Lucian Blaga, scrisoare de dragoste pentru Elena Daniello, august 1953
Lucian Blaga, scrisoare de dragoste pentru Elena Daniello, august 1953
Lucian Blaga îi trimite o scrisoare Elenei Daniello, prin care își declară sentimentele profunde de iubire pentru aceasta. Eseistul îi mărturisește că s-a hotărât să folosească solstițiul care urmează spre a conferi dragostei lor „majuscula la care are Dreptul din chiar momentul înfiripării ei”. Despre dragostea lor, el afirmă că: „ea își merită cu adevărat sanctificarea, căci a stins toate amintirile, ce ar fi putut s’o tulbure și a rămas singura stăpânitoare, și mai presus de orice asemănare”. Acesta încheie scrisoarea afirmând că se găsește convertit la o viziune mai simplă față de „astronomia einsteiniană”, surâzându-i teoria lui Philolaos, declarând că „în lumea noastră există totuși un Foc Central, dela care își primesc toate lucrurile căldura și lumina”.
Scrisoarea este redactată olograf, cu cerneală neagră, pe o filă velină, doar recto. Se păstrează plicul original în care scrisoarea a fost expediată, cu adresa și numele Marioarei Manta, asistenta Elenei Daniello.
Lucian Blaga și Marioara Manta s-au cunoscut în vara anului 1950 la Gura Râului, unde membrii familiei Manta, la sugestia Elenei Daniello, l-au invitat la conacul de odihnă, loc în care a revenit în următorii ani singur sau cu Elena Daniello.
