Penticostarion, București, 1743

Pentikostarion ce are întru sine slujba ce i să cuvine. Acum întâi s-au tălmăcit pe limba rumânească, şi s-au tipărit cu blagosloveniia și cu cheltuiala preasfințitului Mitropolit a toată Ungrovlahiia, Kyr Neofit de la Crit. În oraș în Bucureşti : de cucernicul între preoți, popa Stoica Iacovici Tip[ograful] [şi de Radu Iacovici, logofăt, tipograful] ; [îndreptat din elinește de Ianache vtori postelnic ], la leat 7251 [1743].  [2], 223 + [recte: 227 +] f. (cu signat.) : il., 4° (30 cm) ;  2 col, 40-42 R/col. (27 x 17 cm)

Ediții ulterioare:

București: 1768 (Popa Constantin tipograful), 1780 (doar semnalat, meșterul trebuie să fi fost Stanciu Tomovici, tipograful Psaltirii din același an), 1782-83 (“Stanciul”), 1800 (idem).

Ediția sincronă, de Râmnic, reprezintă traducerea efectuată de episcopul Damaschin după un intermediar slavon. Ediția de București a utilizat atât originalul grecesc cât și tălmăcirea lui Damaschin, motivația oferind-o însuși mitropolitul și cărturarul Neofit, în predoslovia adresată cititorilor: “socotind că din limba elinească a să tâlcui rumânește prin limba slovenească s-ar fi putut întâmpla a să pricinui multe greșăli”. Găsind a fi mai bună îndreptarea postelnicului după izvodul elinesc, decât tălmăcirea după cel slavonesc, “am voit smereniia noastră de s-au tipărit această cinstită carte Penticostariul întru înțelegerea tuturor”. Cu toate acestea, tălmăcirea și îndreptarea penticostarului de Râmnic după cele grecești este în două rânduri afirmată, în filele ediției respective. Diortositorul Lavrentie spune, chiar, că au fost lăsate deoparte izvoadele latinești și slavonești, pentru a fi asigurată acuratețea redării din grecește; este posibil însă ca acest efort, în special de revizuire, să-i fi aparținut mai mult ieromonahului. Mai trebuie menționat faptul că, spre deosebire de ediția râmniceană, penticostarul lui Iacovici nu are un capitol distinct, pentru Tripeasnițele lui Iosif Studitul, destinate, conform tipicului “țarigrădean”, slujbei de Pavecerniță a fiecărei duminici postpascale.

Cartea cuprinde cântările și „ceteniile” perioadei liturgice de 50 de zile numită „cincizecime” (πεντηϰοστάριον), care se întinde între sărbătoarea Paștilor și Duminica Tututor Sfinților. Imnologia ei vine în continuarea triodului; trioadele și penticostarele formau, la început, un tom unitar, așa cum o atestă primele tipărituri ale ortodoxiei răsăritene, în frunte cu Triodul-Penticostar imprimat de Schweipold Fiol la Cracovia, în 1491, păstrat în Muzeul culturii românești din Șcheii Brașovului.

Tiparul este negru și roșu (- titluri, subtitluri, colontitluri, pasajele tipiconale, pericopele), pe suport manufacturat, cu pontuzouri și filigrane (pălării de cardinal, blazon circular cu model indistinct, în câmpul central, o linie serpentină verticală, litera A, de formă caligrafică ascuțită etc.). S-au folosit 3 corpuri de literă chirilică de rând și 2 corpuri (și tipuri) de slovă majusculă. Titlul de intrare în materie, caligrafiat.

Ediția bucureșteană a Penticostarului, din 1743 se deschide cu un portal istoriat cu cei dintâi ierarhi ai Bisericii figurați pe stâlpii porții, pe latura inferioară fiind reprezentați sfinți ostași mucenici care îi încadrează pe bazileii apostolici Constantin și Elena; cu alte cuvinte, ilustrează întocmai încadrarea titlului specifică Triodului buzoian, 1700 dar și pe cea a însăși ediției prime a Penticostarului de la 1701, ambele bilingve. S-au folosit 3 corpuri de literă chirilică de rând și 2 corpuri (implicit tipuri) de slovă majusculă (glaviznă). Sunt prezente numeroase greșeli de numerotare.

