sf. Mormânt); acestea reproduc integral cele două părți ale Gramaticii originale. Specimenul de față - provenind dintr-o ediție constantinopolitană (despre care nu deținem suficiente informații) - este alcătuit doar din cele trei capitole ale primei părți (capitolul patru, neinclus aici, tratând sintaxa, iar partea a doua a cărții - prozodia), fără secțiunile introductive. Titlul în sine (diferit, după cum se poate observa, de cel al primei ediții) trimite la meșteșugul predării limbii grecești, ajuns la desăvârșire în perioada bizantină și revigorat prin prisma iluminismului neoelen. Nu putem ști în ce măsură este chiar o variantă de titlu gândită de însuși autorul gramaticii. Așa cum nu putem ști, deocamdată, în ce măsură ediția-sursă imprimată la Constantinopol cu girul Patriarhiei reproduce întregul conținut al gramaticii koumiene. Cert este că edițiile amintite (cea princeps și reeditările – fie ele, parțiale, sau integrale) au ajuns până astăzi în foarte puține exemplare. Worldcat citează doar ediția 1853, prezentă ici-colo în marile biblioteci europene (și pe googlebooks.com). 

Opusculul morfologic (așa cum se prezintă, lipsit de introducerea și de tabla de materii specifice prototipului și urmașelor sale) se compune din trei “cărticele” (secțiuni) - cea dintâi [Biblion proton] tratează despre părțile de vorbire (noțiunile de bază ale morfologiei limbii eline), cu o pondere însemnată acordată verbului (p. 1-60); cea de-a doua (Biblion deuteron) oferă o explicație mai amănunțită a noțiunilor expuse anterior (akribestera exegesis ton preoektetheimenon) și ocupă paginile 61-143 (cuprinde o amplă discuție asupra regimului verbului grec (timpuri, moduri, diateze, forme neregulate), exemplificată prin tabele de conjugări, plus note de subsol); cea de-a treia și ultima parte (Biblion triton) vorbește despre lexic, purtând titlul (evidențiat prin caractere grase) – Etymologikon (p. 144-183). 

Textul propriu-zis, al tratatului reflectă idiomul cult influențat de vechiul dialect atic (profesorul adresându-se verbal, elevilor, la clasă, în limba de toate zilele); metoda utilizată de Koumas redă o manieră longevivă de predare a elinei, adaptată însă noului context educațional și obiectivului asumat privind simplitatea (claritatea) și concizia formulărilor, pe linia deschisă de alți mari dascăli ai epocii. 

Cornelia Papacostea Danielopolu menționează Gramatica lui Koumas printre titlurile pe care bibliotecile publice autohtone le puneau frecvent la dispoziția cititorilor (Intelectualii români din Principate și cultura greacă, 1821-1859. Lecturile și circulația cărților, p. 145).

Tiparul este negru, pe suport subțire, cu caractere drepte și cursive, de corpuri diferite (literele de rând și majusculele), simple și îngroșate; paginația este cu cifre arabe, la fel, signatura, prezentă doar pe prima filă a fiecărui caiet, însoțită de câte un asterisc (pe aceeași parte recto, a filei respective, dar în colțul opus signaturii, apare constant un titlu convențional al lucrării, în formă abreviată – GRAMM. KOUMA.). Custodele lipsește, există colontitluri. Minime elemente de decor de compoziție tipografică la începutul secțiunilor (baghete fitomorfe lanceolate, borduri înguste); o vinietă figurativă, de frontispiciu (3 x 3 cm.) pe f. 1r, înfățișează, din profil, un bărbat din vechea Eladă, îmbrăcat într-un hiton (sub forma unei siluete minuscule). Acesta stă în genunchi, cu trunchiul ușor aplecat, pe marginea unei lămpi (opaiț) în al cărei orificiu toarnă ulei; din capătul alungit, aflat în partea opusă, flăcăra deja aprinsă, a lămpii, răspândește o mică aură difuză (lumina cunoașterii). Imaginea simbolizează patrimoniul de cultură și civilizație care a hrănit renașterea națiunii elene.

