Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

Search

Search

Maxim Peloponesianul, Enkheiridion kata tou skhismatos tōn papistōn, [Manual în contra schismei papistașilor] sau Carte sau lumină, București, 1690

LOT : 118

Maxim Peloponesianul, Enkheiridion kata tou skhismatos tōn papistōn, [Manual în contra schismei papistașilor] sau Carte sau lumină, București, 1690

Preţ de pornire 1.200,00 €
LicitatieLicitația Ferestre către suflet
Valoare estimativă2000 - 3000 €
Dimensiuni21,5 x 15,5 cm
Starea de conservareBună
Adjudecat cu1600 €

INSCRIE-TE LA LICITATIA ONLINE
Brand: Licitatia 37
Detalii

Maxim Peloponesianul, Enkheiridion kata tou skhismatos tön papiston [Manual în contra schismei papistaşilor], [Carte sau lumină], Bucureşti, 1690, Ediția princeps.

Este o scriere extrem de prețioasă şi foarte rară, reprezentând una din cele mai importante cărți tipărite de români la cumpăna secolelor XVII-XVIII. Geneza ei a avut loc în atmosfera spirituală a "Academiei" domneşti din preajma Curții voievodale a Țării Româneşti, cartea înscriindu-se în suita tipăriturilor de sorginte greacă, răsăriteană, cu un vädit conținut polemic, îndreptate împotriva ofensivei papalității în Țările Române, apărute în tipografiile de la Bucureşti, Iaşi, Buzău și Snagov.

Scrierea a fost elaborată de învățatul Maxim Peloponesiacul (discipol al patriarhului Alexandriei, Meletie Pigas) şi intitulată de către acesta Manual în contra schismei papistaşilor, fiind tipărită mai întâi, în 1690, la Bucureşti, în elineşte. Extinderea propagandei catolicismului în Ardeal şi încercările tot mai insistente de penetrare a acestuia în celelalte două țări române au constituit motivul traducerii şi imprimării lucrării, în anul 1699, la Mănăstirea Snagov, prin osârdia cărturarului tipograf Antim Ivireanul, în româneşte, cu titlul schimbat, dar inegalabil de frumos: Carte sau lumina. Exemplarul aparține primei ediții, apărută în limba greacă la Bucureşti în anul 1690.

Tomul de formatul in - 4°, are (6) [din care a şasea este albă] + 200 pagini. Pagina de titlu dezvăluie faptul că scrierea lui Maxim Peloponesiacul a fost tipărită din porunca Domnitorului Constantin Brâncoveanu, în Tipografia Domnească din Bucureşti „Pentru a se împărți gratuit credincioşilor”.

Pe verso foii de titlu se află imprimată, între Lună şi Soare, Stema Domiei Țării Românești, însoțită de versuri omagiale. Pe următoarele file de la început sunt imprimate Cuprinsul şi Predoslovia către cititori (datată ianuarie 1690), cu luarea aminte că, această scriere, este îndreptată împotriva „latinilor" (adică a catolicilor) care, pentru a-şi lăți sfera credinței, „tipăresc cărți împotriva noastră, şi mai vârtos în Râm hulesc pre patriarhi şi pre bogoslovii bisericii Răsăritului" şi „Aduc mărturii necunoscute, scornite din capul lor, pun înainte epistolii ascunse, află visuri şi descoperiri muereşti, aduc istorii băsnuitoare, pilde nefăcute și neauzite şi scripturi ereticeşti". Mai aflăm din cuprinsul predosloviei că, această carte, mulți au dorit şi au intervenit să fie oprită şi să nu se tipăreascã, însă, până la urmă, a biruit adevărul, domnitorul Constantin Brâncoveanu dând încuviințarea editării ei „întru pomenirea înțelepților şi pentru învățătura întărirea tuturor pravoslavnicilor". Conținutul scrierii este vădit polemic, ea combătând în principal primatul papal care „iaste pricina dej ghinarii Bisericilor". Dovezile se înşiruie clare şi irezistibile, risipind fără putință de replică toate rătăcirile scolasticilor prezumțioși din solda Romei. În celelalte capitole autorul vorbeşte despre: purcederea Duhului Sfânt, azime, prefacerea ființei tainelor, curățitorul foc și îndreptarea sfinților, adică de şi-au luat făgăduința. Din punct de vedere grafic (fapt nerelevat până acum), cartea are puține ornamente, ce constau, mai ales din frontispicii sumare, cu succesiuni de motive folosite şi în cadrul coloncifrurilor, două care una ornată cu vrejuri şi flori (la p. 4), iar cealaltă historiată, cu reprezentarea Apostolului Pavel (la p. 139), o vignetă cu chip uman (la p. 3 şi 138), şi o alta, mai sumară, ce o întâlnim şi în ediţia în limba română de la 1699 a scrierii, toate existente în stocul Tipografici Domneşti.