Pe verso-ul foii de titlu se află pecetea domnitorului Racoviţă, aceeași din Apostolul de la 1743, lucrat de Dimitrie Pandovici, cu 12 stihuri asupra peceţii.

Ca particularitate, ciclul hristologic al gravurilor lui Ivan (Ioanichie, Ioanikij) Bakov a fost reprodus aproape integral (cu tot cu semnătura artistului și legendele în slavonă), după cea dintâi ediție a Penticostarului, (Buzău, 1701). Ilustrația pentru Duminica tuturor sfinților poartă data 1700. Ilustrația cu venirea la mormânt a femeilor mironosițe (la f. 47v) este lucrată de Dimitrie Pandovici. Lipsește gravura cu tema Credința Thomei, dar ea apare în edițiile ulterioare, de exemplu în ediția ilustrată de Stanciu Tomovici, la 1782 și 1800 (cum și în edițiile de Blaj, ilustrate de Petru Papavici Râmniceanu – 1768 și 1808). Ancadramentele fitomorfe ale ilustrațiilor sunt pe 3 laturi, din benzi de motive bălgrădene (lalele, ghinde, perechi de mlădițe, croșete etc., cărora li se adaugă cupe criniforme cu pedunculi bifurcați).

Prima pagină a Penticostarului începe sub un frontispiciu cu Învierea lui Hristos (“Voskr(e)senie H(risto)vo”), la f. 1r, având un cadru din flori stilizate, pe 3 laturi, calchiat după cel al Apostolului din 1704. Regăsim, în acest tom, particularități de ornamentică specifice și Evangheliilor scoase de Antim Ivireanu – 1693 și 1697: frontispiciile Deisis (din care unul, cu Maica Domnului și Ioan figurați în corole florale, nu în medalioane, are legendele în grecește), două modele cu motivul Pomului Vieții (din care unull cu lujer în torsadă), cu dese ocurențe (împodobesc debutul fiecărei vecernii mari), frontispiciul cu Iisus-Emanuel și încă unul cu Pantokrator (din evangheliile lucrate de Antim Ivireanu), iar ca ornamente de final (conețuri) - vinieta mare, fito-angelomorfă, cu inițialele M E (sfârșit de secol XVII); o vinietă cu antrelacuri dispuse în jurul unor segmente (tije) verticale, prezent în repertoriul de Bălgrad (apare în Ceaslovețul din 1686), provenind din tipăriturile în limba latină apărute la Debrețin și Sibiu, în secolul al XVI-lea; un alt coneț cu împletituri și cruce, prezent în Biblia lui Ivan Feodorov; modelul de formă cul-de-lampe, din croșete subțiri cu lobi plini, răsuciți în sus, dispuse de-o parte și de alta a unui ax vertical și discret întrețesute, vinietă importată din clișeele utilizate la Košice, cu îndelungă “carieră” în cărțile românești de sfârșit de secol XVII, început de secol XVIII și în sfârșit, un heruvim cu șir de mătănii la gât, terminat cu o cruce (specific tipăriturilor de Snagov și București). Inițialele roșii prezintă și ele mai vechi motive ornamentale. O parte din acest repertoriu a fost valorificat și în edițiile Apostolului din 1743 (București și Buzău).

Ornamentele de compoziție tipografică constau în frontispicii de capitol (motivele florii de trifoi și astragalului), în care sunt strecurate slove, și viniete de colontitlu (capete de heruvim, cu aspect avimorf, motive folosite și în cartea de Râmnic).

Epilogul cărții, absent din acest exemplar, întrucât îi lipsește ultima filă, este comun multor imprimate de secol XVII, XVIII, în special celor de mari dimensiuni:

“Slavă, Cinste, şi Închinăciune: Celui în Troiţă Unuia D(u)mnezeu, Care ne-au ajutat după început de am ajuns şi sfârşitul. Iară cei ce vă veţi întâmp(l)a a citi bucuraţi-vă în D(o)mnul, şi vă rugaţi pentru noi, şi ce greşale veţi afla, veri în cuvinte veri slove, îndreptaţi cu d(u)hul blândeţelor, nepuindu-ne în ponos, în slove pentru lunecarea şi neputinţa trecerii ochilor, iară în cuvinte pentru tâlmăcirea cea de pre limba elinească, pre cea rumânească pe câte s-au putut apropiia cuvântul întru înţeles; că precum iaste cu neputinţă omului a nu păcătui, aşa şi tipografului a nu greşi. Tipăritu-s-au în anul dela spăseniia lumii 1743. De cucernicul între Preoți, Popa Stoica Iacovici. Cu cel din preună ostenitoriu și frate Radul, Logothet, Iacovici. Tipog(raful)”. Urmează detalierea signaturii chirilice pentru fiecare caiet, organizată în 2 secvențe (“a tratajilor rânduită urmare”), după o veche cutumă tipografică.

