Biblia. Noul Testament (română). Bălgrad, 1648 - complet
Biblia. Noul Testament (română). Bălgrad, 1648 - complet
Noul Testament sau Înpăcarea, au Legea noao a lui I(isu)s H(risto)s Domnului nostru izvodit cu mare socotință den izvod grecescu și slovenescu, pre limbă rumânească [de Silivestru ieromonah]. Tipăritu-s-au întru a Mării sale tipografie, dentâiu noou, în Ardeal în cetatea Belgradului: cu cheltuiala Mării sale, [de Ștefan din Ohrida, Gheorghe Rusu și Dumitru, logofăt], [la] anii dela întruparea Domnului și mântuitoriului nostru I(isu)s H(risto)s 1648 luna lui Ghenariu 20 (zile). [6], 329 f. (cu signat. chirilică) : il. ; 4° (28 cm), 29-37 R (24 x 15 cm)
Bibliografie:
BRV I, 54
BRV Additamenta, p. 167-173
Sofia Ştirban, “Din istoria hârtiei şi filigranului: tipografia românească a BăIgradului (sec. XVII)”, Bibliotheca Universitatis Apulensis, III, Alba Iulia, 1999
Eugen Pavel, Carte şi tipar la Bălgrad (1567-1702), Ed. Clusium, 2001
Publicări ulterioare: Noul Testament : tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ştefan, mitropolitul Transilvaniei. Reeditat după 340 de ani, din iniţiativa şi purtarea de grijă a Prea Sfinţitului Emilian, Episcop al Alba Iuliei. Alba Iulia : Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1988 (908 p.)
Apariția Noului Testament de la Bălgrad face parte din programul editorial iniţiat de mitropolitul Ardealului, Simion Ştefan, cu scopul de-a oferi Bisericii ortodoxe nu doar deschiderea nemijlocită către fundamentele învățăturii de credință (în acelaşi veac apăruseră doar câteva cazanii tălmăcite pe înţelesul românilor), ci şi un model de limbă adaptat exigențelor teologale și liturgice pe cât posibil ieșit de sub tutela slavonismului ce domina încă, expresia spiritualităţii autohtone. Este vorba despre cea dintâi traducere integral românească a textului noutestamentar, o premieră atât în istoria tipografică a Albei Iulii, cât şi a celorlalte oficine de o parte şi de alta a Carpaţilor. Transpunerea în limbile vernaculare a Sfintei Scripturi era, la acea vreme, o realizare rar întâlnită în spațiul cultural al Europei est-centrale şi sud-estice. Izbânda editorială cuprinde și cel dintâi material isagogic, în care fiecare dintre secțiunile Noului Testament beneficiază de câte o introducere sub forma unei predoslovii și purtând, fiecare, acest titlu.
Cartea este imprimată cu negru și roșu (titluri, subtitluri, indicații de tipic, unele viniete), 4 corpuri de literă chirilică (cea mai mică de corp 8), imprimat pe hârtie manufacturată (se observă pontuzourile, monograma GR), produsă la moara princiară din Lancrăm (hârtie care avea drept filigran stema lui Rákóczy György). Pagina în chenar (inclusiv colontitlurile), două coloane laterale pentru numerotarea pasajelor și trimiteri (ori glose), reclame, manicule. Indicațiile tipiconale (care capitole și pasaje evanghelice să se citească în cadrul liturghiei, idem pentru Epistole) și sinaxarul sunt în limba slavonă. Ttilul Evangheliei de la Matei, caligrafiat în stilul scrierii diplomatice. Finaluri de text în piramidă întoarsă. Greșeli de numerotare.
Ornamentica de compoziție tipografică este reprezentată de ancadramentul foii de titlu, modelele de viniete, prezente lângă colontitluri, în anturaje, formând frontispicii din benzi simple sau duble, și viniete de final (conețuri) cruciforme, cu și fără acronimul hristic (- prefeţele şi materialul isagogic).
Ornamentica în xilogravură constă în Stema princiară, seria inițialelor fitomorfe, ornitomorfe, teriomorfe și istoriate (cu negru și roșu), frontispiciile cu element central și amplu foliaj într-un cadru de tip consolă, viniete de final, cruciforme și cele din antrelacuri cu sau fără cruce (care provin, toate, din mai vechi repertorii xilografice ale cărții slave, sursa principală fiind Apostolul moscovit, din 1643); ornamentele se vor regăsi, selectiv și progresiv, în tipăriturile de secol XVIII din Muntenia - de la cărțile apărute la Buzău, 1700-1706, până la Evanghelia bucureșteană din 1775, de exemplu. Inițialele (încadrate, sau profilate pe ansambluri de vegetație densă) aparțin și ele unei etape timpurii a graficii de carte – modelul cu iepure (și cerb) alergând, cel cu pelican(i) sau cele cu sfinți în veșminte preoțești: un model de letrină (Ia) înfățișează un personaj care ține-n mâna dreaptă o cădelniță; un M, susținut de îngeri, ni-l arată pe întâiul episcop al bisericii primare, Iacov, ruda Domnului, citind din Evanghelie, în deschiderea primei epistole sobornicești a acestui apostol. Inițialele mari, roșii, deschid secțiunile principale.