Exemplarul (un simplu fragment, așadar, căruia i s-a atașat, grijuliu, o legătură) se prezintă în stare bună de conservare, cu urme discrete de folosire și câteva cearcăne de apă palide, pe marginile laterale; foile 4 și 5 ale caietului 4 s-au desolidarizat de restul blocului (se constată slăbirea cusăturilor).

Legătura este în pergamoid kaki și piele maro, deteriorată. Pe cotorul casetat (consolidat empiric), cu 5 nervuri false marcate prin linii triple aurite, stă scris (cu caractere tot aurite): Grammatiki / Kouma (ultimul cuvânt se repetă pe capul inferior); pielea are multe zone lipsă. 

Pe coperta a II-a, porțiunea din învelitoare de piele de lângă cotor s-a desprins (pergamoidul fiind șifonat); cotorul interior este deteriorat (la spatele cărții) iar forzațul dublu din hârtie albastră s-a desprins. Volumul păstrează prima foaie de gardă.

Nu sunt prezente însemne de proprietate în corpul cărții sau pe legătură.

Konstantinos Koumas (Κωνσταντίνος Κούμας ; Larissa, 26 sept. 1777 – Trieste, 13 mai 1836) a fost unul din marii pedagogi ai nației grecești din vremea stăpânirii otomane (didaskalos tou genous), un pionier al Iluminismului Neogrec, istoric, filosof și traducător de opere literare. În prima tinerețe a urmat studii clasice și de filosofie, matematică, geometrie și fizică la Tyrnavos. După absolvire, mitropolitul Larissei l-a luat la Constantinopol, unde i-a făcut cunoștință cu marele dragoman al Porții, Constantin Ipsilanti; când Ipsilanti a ajuns Domn în Valahia a vrut să-l angajeze pe Koumas ca preceptor la curte, dar acesta a refuzat, preferând să predea în școlile din ținutul natal. Dar, din cauza permanentei terori instaurate de turci, Koumas a fugit la Tsaritsanis. A predat limba greacă și științele exacte în idiomul simplu (demotiki) introducând o nouă materie în programa de studii: algebra. În octombrie 1798 s-a căsătorit cu fiica mentorului său, Ioanis Pezaros. După moartea soției s-a îndreptat spre Ampelakia, unde s-a ocupat de traduceri din astronomie și matematică. La sfârșitul anului 1803, Anthimos Gazes l-a luat cu sine la Viena. Koumas își dorea cu ardoare să cunoască Europa luminilor; în capitala imperiului austriac el devine, mai întâi, capelanul comunității grecești apoi este cooptat în colectivul format de Gazes pentru elaborarea unui dicționar de neogreacă; în același timp obține o slujbă de profesor particular pentru negustorul Stephanos Moschos și se înscrie la cursurile de matematică ale Universității, studiind cu asiduitate limba germană. La începutul secolului al XIX-lea orașul vibra sub ecoul Revoluției franceze, animat de idealuri de libertate și inovație, fiind centrul mișcărilor artistice și spirituale ale vremii; universitatea fusese înființată încă din 1365 iar bogata producție de cărți, periodice și reviste în mai multe limbi era distribuită pe scară largă. 

