Mineiul lunii februarie, Râmnic, 1779

Mineiul. Luna lui Fevruarie. Care s-au tipărit acum întâiu rumânește cu blagosloveniia sfințitului Mitropolit al Ungrovlahiiei, Kyr Grigorie; prin nevoința și tâlmăcirea, iubitoriului de Dumnezeu Kyr Chesarie, episcopul Râmnicului. În sfânta Episcopie a Râmnicului : de Popa Costandin Tipograful Râmniceanul și de Popa Costandin Mihailovici Tipograful ; [cu diortosirea monahului Rafail ; editor: ierodiacon Anatolie], la anul dela Hristos, 1779. + 161 f. (cu signat.) : il ; 4º (28 cm) ; 2 col., 36-40 R/col (25 x 17 cm)

Colofon: “S-au început acest lucru la avgust, în 9; și au luat sfârșit la septemvrie, în 28”.

Exemplarele complete conțin o notă privind diortosirea versiunii românești (la f. [5]v): “S-au îndreptat tâlmăcirea acestui Mineiu din limba elinească pre limba rumânească de Dumnealui Iordan Biv Vel Grammatic Cappadochianul”. Acest exemplar, căruia îi lipsesc foaia de titlu și prefața chesariană (implicit gravura de pe verso-ul ultimei file liminare), o are, în schimb, pe cea de-a doua, la f. 156r. Textul respectiv apare într-un cartuș ornamental. Este prezent și în alte tipărituri de Râmnic, nu doar în seria acestor Mineie (de ex., în Triodul din 1782): “Purtătoriu de grijă fiind Tipografiei Kyr Ioachim Ieromonahul din sf(â)nta Mitropolie”. Același Ioachim care contribuise la apariția Psaltirii din 1779 și a altor imprimate de Râmnic și București (cum ar fi Evanghelia din 1775).

Despre filiația și contextul apariției Mineielor de Râmnic, cum și despre de munca asiduă și viziunea care stă la temeiul lor, pr. prof. Mircea Păcurariu afirmă: “Chesarie a refăcut vechea tipografie râmniceană, aducând materialul necesar de la Sibiu, prin mijlocirea prietenului său, omul de afaceri Hagi Constantin Pop. Acum au apărut Octoihul (1776), Triodul (1777), Ceaslovul (1779) și Psaltirea (1779). Dar opera de căpetenie a lui Chesarie o constituie Mineiele pe lunile octombrie-martie, tipărite pentru prima oară românește, în anii 1776-1779 (pe octombrie 1776, noiembrie 1778, iar celelalte în 1779, restul Mineielor – pe lunile aprilie-septembrie, au apărut în 1780, sub episcopul Filaret). Mult timp s-a crezut că traducerea lor ar aparține celor doi episcopi, așa cum se arată în foile de titlu. Dar profesorul universitar Gabriel Țepelea a dovedit că tălmăcirea s-a făcut în mai multe etape și că aparține mai multor oameni de cultură. Astfel, o primă traducere, fragmentară, după Mineiele grecești a făcut mitropolitul Dosoftei în cartea sa Viața și petrecerea sfinților (sinaxare sau viețile sfinților de fiecare zi); ele au fost preluate de episcopul Mitrofan în ediția slavo-română a Mineielor de la Buzău, din 1698. A urmat Antologhionul românesc de la Râmnic, din 1737, tipărit de episcopul Climent, care nu era altceva decât un Minei prescurtat ce cuprindea cântările, viețile de sfinți și tipicul slujbelor din Mineie, dar numai pentru zilele de duminici și sărbători. A fost reeditat la Râmnic, în 1745 și 1766, precum și la Iași, în 1755. Traducerea imnelor liturgice din acest Antologhion aparținea episcopului Damaschin Dascălul, care n-a reușit să-l tipărească în timpul vieții sale. Textele respective vor fi apoi preluate în ediția integrală a Mineielor de la Râmnic, din 1776-1780. Nu este exclus ca Damaschin să fi tradus parțial și alte mineie. (…) În orice caz, episcopii Chesarie și Filaret au meritul că au luat inițiativa tipăririi și au dus-o la bun sfârșit; au supraveghreat lucrarea de revizuire și corectare a textelor mai vechi. Limba Mineielor este unitară, folosindu-se cuvinte de largă circulație, multe arhaice, remarcabile prin varietate și naturalețe, cu fraze armonios alcătuite, specifice limajului bisericesc. O altă contribuție remarcabilă a episcopului Chesarie, ca și a urmașului său, Filaret o constituie prefețele celor 12 Mineie. În cele șase prefețe la Mineiele tipărite de Chesarie, el punea în lumină importanța fiecărei luni, pe temeiuri istorice și mitologice, prezenta datini religioase de origine romană, păstrate de poporul nostru, fapte biblice mai de seamă, precum și sărbătorile fiecărei luni. În mai multe prefețe făcea scurte incursiuni în istoria poporului român, aducând dovezi cu privire la originea latină a poporului și a limbii noastre. (…) Un cuprins asemănător au și cele șase prefețe semnate de Filaret, deși el nu sublinia cu atâta claritate ideile referitoare la originea și continuitatea noastră pe teritoriul vechii Dacii (…). În sfârșit, nu tebuie trecut cu vederea faptul că această primă ediție integrală a Mineielor a stat la baza unor ediții ulterioare: Buda, 1804-1805, Mănăstirea Neamț, 1830-1832, și la Sibiu, în 1853-1856, sub îndrumarea lui Andrei Șaguna. Aceste ediții reproduceau integral și prefețele semnate de episcopii Chesarie și Filaret.

