Petru Movilă, Mărturisirea credinței ortodoxe (greacă), Skt. Petersburg, 1764
Petru Movilă, Mărturisirea credinței ortodoxe (greacă), Skt. Petersburg, 1764
Orthodoxos homologia, tes katholikes kai apostolikes anatolikes ekklesias. Ta nyn metatypotheisa, epimelos te diorthotheisa, kai kallopistheisa me pinakas ton Erotapokriseon, kai ton axiologoteron periechomenon pragmaton, syntetheisas para Georgiou Konstantinou ex Ioanninon. En Petropolei tes Megales Roussias. Etei to soterio 1764. + [9] f., 296 p. (i.e. 214 f. cu signat.) : il., 8° (17 cm), 23-28 R (16 x 9 cm)
BRV Additamenta, p. 101, poz. 208, cu menţiunea “ediţie rară”.
Modelul și sursa ediției bucureștene din 1767, diortosită de Georgios Konstantinos (BRV II, 354), posibil și a celei vieneze din 1771, imprimată de Joseph de Kurzböck.
“În carte, în alcătuirea, multiplicarea, răspândirea şi cercetarea ei asiduă a fixat cărturarul român, ajuns înalt prelat al Kievului ucrainean, soluţia propăşirii unui întreg sistem ale cărui valori s-a străduit să le trezească dintr-o moleşeală letargică, să le ordoneze şi să le apropie de modelele pe care i le propunea cultura europeană a timpului”. (Dan Horia Mazilu – “Petru Movilă: Un reper românesc pentru europenizarea Estului (Petru Movilă, un repère roumain pour l'europénisation de l'Est)”, Bucureşti, 1996, p. 10)
Tratatul este structurat sub formă de întrebări și răspunsuri – erotapokriseis, un procedeu specific literaturii bizantine cu scop catehetic. Subiectele abordate erau dogmele creștine, exegeza biblică, canoanele religioase; alteori, aceste opuscule constau în simple dialoguri pe marginea unor aforisme sau “paradoxuri” duhovnicești, în scopul edificării spirituale, fără ca interlocutorii să fie desemnați în vreun fel. Genul acesta de introducere în complexitatea dogmelor a cunoscut o mare popularitate între secolele al VII-lea și al IX-lea, apoi din nou în secolul al XV-lea. Printre teologii de mare autoritate care l-au practicat, se numără Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Simeon Tesaloniceanul, Anastasios din Sinai și alții, varianta desăvârșită fiind atinsă de Amphilochia patriarhului Fotie. Multe astfel de catehisme au fost traduse, câteva fiind compuse în limba slavonă.
Lucrarea Sfântului Ierarh Petru Movilă (n. 21 decembrie 1596, Suceava – m. 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647, Kiev) compusă în limba latină, cu titlul Expositio Christianae Fidei, apoi tradusă în grecește și emendată de Meletie Syrigul reprezintă cea dintâi clarificare a dogmei ortodoxe din spațiul răsăritean, acceptată de Patriarhia de Constantinopol și pusă în circuitul ecumenic în urma deciziilor Sinodului întrunit la Iași, între 15 septembrie şi 27 octombrie 1642, în Trapeza (Sala gotică) a Mânăstirii Trei Ierarhi. Tratatul era menit să dea o replică altui catehism, publicat în 1629 la Geneva, atribuit patriarhului Chiril Loukaris. Prima ediție a crezului movilean în grecește (în varianta stabilită de Syrigos) vedea lumina zilei în 1666, la Amsterdam. Devenind foarte rară, s-a luat inițiativa, la îndemnul și cu mijlocirea patriarhului Dosithei al Ierusalimului să se dea la lumină din nou, la Snagov, în 1699, cu meșteșugul lui Antim Ivireanul și cu sprijinul voievodului Brâncoveanu, sub forma unei ediții îmbogățite: cuprindea un alt text pentru întărirea credinței ortodoxe – Expunere despre cele trei virtuți (a lui Vissarion Makri), v. BRV I, 117.
Tipar negru (cu excepția foii de titlu, imprimată cu negru și roșu, încadrată într-un ornament simplu, realizat din frunze de trifoi stilizate) pe suport manual, cu mai multe corpuri și tipuri de caractere; textul dispus în chenar, prezintă custos și colontitluri. Caietele volumului au signatură latinească (cu majusculă) şi grecească (cu minusculă). O frumoasă vinietă de frontispiciu - pasărea Phoenix mistuită de flăcări şi soare antropomorf, în fundal. La pagina 3, un frontispiciu reprezentând unui blazon cu două condeie încrucişate, din care se desprind mlădiţe înfrunzite (cu negru); la f. [16], apoi la paginile 8v şi 12v - trei viniete mari, sub formă de samovar, foarte bogat decorate cu motive ale abundenţei; altă vinietă la f. [15], înfăţişând o coroană între două ramuri împodobite cu prapuri; letrine încadrate în decor fitomorf, pe tot cuprinsul volumului.
