Antim Ivireanul, Dumnezeieștile și sfintele Liturghii (română), Târgoviște, 1713 - Piesă foarte rară
Antim Ivireanul, Dumnezeieștile și sfintele Liturghii (română), Târgoviște, 1713 - Piesă foarte rară
Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii : a celor dintru sfinţi Părinţilor noştri a lui Ioan Zlatoust, a lui Vasilie cel Mare, şi a Prejdesveştenii. Acum întâi tipărite întru al 25 [-lea] an, a înălțatei dom nii a prea luminatului oblăduitoriu atoată Țara Rumânească, Ioann Constandin B[râncoveanu] Basarab voevod. În sfânta Mitropolie a Târgoviștii, cu toată chieltuiala preasfințitului mitropolit al Ungrovlahiei, Kyr Anthim Ivireanul; de Gheorghie Radovici, la anul de la Hristos, 1713. [2] f., 210 p..(105 f. cu signat.) : il. ; 4° (20 cm), 28 R (18 x 12 cm)
BRV I, 164
“Meritul deosebit al traducerii şi al editării Liturghierului din 1713 la Târgovişte de către mitropolitul artist Antim Ivireanul este de a fi repus în circuitul românesc traducerea după originalul grecesc; iar calitatea actului traducerii dovedeşte în primul rând capacitatea lexicului limbii române din perioada medievală de a prelua lexicul grecesc originar, dar şi cunoaşterea şi mânuirea deplină a inflexiunilor limbii române a traducătorului de la începutul secolului al XVIII-lea. Litughierul acestuia a fost editat începând cu acel an, în 30 de ediţii în principalele centre tipografice româneşti.” (Antim Ivireanul. Liturghierul, Tîrgoviște 1713. Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ana Bobu. Roman: Editura Miron Costin, 2013)
Ediția lucrată de Gheorghe Radovici va câștiga definitiv teren, în cadrul cultului, constituind, în același timp, etalonul tuturor liturghierelor, atât (și mai ales) prin conținut, cât și prin eleganța artistică.
Tipar negru şi roşu (- titluri, subtitluri, colontitluri, sau secțiunile peritextuale (inclusiv indicațiile de tipic) inițialele versetelor, parțial custosul, 3 corpuri de literă chirilică, pe suport manufacturat, cu verjeuri. Poarta titlului are laturi din elemente stilizate (perechi de croșete concave), cu excepția celei superioare unde se află un frontispiciu cu motiv central – boboc între palmete răsfirate lateral, alte frunze suprapuse lujerilor culcați, muguri și lobi în planul secund, un model cu fond întunecat (vizibil în partea inferioară a ornamentului). Modelul de portal va reveni în tipăriturile de Târgoviște (Ceaslov, Catavasier ș.a.), ale aceluiași meșter.
Pecetea domnească este preluată din heraldica lui Șerban Cantacuzino (aceeași din Liturghia slavo-română, din 1680), ea fiind prezentă și în Mărgăritarele Sf. Ioan Gură-de-Aur și Pravoslavnica mărturisire (ambele din 1691), în Evanghelia greco-română, 1693, în Psaltirea românească, din 1694, de București, ori Acatistul de la 1698, tipărit la Snagov; dar modelul peceții apare, de asemenea, în Evhologhionul de Buzău, al lui Mitrofan, din 1699.
Grafica volumului – valoroasă, așadar, prin modelele ei longevive, nu urmează însă, îndeaproape, primei ediții a Liturghierului românesc, cel de Râmnic, din 1706 (gândit a forma corp comun cu Molitvenicul), ci Liturghierului bilingv din 1702. Ilustrațiile semnate Ioanichie (Hristos, marele arhiereu, Sf. Ier. Grigorie Teologul) şi Dimitrios (Sf. Vasile cel Mare, cu data 1698), au împodobit atât Liturghierul greco-arab tipărit la Snagov, în 1701, cât şi Liturghierul slavo-român tipărit la Buzău în 1702, din care se inspiră, fidel deja, unei tradiții, cel de față, târgoviștean, urmând a fi reproduse din nou în primele ediţii (tiraje) bucureștene de secol XVIII, - 1728, 1729 și mai departe. Tot astfel, simbolurile Împărtăşaniei. Aceste ilustrații (la 1713, fără stihuri de laudă), alături de decorația auxiliară (letrine, frontispiciul fitomorf, conețurile – cu frumoasa vinietă compozită “semnată” M E) vor fi calchiate sau interpretate de-a lungul timpului, unele vor fi omise sau li se vor alătura alte prezențe.
Din punct de vedere al cuprinsului, secțiunile sunt următoarele: titlul cărții, Pinax-ul (cuvânt de origine grecească) sau tabla de materii (scara cărții) – pe filele liminare (1 și 2). Liturghierul se deschide cu Rânduiala Diaconiei (p. 1-11), continuă cu rugăciunile de vecernie și utrenie (p. 12-45), apoi cu Rânduiala Liturghiei (p. 46-64). Între p. 66 și 117 este cuprinsă liturghia lui Ioan Zlatoust, cu gravura la p. [65]; la 118 – tipic, la [119]- gravură, p. 120-177 – liturghia Sf. Vasile cel Mare, p. 179-199 – liturghia darurilor mai înainte sfințite (preždeosvjaštenija în slavonă, ton preagiasmenon, în greacă), precedată de portretul Sf. Grigorie Teologul. Urmează partea de final cu otpusturile praznicelor și celelalte, menționate mai sus (ultimele fiind Ecteniile la morţi). Cartea nu are epilog. Varianta augmentată cu rugăciuni pentru împărtășanie și cu însăși slujba împărtășaniei (priceștaniei) pentru prunci, bolnavi și alte categorii cu o situație aparte, se va fixa invariabil în istoria acestei cărți de cult începând cu tentativele de la 1728/29 și definitiv începând cu ediția lui Iacovici din 1741, în seria imprimatelor bucureștene.
Exemplarul este complet, bine conservat, cu intervenții în vederea recondiționării (înlocuirea suportului, remarginații); pe alocuri, depozite de ceară numeroase, rupturi, margini zdrențuite.
Legătura în piele pe carton presat, uzată: un mic ornament în centrul copertei I, repoleit, dar de formă aproape indistinctă; se mai pot observa chenarele și motivele foliacee ale ancadramentului, același pentru ambele coperte. Pe coperta II, o icoană de tip Mondsichelmadonna (neaurită). Învelitoarea cotorului prezintă un decor în stilul Art nouveau ; cuvântul imprimat în partea de sus nu se mai distinge. Există și o închizătoare din piele și alamă (ulterior atașată). Forzațurile fixe sunt policrome (grena, gri deschis și gri-petrol); șniturile au nuanța cafenie, dar sunt neuniforme cromatic. Volumul păstrează foi de gardă din hârtie manuală cu verjeuri.