În Mineiul pe februarie, episcopul Chesarie explică specificul străvechi, al lunii provenind din calendarul roman (originea denumirii, aspecte ritualice păgâne), menționând și guvernatorul zodiacal al acesteia ca apoi să detalieze, pe larg, semnificația celei mai importante sărbători creștine, a lunii, Stretenia (Întâmpinarea Domnului), de pe 2 februarie (14, pe stil vechi) - înfățișarea Pruncului sfânt la templu. Partea introductivă a acestui minei (absentă, din păcate, din acest exemplar) cuprinde, pe lângă excursul istorico-biblic, o secțiune cronologică intitulată: Numărul anilor din arătarea Scripturii, ce au viețu(i)t oamenii la veacurile vârstii ceii dintâiu, însemnându-să fieștecarele, când s-au născut, cât au trăit, și când s-au săvârșit, la anii dela zidirea lumii, după Bibliia grecească s-au așezat aicea, pentru mai buna pricepere (cu 2 tabele). 

Tipar negru și roșu, pe suport manual (sunt vizibile pontuzourile); s-au folosit 3 corpuri de literă chirilică (trei corpuri de literă de rând și trei tipuri de slovă majusculă). Finaluri liturgice sau tipiconale în cul-de-lampe. Signatura exclusiv pe primele două file ale caietelor; custos. Ca viniete de colontitlu - capetele stilizate, de heruvimi, frize simple sau duble (și compozite), anturaje, grupuscule și/sau viniete de final din motive comune mai multor tipărituri râmnicene ale perioadei (și nu numai). Se poate lesne observa preponderența frizelor triple, compozite, cu inserții de slove (câte una și chiar două, trei litere ce compun “semnături” inedite ale probarilor sau zețarilor, precum cea a unui Șă[rban], de pildă, prezențe discrete ce vor deveni mai clare și mai explicit asumate în următoarele mineie).

Poarta titlului, lucrată de Constantin Athanasievici, după modelul porții Triodului slavo-român de la 1700, reprezintă una din constantele graficii mineielor; apăruse, cu decenii în urmă și în fruntea unei părți din exemplarele Triodului de Râmnic, ediția 1731, dar și în Antologhionul de la 1752, urmat de cele bucureștene din 1766 și 1786. Este o poartă sub forma unui ancadrament casetat, ce “îmbracă” o alta ca un intrând de biserică; registrele laterale ale ancadramentului sunt istoriate cu portrete de imnografi bizantini, figurați în cartușuri arcuite: Ioan Damaschin, Theofan Monahul, Theodor Studitul (în dreapta), St. Cozma (episcop de Maiuma), Iosif Monahul și Mitrofan, mitropolitul Smirnei (în stânga). Ultimele figuri (redate în colțurile laturii inferioare a portalului) sunt, în dreapta – Sf. Grigorie Bogoslovul, iar în stânga – Sf. Ioan Zlatoust. În centru, între Iisus Hristos și Maica Domnului, figurați, fiecare, bust, ieșind dintr-un nor, este înfățișat Sf. Ier. Nicolae, în jilțul arhieresc. În partea superioară a ancadramentului, în medalion de spice, icoana Sf. Treimi cinând sub stejarul din Mamvri (sau ospeția lui Avraam), profilându-se pe fondul întunecat al unui cartuș decorat cu tije sinuoase dipuse simetric (ca cele de pe stâlpii rectangulari); icoana este flancată de personajele temei iconografice cunoscute sub numele de “ Deisis” – Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul. Dedesubt, o arcadă semicirculară cu margine spiciformă, străjuită de heruvimi, se sprijină pe două fusuri de coloană pe care se înfășoară corzi de viță-de-vie; coloanele încadrează titlul cărții, imprimat cu corp mare și caligrafiat (cu roșu). Acesta este surmontat și deopotrivă flancat de un aranjament compus din vrejuri de palmete, prelung, și inflorescență – motivul din centru, de lângă care se desprind vrejurile sinuoase, reprezintă tulpina unei lalele; lateral sunt alte flori, tot de lalea, redate frontal.

Pecetea domnească, de pe f. de titlu verso (aceeași, începând cu Mineiul lunii octombrie, 1776, după pecetea din Molitvenic, 1758) este însoțită, ca și în tomul pe ianuarie, de 12 stihuri politice diferite însă de predecesoarele lor - o particularitate creativă, a mineielor râmnicene, alături de prefețe.