Pecetea (f. de titlu verso) are forma unui blazon compus timbrat de o coroană, (cu un blazon mai mic în centru), care înfăţişează un vultur încoronat cu aripile desfăcute, așezat pe o roată așezată pe creste. Deasupra acestuia, în registrul superior al blazonului, divizat în două registre, se află o semilună (în dextra) şi o stea cu 8 colţuri (în senestra), simbol al secuimii. În registrul inferior, divizat, la rândul lui, în alte două câmpuri verticale, se află, în stânga, un alt vultur, neîncoronat, luându-şi zborul, iar în dreapta şapte turnuri crenelate, dispuse câte două şi câte trei, conform modelului heraldic secuiesc. Stema are un ancadrament simplu din benzi fitomorfe și este însoţită de trei citate, 2 scripturistice (din Evanghelia după Ioan) și unul din Vtoro zakon după un citat din proorocul Isaiia (V.T.). La f. [4]v se află “Prealuminatul semn al sfintei şi nedespărţitei Troiţi, Hramul Mănăstirii Bălgradului din Ardeal”, în medalion de spice, încadrată simetric de un acronim şi de formula doxologică dedicată Sfintei Treimi, în limba slavonă; icoana de hram apare în varianta Cinei de la stejarul din Mamvri (dar fără a include chipurile patriarhilor Avraam și Sara).
Tomul include două prefețe, una adresată “Mării sale craiul Ardealului”, de către “Simion Ștefan, arhiepiscop și mitropolit scaunul Belgradului și Ardealului (...)”, iar cealaltă, cititorilor. După “Apocalipsis”, ultima carte a Noului Testament, urmează 3 secțiuni în limba slavonă, din care 2 țin de tipicul slujbelor: un Sinaxar cu pericope din evanghelii și apostoli, pentru praznicele mai importante ale anului bisericesc, o explicație (Skazanie) pentru slujbele utreniei, și Antifoanele evangheliilor voscresne, sau ale Învierii (f. 320r-329r). La sfârșit, în exemplarele complete apare o erată (fără titlu) ce conține obișnuitul apel la bunăvoință din partea cititorului: “Socoteaște cetitoriule această carte, pentru că n-au scris înger din ceriu ce au scris mână păcătoasă den țărână făcută. Iară ce am putut pricepe, că să va sminti, și să va înpiedica, cu mintea această carte, în vro soroacă, s-au în vrun cuvânt, sau în vro slovă greșită […] să le îndrepți” (f. 329v, în unele exemplare, la f. 330).
Exemplarul de față nu are (fila cu) erată, antifoanele în limba slavonă ocupând și verso-ul ultimei file, în acest specimen. Foile 322 și 323 au fost intercalate între f. 324 și 325. Exemplarul este deteriorat, cu lacune în suport, rufos, pătruns de umezeală, copleșit, pe alocuri, de depozite ceroase. Primele caiete sunt în pericol de a se desolidariza; filele acestora, remarginate grosier, sunt îmbrunite, cu fragmente de însemnări în grafie chirilică. În pofida stării lui, exemplarul poate fi considerat integru și reprezentativ pentru ediția căreia îi aparține.
În volum se găsesc unele autografe și însemnări scrise de cântăreți de strană, cu creionul, din care una, cu conținut autobiografic – între f. 64 și 65 și sub vinieta de final, la f. 640v (aici, ceva mai clară): “Ioan Palade / Cantor lipsit de mâna dreaptă din război cu rusu. Născut anul 1881, scris în 1929 / Luna 13 Ianuarie ”.
Legătura este de epocă, în piele brună pe lemn, cu ornamente presate la rece, devenite aproape indistincte; învelitoarea este uzată, cu pete și urme ale activității carilor.
Capul inferior al cotorului este dezgolit, iar cotorul prezintă foarte multe crăpături; nervurile, cândva profilate, sunt aplatizate. Se mai observă detaliile decorative – fiecare nervură este încadrată în brâuri de frunze acuminate ce dublează segmentele liniare simple, iar spațiile dintre nervuri compun mici registre dominate de buchete florale identice celor de pe coperți, anturate de fleuroane; în colțurile registrelor, motive ovate oblice, cu frunze stilizate în interior.
Coperta anterioară prezintă scena Răstignirii; rama icoanei este una destul de expresivă, cu fleuroane mari, în arabesc, linii spiralate, motive concave, buchete etc. Coperta posterioară, cu lacune în învelitoare, frotată, prezintă o mandorlă romboidală îngustă, cu unghiuri ascuțite, iar tema iconografică a medalionului oval din interior este indistinctă. Ancadramentul sau rama icoanei coperții II prezintă evantaie în cele 4 colțuri, din grupuri de frunze ovate, identice cu cele din decorația cotorului. Bordurile au aceeași compoziție barochizantă ca și coperta anterioară. Forzațurile fixe au fost refăcute din hârtie lucioasă, grena, care acoperă o jumătate de blat, restul fiind din hârtie albă (și în zona cotorului interior); cele de gardă sunt de fabricație manuală, cu filigranul I L. Șniturile sunt ondulate și pătate, neuniforme.