În exemplarele complete ale acestei rarități, între f. [3]r-[4]v se află prefaţa tipografului şi editorului, “Prooimion pros tous philanagnostous Orthodoxous” semnat “GH. K. ho ex Ioanninon”; până la f. [16]v, “Pinax ton Erotapokriseon”. Cea dintâi tablă de materii este urmată, în cuprinsul aceleiași pagini, de o erată (“Epanorthosis”). Scrisoarea patriarhului Nectarie al Ierusalimului cu titlul “Pasi tois enteuxomenois orthodoxois, adelphois agapetois, kai teknois en Kyrio, charin, eirene kai eleos apo Theou” debutează la p. 3. De p. 9 până la p. 12 - scrisoarea lui Parthenie, “arhiepiscop al Constantinopolei, Noua Romă şi Patriarh ecumenic”. Textul propriu-zis al “Mărturisirii” începe la p. 13, sub un frontispiciu înfăţişând, în partea centrală, o liră aşezată pe un postament din care se desprind, în volute graţioase, tulpini şi foliaje trilobate; deasupra lirei, un soare antropomorf. De la p. 257 până la final, “Pinax ton periechomenon pragmaton en te parouse Biblo, syntachtheis para Georgiou Konstantinou pros opheleian ton anaginoskonton”.
O particularitate care nu se întâlnește în toate exemplarele constă în existența unei foi suplimentare de titlu ce conține doar secvența Orthodoxos homologia sau titlul succinct, al lucrării, imprimat cu caractere angulare de corp mare și încadrat în același tip de chenar ca și textul cărții, foaie care are pe verso o icoană a Sfintei Treimi în plină pagină (e.g., exemplarul deținut de Columbia University), destul de expresivă. Această foaie nu se regăsește în specimenul de față al ediției petropolitane, semn că ilustrația a stârnit și în acest caz, dorința de-a o detașa de carte. În plus, exemplarului îi lipsesc 7 foi nepaginate, de la începutul cărții, mai exact, prefața tipografului și editorului Georgios Konstantinos și o parte din pinax-ul primei părți (“Pinax ton erotapokriseon”). De asemenea, manipularea neglijentă a dus la ruperea aproape totală a filei paginate 292-293 (f. 2/c. 19), din care se mai poate observa un fragment de text, pe verso, salvat și transpus pe un alt suport (filă albă). Este singura lacună a celui de-al doilea Pinax care altminteri continuă fără întreruperi, până la ultima pagină a tratatului (296).
Starea de conservare a blocului este satisfăcătoare: exemplarul a suferit atacul carilor și poartă urmele contactului cu apa. Deteriorările produse de cari se pot observa în zona cotorului interior la începutul volumului, cu desprinderea foii de titlu și dar și a porțiunii superioare a caietelor 3 și 4, riscând ca foile să se desolidarizeze. Aparte de marginea laterală stângă, zdrențuită, foaia de titlu prezintă îmbrunire, fisuri, pete negricioase și un cearcăn de apă; pe verso, o tentativă empirică de mascare și consolidare. Sunt prezente, de asemenea, unele însemnări de natură cronologică care încearcă să transpună data de publicare a cărții, cu caractere grecești, în cifre arabe.În cuprinsul volumului subzistă câteva adnotări marginale de lectură cu tuș negru. În pofida vechimii și a stării sale nu tocmai bune, exemplarul păstrează un zaț clar iar cele câteva ornamente xilogravate sunt intacte.
Exemplarul are o semilegătură în piele de culoare verde-brad și carton presat cu față marmorată în tonuri de verde-oliv și verde închis. Cotorul are 3 nervuri slab profilate marcate prin simple segmente liniare duble; între nervurile de sus și de jos și capetele cotorului sunt linii care se întretaie, creând un model geometric rudimentar. Șnitul păstrează, în special pe partea laterală, vopseaua de un galben citron, celelalte porțiuni fiind mai estompate și pătate. Forzațurile mobile au rămas doar sub formă de fragmente, cele fixe se păstrează în stare mediocră – cu pete și urme de adnotări. Învelitoarea din piele este tocită, cu perforații, idem copertele, cu lipsuri și exfolieri. Blaturile din cotor presat au fost atacate, marginile de sus și de jos purtând multiple perforații și galerii. Contactul cu apa a produs ondularea și pătarea suportului și a forzațurilor, apărând și pigmentația fungică.