Frontispiciile xilogravate specifice ediției constau într-un model pe 3 laturi, cu Iisus Pantokrator (același din mineiele pe noiembrie 1778 și ianuarie 1779), în deschiderea volumului, în locul Deisis-ului celui dintâi minei de Râmnic, 1776; un frontispiciu mic, cu Pantokrator, la Bogorodicinele troparelor, și un model de frontispiciu pur fitomorf, din mai vechiul repertoriu ivirean, caracteristic predosloviilor acestei serii. Cartea cuprinde și un coneț din antrelacuri fine, și letrine foarte expresive, mai ales cele mari, cu roșu.

În afară de praznicul din 2 februarie, în această lună a sinaxarului mai sunt pomeniți și cinstiți, bunăoară: Sf. Mucenic Theodor Stratilat, în ziua de 8 februarie, Sf. Mucenic Nichifor, în 9 februarie, când se și încheie (odovăiaște), praznicul Întâmpinării Domnului; Sf. Sfințitul mucenic Haralampie făcătoriul de minuni, în 18 februarie, cel dintru sfinți, părintele nostru Leon Papa al  Romei, 19 februarie – Sf. Apostol Arhip; pe 24 februarie se pomenește Aflarea cinstitului cap al sfântului proroc  și înainte Mergătoriului Ioann iar pe 26, Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca, cu carea au vorbit Hristos la puț, și cei dinpreună cu dânsa (cu un interesant parcurs narativ dedicat vieții acesteia (f.142v-145v), care a suferit moarte mucenicească în vremea împăratului Nero). În ziua de 29 februarie, Preacuviosul părintele nostru și mărturisitoriul Cassian Râmleanul (sau marele Sf. Ioan Casian din Scythia Minor, Dobrogea).

Legătură mânăstirească de epocă, în piele pe lemn, de același tip cu a celorlalte mineie ale colecției; titlul abreviat al lunii de sinaxar imprimată cu slove majuscule deasupra ornamentului central. Lipsesc închizătorile. Mandorlă cu Răstignirea, deteriorată lateral (în partea stângă). Rama icoanei este formată dintr-un chenar cu motive fitomorfe stilizate; în cele patru colțuri ale chenarului, ramuri subțiri, înfrunzite, învolutate. Muchiile oblice ale ramei din aceleași motive ornamentale (lăstari minusculi). Bordurile late ce compun marginea exterioară etalează un model de tulpini înflorite dispuse orizontal, cu fleuroane de garofiță și alte flori (lalele) în interiorul capetelor curbate ale tulpinilor cu contur punctiform. Urme de aurire păstrate pe mandorla religioasă și pe laturile dublu-liniare ale ancadramentului. Coperta posterioară prezintă același tip de borduri late organizate în 3 registre identice, compacte, în care modelul floral este mai clar și mai bine conservat. Panoul central are un joc de linii întretăiate formând romburi ascuțite. Cotor cu 3 nervuri profilate, străbătute de canale. Capetele au învelitoare tocită (ca și în cazul coperților). Legătura a fost atacată de cari. Capitalband alb cu albastru, deteriorate. Șnitul (tranșele) vopsit în nuanța de maro-cafeniu.

Drept forzațuri au fost folosite file tipărite dintr-un Molitvenic. 

Exemplar bine conservat, cu urme ale manipulării defectuoase și cu intervenții empirice.

Este prezent sigiliul inelar în fum, al logofătului argeșean Constantin Aninoșanu, ruda arhimandritului Aninoasei, Dosithei, în dreptul titlului de intrare în materie, pe f. 1r; pe verso-ul filei, o semnătură, “Costandin”. Sigiliul inelar apare și la f. 120v, sub ultimul paragraf imprimat cu roșu. 

Însemnări cu chirilice :

“Această carte iaste dăruită prea sf(ințií sale) părintelui ep(iscop) (de) Buzău Costandie, de prea sf(ințiia s)a părint(e)le episcop de Râmnic, kyr Filaret, prin mine, Nicodim”. Cerneală neagră, f. 1v.

Importantă mărturie despre donarea cărții către Costandie Filittis, frate al mitropolitului Dosithei Filittis, ales episcop al Buzăului la 29 oct. 1793.

“La leat 1804 ghen(a)r(e) 30 s-au făcut perire soarelui pe la 7 ceasuri din zi, atuncea ne aflam și noi la sfânta mănăstire Aninoasa ce să prăznuește hramul Sf(â)ntului ierarh Nicolae dela Mira Lichiia, făcătorul de minuni, cu toate rudele noastre i proci. Gheorghie 1810 fevr. 4” – f. de gardă originală, de la sfârșitul volumului. 

“Aicea însemnai eu cel mai gios iscălit, la episcopiia Argeșului pă acestu menei al dumnealui logofătlui Dinu, cumnatul răposatului Dositheu proin Aninoșanu. Leat 1813 fevr. 15. Vlaicu”. Ibidem.

“Această carte iaste a sfințií sale părintelui eg(u)m(e)n Aninoșanu kyr Dositheu, carele au fost mai nainte și iconom la sf(â)nta Mitr(o)p(olie)” – între coloanele textului de pe fila de molitvenic (f. mobilă a forzațului II).

Bibliografie:

BRV II, 421

BRV Additamenta, p. 292