Actualitatea scrierii, dar și traducerea şi imprimarea acesteia în limba română la 1699, prin strădania lui Antim Ivireanu, au dat un succes nebănuit cărții, mai ales în Transilvania, unde emisarii culturali şi spirituali ai Domniei şi Mitropoliei Ungrovlahiei, în frunte cu însuși patriarhul Dositei al Ierusalimului, par să fi difuzat un număr important de exemplare, din care motiv Curtea imperială din Viena i-a interzis accesul în Ardeal, iar autorităților şi Bisericii Române Unite le-a ordonat confiscarea scrierii. Exemplarul din Carte sau lumină aflat în Muzeul din Șcheii Braşovului păstrează, peste timp, însemnarea deosebit de sugestivă pentru vremea în care a fost scrisă: „Aceasta carte să fie ferită de papistași". Adevărul este că lucrarea aceasta a fost atât de urgisita de către iezuiți, în Ardeal şi peste tot, încât, conform mărturiei lui Heladius, ajunsese „rarior corvo albo" (adică, mai rară decât corbul alb).

În zilele noastre, la trei veacuri de la apariție, din prima ediție, în limba greacă, se cunosc înregistrate în Bucureşti doar trei exemplare, în fondurile de carte rară de la Biblioteca Academiei Române, Patriarhia Română şi Biblioteca Metropolitană.

În ce ne priveşte, din ediția în limba română a cărții, de la 1699, am putut atesta pe meleagurile Tran silvaniei doar circa 10 exemplare, identificate sau provenite de la: Aldea (Harghita), Beiuş (Bihor), Braşov (Schei), Cluj-Napoca (2 ex.), Gălăuțaş (Harghita), Olcea (Bihor), Oradea, Sibiu, Tincova şi Zalău, Alte câteva exemplare se află tezaurizate în fondurile documentare ale Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Naționale și Patriarhiei Române din București.

Exemplarul alăturat este necunoscut, nefiind semnalat în vreun repertoriu de carte veche româneascã

Paginația indică un exemplar complet, cu foaia de titlu în facsimil. Tomul are la început cele 5 file nenumerotate, după care urmează scrierea propriu-zisă, ce se întinde pe 200 pagini, numerotate de la 1 la 200. Ceea ce nu a fost semnalat până în prezent de către bibliologi, în legătură cu numerotarea tipăriturile, este faptul că, spre final, ultimele pagini au fost numerotate greșit, astfel: p. 190 a fost nr. greşit 290, p. 192 n. gr. 202, p. 193 n. gr. 203, p. 194 n. gr. 204, p. 195 n. gr. 205, p. 196 n. gr. 206, p. 197 n. gr. 207, p. 198 n. gr. 208, p. 199 n. gr. 209 şi p. 200 m. gr. 210.

Legatura volumului este din tablii de carton învelite în piele de culoare maro, ornată, pe ambele coperte, eu chenar din motive stilizate, în câmpul primei coperte, în colțare, cu mici vrejuri dispuse în evantai, iar în câmpul central cu alte patru vrejuri cruciforme. Câmpul copertei ultime a fost ornat cu două benzi verticale identice cu motivele stilizate din chenar. Este, credem, chiar coperta primă, originală a cărții. În ceea ce priveşte mărturiile documentare, acestea se rezumă la un număr de patru însemnări în limba greacă, scrise pe o filă albă de la sfârşit. Trei dintre ele datează de la 1762 şi au caracter ocazional, iar a patra, care este mai veche, datând de la 1738, aparține unuia din primii deținători vremelnici ai acestei cărți, anume Constantin Dimitrie, care era originar din Macedonia şi a activat în cadrul cercului de cărturari şi traducători din preajma Curții sau Mitropoliei Ungrovlahiei. 

Exemplarul se află în stare bună de păstrare și are valoare patrimonială 

Referințe bibliografice: Bibliografía Românească Veche, I (89), p. 297-298: IV(89), p 210, Legrand, Bibliographic hellenique, 11, 475; G. Erbiceanu, Bibliografia greacă, București, 1903, p. 17, Nicolae Iorga, Istoria Románilor din Ardeal i Ungaria, 1, București, 1915, p. 350, 1. Matei, în "Revista Teologică" (Sibiu), XVIII, 1938; Dan Simonescu, V. Petrescu, Targoviste, vechi centru tipografic românesc, Târgovişte, 1972, p. 82; Florian Dudaș, Vechi cărți românești călătoare, Bucureşti, 1987, p. 175; Anca Tatay, Cornel Tatai-Baltă, Xilogravura din cartea românească veche tipărită la Bucureşti (1582-1830), Cluj-Napoca, 2015.

BRV I (89), p. 297-298; IV (89), p. 207