Penticostar, București, 1820
Penticostar, București, 1820
Pentikostarion ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine, din sfânta și luminata Duminecă a Paștilor, până la Duminica Tuturor Sfinților. Acum iarăș tipărit cu blagosloveniia Prea sfințitului... Mitropolit a toată Ungrovlahiia Kyriu Kyr Dionisie. În cea de Dumnezeu întru pravoslavie păzită Polítie București, la anul de la mântuirea lumii, 1820. [2], 217 f., [1] f. ; 4 (32 cm), 39-52 R (29 x 18 cm).
Ediții anterioare: București, 1768 (de popa Costandin tipograful); 1782-83 (în două tiraje, de Stanciu Tomovici tipograful)
Tipar negru și roșu, pe suport manual, cu mai multe corpuri de literă, text pe 2 coloane, pagina în chenar ce include colontitlurile și decorația acestora, nu și signatura și custosul.
Conține o prefață a eforilor tipografiei “de la cișmeaua lui Mavrogheni”, primul atelier beneficiar al unui monopol întărit prin hrisov domnesc, din Țara Românească, la secol XIX (emis în 1817). Ediția are aceleași caracteristici grafice și de conținut cu penticostarele din 1768 și 1782-83, cu excepția unei părți a repertoriului xilografic cu totul deosebită, care o apropie de Psaltirea sincronă, imprimată în același atelier. Regăsim, de altfel, în iconografia penticostarului, cadre narative specifice unei psaltiri (cu scene din viața lui David). În prefața adresată pravoslavnicilor cetitori, semnată: Constantin Caracaș, doftorul politiei, Răducanul Clinceanul, biv vel stolnic și Dimitrache Topliceanul biv vel sluger se specifică faptul că această carte, fiind o prioritate comparativ cu celelalte ale cultului, s-a tipărit într-o variantă îmbogățită datorită contribuției lui Veniamin Costachi, care a adus din lavra athonită un manuscris conform căruia au fost “epitheorisite” și cântările Tripeasnețului: astfel, dupre acel izvod unde au fost vreo trecere cu vederea s-au îndreptat și cele lipsite (din versiunile anterior date-n tipar) s-au adăogat. Sunt precizate cele două surse ale Penticostarului românesc tipărit până la acea dată: textul tălmăcit de episcopul Râmnicului, Damaschin, din slavonă, cu mai multe ediții, revizuit de Iosif, episcopul Argeșului, după un manuscris grecesc (atât cântările, cât și tipicul) și textul stabilit prin “îndemnarea” mitropolitului Neofit.
Tripeasnețul lui Iosif Studitul (imnograf bizantin) ocupă în acest tom secvența f. 187r-217r.
Ultimele două pagini cuprind rânduieli pentru Slujba Învierii (după Tipic, cap. 52).
În repertoriul de compoziție tipografică se disting motive sub formă de cruce grecescă, spice de grâu, frunze stilizate.
Penticostarul conține un ciclu iconografic specific lui dar și ornamente ca frontispicii și letrine istoriate (- cu David și Iisus pe cruce, sau Iisus Hristos pe Golgotha, ținând crucea; letrine cu sfinți sau cu vedută mânăstirească) dar și inițiale înflorate. De asemenea, viniete de final, variate și aspectuoase (un vas cu toarte teriomorfe ce a împodobit și avea să mai împodobească frumoasele tipărituri scoase la Neamț, conețuri cu heruvimi, un coneț cu flori de grădină, în cul-de-lampe), ornamente ce compun un adevărat tur de forță artistic al iscusiților meșteri de la Neamț – monahul Ghervasie și ieromonahul Costandie. Repertoriul cuprinde și modele mai vechi, de frontispicii, cum ar fi Deisis-ul inspirat din cel al evangheliilor date la lumină de Antim Ivireanul, doar că aici nu are cadru iar legendele sunt în slavonă. Slujbele cărții se deschid pe prima filă cu un spectaculos tablou al Învierii Domnului, în medalion oval anturat de un foliaj luxuriant și inflorescențe, cu puternic clarobscur, în maniera ilustrațiilor nemțene, însăși secvența de început a intrări în materie, caligrafiată în stilul scrierii “cu caturi” – Începutul cu Dumnezeu cel Sfânt (al Penticostariului) profilându-se pe un stufos arabesc vegetal (tulpini sinuoase de maci, acant, narcise, violete, în varii dispoziții, de o mare finețe). Un alt model de frontispiciu recurent este icoana Maicii Domnului cu Pruncul între flori de narcisă și de acant, fără cadru (la Duminica a treia după Paști). Vecernia Mare a celei de-a 6-a duminici post-pascale se deschide, la f. 122r, cu imaginea Înălțării Domnului. O serie de bandouri cu simbolul trinitar, cu inscripția “ho Theos”, și cel cu acronim marianic completează tipologia acestor ornamente.
