Ottilia Michail Oteteleșanu, manuscrisul „Arta decorativă”, 1925
Ottilia Michail Oteteleșanu, manuscrisul „Arta decorativă”, 1925
Ottilia Michail Oteteleșanu, în manuscrisul intitulat „Arta decorativă”, își exprimă dezamăgirea pe care a avut-o când România nu a participat la Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale moderne de la Paris, organizată cu scopul de a „întinde o mână de ajutor omenirei pentru a o scoate din fundul întunecos al barbariei în care s’a lăsat trasă și a o duce pe pajiștea verde și plină de flori a raiului sufletesc”. Aceasta discută despre tendințele artei decorative moderne, despre scopul expoziției de la Paris, despre stadiul artei decorative în România și despre programul Expoziției din 1925 care „fixează atențiunea asupra tendințelor moderne, dând un imbold puternic acestor porniri, cerând exclusiv opere de o inspirațiune nouă și originalitate reală, fie artistice sau industriale, adaptate cerințelor moderne”.
Despre arta decorativă românească, Ottilia Michail Oteteleșanu afirmă că „industria noastră se zbate în primele țipete ale vieții; abia dacă poate învinge greutățile de existență în fața concurenței străine; departe încă de preocupări artistice, necum de năzuinți de originalitate”, deci nu ar avea opere care să corespundă temei expoziției. La finalul manuscrisului, aceasta afirmă că a primit invitație la Expoziția Internațională din Paris, dar nu se poate prezenta așa „nepregătiți și nedumeriți”, subliniind faptul că dacă guvernanții români ar fi făcut un apel la timp celor în drept, „ar fi găsit mai ușor rezolvarea unei grele probleme, iar arta decorativă română ar fi putut fi înfiripată și afirmată”. Pe ultima filă, aceasta menționează că la inițiativa principelui Carol al II-lea și cu ajutorul societății „Les Amis de Roumanie”, li s-a dat ocazia de a organiza o altă expoziție în care se va oglindi în general mișcarea artistică din România.
Manuscrisul este redactat doar recto, cu cerneală neagră, pe nouă file numerotate, două file redactate recto-verso, iar restul doar recto. Manuscrisul prezintă numeroase tăieturi și completări și păstrează la final semnătura olografă a Ottiliei Michail Oteteleșanu, alături de datarea 18 februarie 1925.