În 1808, Koumas primește invitația de-a prelua conducerea Liceului de Filologie din Smyrna, nou înființat. La îndemnul lui Adamantios Korais, care îl aprecia, Koumas a acceptat funcția. A predat acolo matematică, filosofie, fizică experimentală, geografie și etică, organizând o serie de experimente de fizică și chimie pentru realizarea cărora a procurat toate instrumentele necesare. Ca metodă de predare, Koumas a aplicat principiile raționalismului și experimentarea, substituindu-le vechiului canon bazat pe memorare și obediență. În privința chestiunilor de limbă, el a rămas, de-a lungul timpului, susținătorul programului de reformă al lui Adamantios Korais, care, deși adept al modernizării, propunea totuși un etalon purist, de expresie lingvistică. Koumas credea în caracterul social al educației și milita pentru predarea cunoștințelor într-un limbaj accesibil, fapt menit să contribuie la familiarizarea tineretului grec cu progresele epocii dar și cu achizițiile multimilenare ale culturii și civilizației grecești. Pedagogul și omul de știință și-a câștigat o solidă reputație prin organizarea învățământului, astfel că însuși patriarhul Chiril al VII-lea l-a invitat la Constantinopol pentru a conduce Marea Școală a Nației. În 1814 acceptă postul de director al școlii Kourotsesmeio din Xirokrini, la nord de capitala fostului imperiu bizantin; rămâne acolo timp de un an și se întoarce la Smyrna. Koumas a fost nevoit să intre în rândurile mișcării elene de emancipare (Filiki Etaireia) în legătură cu care, însă, manifesta un anumit scepticism. În Istoria înfăptuirilor omenești (Istoria ton anthropinon praxeon...) el îi descrie pe mulți adepți ai Revoluției ca fiind mânați de interese meschine, critică, bunăoară predicțiile referitoare la căderea regimului otoman, considerându-l naiv și copilăros pe Alexandru Ipsilanti. Atitudinea sa față de Filiki Etaireia nu era însă ceva singular printre savanții din epoca premergătoare Revoluției grecești. 

În octombrie 1817, cărturarul merge la Viena pentru a-și încredința tiparului cărțile. Frecventează mediul universitar german și face cunoștință cu oameni de știință și filosofi contemporani precum Wolf, Krug, Delling, Kreuzer; este atras de raționalismul kantian. Primește, de la Universitatea din Leipzig un doctorat în Filosofie și Arte frumoase. Academia Regală din Berlin și Universitatea din München îl numără printre membrii onorifici. După un astfel de periplu academic deosebit de rodnic în plan intelectual, Koumas se va întoarce la Smyrna cu bagajul plin de traduceri și noutăți editoriale. Se va concentra pe elaborarea unui dicționar grec-german (după cel al lui Reimeros), activitatea profesorală fiind suspendată; odată cu declarația de independență emisă de revoluționari, munca îi va fi brutal întreruptă și toate bunurile, inclusiv remarcabila sa bibliotecă, îi vor fi confiscate de autoritățile turce, care îl considerau, ca o ironie a sorții - “suspect”. Se va refugia la Trieste, la bordul unui vapor austriac. De acolo va pleca la Viena unde este arestat de poliția lui Metternich, sub acuzația de participare la întruniri conspirative, fără dovezi însă; va fi eliberat. Continuă să redacteze dicționarul – singura lucrare pe care reușise s-o salveze – apoi va purcede la publicarea lui; imediat după încheierea acestui proiect, Koumas trece la elaborarea Istoriei înfăptuirilor omenești, opera sa de căpătâi. O va publica în același an, în 12 tomuri. Până în 1836, când va sfârși la 59 de ani, de holeră, Koumas a refuzat de două ori să mai asume orice fel de activitate educativă în Grecia, din cauza sănătății precare. Ultima perioadă a existenței pământești și-a petrecut-o la Trieste.

Aproape toate contribuțiile acestei personalități au văzut lumina la Viena: seria de tratate de Matematică și Fizică (nivel elementar) în  8 volume, 1807; compendiile de Chimie (în 2 vol., 1808) și Fizică (1812), cel de Istorie (o Cronologie, apărută în 1818), de științe (Aritmetică, Geometrie, Noua Geografie, Astronomie, Logică și Etică), 1819 (când apare și o Geografie veche); alte 5 volume de Geografie (1838-1840); un Synopsis de Istorie a Filosofiei, 1818, alte 4 volume de Filosofie (privind constituirea acestei discipline), în 1818-1820, un tratat de Pedagogie și organizarea școlilor (1819), un Dicționar pentru cei care studiază cărți în limba greacă veche (elină), după dicționarul Grec-German al lui Reimeros (2 volume, 1826), o Gramatică pentru școli, în 1833 și Istoria înfăptuirilor omenești din antichitate până în zilele noastre (12 vol.) – 1830-32 (alte câteva scrieri au apărut postum).