Ilustrațiile narative din ciclul hristologic încep cu Venirea femeilor mironosițe la mormânt, f. 40v, unde gravura-frontispiciu lucrată și semnată de Constantie deschide Stihirile samoglasnice. Tot el semnează și scena întâlnirii dintre Iisus și femeia samariteancă, Fotini, la puțul patriarhului Iacob (Duminca a 5-a după Paști, f. 88v), scena vindecării orbului din naștere, la 106v (Duminica a 6-a). În schimb, gravura cu necredința Thomei (f. 23r, La Vecernia cea mare) este lucrată de Ghervasie (autorul și al câtorva dintre frontispiciile de mic dimensiuni); tot Ghervasie a realizat gravura cu Pogorârea Duhului Sfânt (Duminica a 7-a după Paști, a Cincizecimii, la f. 154v) și, probabil, ilustrația Duminicii tuturor sfinților (f. 174v).
Așa cum am menționat mai sus, penticostarul de la 1820 preia din iconografia hărăzită psaltirii din același an, scenele din viața lui David, care în cartea respectivă ocupă registrele unui cadru al gravurii cu portretul regelui-prooroc. Aici, același cadru ocupă foaia de titlu: în partea superioară sunt două dintre scene despărţite de “ Ochiul cel atoatevăzător”, în dreapta - uciderea lui Goliath, în stânga - ungerea lui David ca rege. Registrele laterale cuprind doi sfinţi reprezentaţi împreună cu scrierile lor sub forma unor cărţi deschise: în stânga, Sf. Ioan Damaschin, Theodor Studitul, o altă scenă cu David ucigând un leu şi un urs, iar în partea de jos, central - Sf. Constantin şi Elena, pe dealul Golgothei, susţinând crucea și încă o scenă cu David în faţa proorocului Nathan.
Exemplar complet, în stare foarte bună de conservare.
Mărturii ale circulației exemplarului:
Pe f. 1 mobilă, a forzațului anterior, recto (cu caractere chirilice de tranziție): “La leatul 1852 marte 30 au dat în zioa de Sfintele Paști zăpadă care era de doo palme și pentru ținere de minte am însemnat eu, dascălul Baicu, fiind și cu priotu Gheorghe din satu Moara domnească, slujind sfântului ierarh Nicolae. 1852 marte 30”.
- 2 mobilă, ibidem, recto, însemnarea unui cântăreț de strană, de la 1 ianuarie 1906.
- mobilă suplimentară, r, sus:
“leat 1829 noemvr. 14 s-au cutremurat pământul la unsprezece ceasuri din noapte miercuri înspre joi și era a doo zi lăsat de carne de postul Crăciunului și când s-au cutremurat pământul era miercuri la unsprezece” (cu chirilice).
- albă, a forzațului posterior, recto, are autograful unui dascăl din Moara domnească, Ioniță Cândea; pe verso: “Acest Penticostariu este al biserecii din Moara Domnească și cine să va ispiti ca să-l fure să fie supt blestemul sfinților părinți. 1829, ianuarie 25. Ioan dascăl ot Moara Domnească” (cu cerneală neagră).
De o altă mână: “Să să știe că la 1827 iunie 14 am sositu la mo(a)ra Domnească și m-am orânduit ipistat pă moșie la D(u)m(nea)lui cocon(ul) Dimitrache Sorescu biv vel șătrar și cine va citi mă va pomeni 1828 dech(em)v(rie) 4. Alexandru Ștefanache.”
Satul Moara Domnească face parte din comuna Găneasa, jud. Ilfov, fiind situat de-a lungul râului Pasărea. Încă mai există biserica cu hramul Sf. Nicolae, ctitorită prin contribuția a 180 de familii. O altă localitate cu aceași denumire, străbătută de râul Teleajen, aparține comunei Râfov, jud. Prahova.
Legătură de epocă în piele brună pe tăblii din lemn, cu ornamente aurite; detalile sunt greu de identificat din cauza uzurii: se observă contururile unui medalion polilobat pe coperta anterioară. Ancadramentul este compus din două borduri cu dantelărie fitomorfă, cu motive florale dispuse simetric între ele. În colțurile chenarului interior sunt evantaie din frunze. Coperta posterioară, fără vestigii clare ale ornamentației. Cotorul are patru nervuri profilate, la care se mai observă modelul decorativ sinuos care le delimitează și fleuroanele intermediare; este străbătut de numeroase canale, cu zone lipsă din învelitoare. Una dintre închizători se păstrează, cealaltă a fost smulsă. Forzațuri duble din hârtie marmorată, alături de file mobile din alt suport, filigranat.
Bibliografie: BRV III, 1079