Exemplarul de față se prezintă în stare mediocră, cu numeroase deteriorări mecanice, unele pierderi de text; primele 2 caiete sunt copleșite de depozite de ceară; palidizare a cernelurilor ornamentelor. Tendință de desolidarizare a filelor din cauza slăbirii cusăturilor. Unele intervenții empirice de remarginație (pe alocuri, cu fâșii de hârtie având text manuscris, cu chirilice) și de refacere a colțurilor inferioare.

Însemnare din 1746 în interiorul cărții, pe foile 1-11, în infrapagină și numai pe recto: “Această sf(â)ntă carte ce esti Penticostariu l-am cumpărat eu, preutul Pavel ot Izereni în 9 lei. Și de s-ar întâmpla să-l fure cineva sau să-l schinbe (sic) sau să-l vânză, să fie afu(ri)sit și blăstămat de D(o)mnul Dumnezău și de Maica Precistă și de 12 apostoli și de 300 și 18 o(te)ți carii au fost la soborul dentâiu în Nichie. Herul să ruginească.... (etc.). Și l-am cumpărat în zilile lui Ion sin Neculaiu Voevod (când) îmbla le(a)t(ul) 7254 maiu în 8 zile”.

Izereni, astăzi “Iezărenii vechi” este un sat în județul Bălți din Basarabia, atestat documentar la anul 1523 sub numele de “Ivereni”. Un sat “Ezăreni” există și în județul Iași.

Însemnările de pe forzațul fix posterior (cel anterior conține pasaje copiate din Scriptură): “Și eu Niță sin Iordachi am scris cu zisa lui Andronachi Zmău ot Cojasca, și eu Niță am fost față” (formulare specifică zapiselor). Dedesubt: “Anume Ioan ficiorul răposatului Ioniță dascăl ot Cojasca”. Cojasca este o comună în județul Dâmbovița, compusă din satele Cojasca, Fântânele și Iazu.

Legătura exemplarului este în piele maro pe tăblii din lemn, sec. XVIII, cu ornamente în presaj aurit; medalion religios polilobat pe coperta anterioară, înfățișând Învierea lui Iisus Hristos în varianta apuseană, în care Iisus ține stindardul victoriei asupra morții în mâna stângă, binecuvântând cu dreapta. Silueta Mântuitorului se profilează pe o aură radiantă, între două coloane de nori vălătuciți formând un V deasupra mormântului deschis lângă care sunt figurați doi soldați deloc suprinși de eveniment (cel din dreapta, în semiprofil, îmbrăcat, mai degrabă, ca un țăran, face un gest cu mâna dreaptă ca și cum l-ar arăta cuiva, pe Hristos). Dincolo de acest soldat, o colină și soarele răsărind. În colțurile ancadramentului din motive fitomorfe învolutate, sunt mănunchiuri de flori cu 4 petale și frunze; aceleași motive decorează atât spațiile dintre cele 4 nervuri ale cotorului (din care 3 sunt încă profilate), delimitate prin brâuri de linii drepte și în zigzag, cât și capetele cotorului. Coperta posterioară are un model de linii triple ce se intersectează; în câmpul central, un panou dreptunghiular înscris într-un romb cu margini convexe, cu vag aspect cruciform. Învelitoarea de piele este stropită cu negru, pe coperta din spate. Blat dezvelit în dreptul închizătorii de jos. Deteriorări provocate de cari asupra cotorului. Coperta I laxă, cu învelitoare tocită și pete albicioase. Șniturile sunt ondulate, cu urme de colorit cafeniu. Capitalband alb cu albastru-indigo. Forzațuri fixe uzate.

Bibliografie:

BRV II, 232