Secta scopiților, 31 fotografii de epocă + tablou, ulei pe carton
Secta scopiților, 31 fotografii de epocă + tablou, ulei pe carton
Colecție de 31 de fotografii de epocă ce înfățișează membrii sectei Scopiților/Scapeților din România și Rusia. Una din fotografii îl înfățișează pe Kondratîi Ivanovici Selivanov, fondatorul scapeților, autointitulat „Fiul lui Dumnezeu”.
Tabloul realizat cu ulei pe carton al unui membru a sectei Scapeților.
Scopiții sau scapeții reprezintă un termen descriptiv utilizat de Biserica Ortodoxă Rusă pentru secta cu origini creștine apărută în secolul al XVIII -lea în Imperiul Rus. Cunoscuți pentru castrarea bărbaților și mastectomia femeilor, aceștia reprezintă o ramură a sectei „Poporul lui Dumnezeu”, a cărui fondator, Kondratîi Ivanovici Selivanov, un sătean cu probleme psihice, credea că el este „Fiul lui Dumnezeu”, eveniment datând din jurul anului 1760. În anul 1772, secta deja avea un număr de 246 de adepți. Persecutați de guvernul rus și izgoniți în timpul Ecaterinei a II-a, sectanții au emigrat în România, în special la Iași și la București, unde au adus prima birjă și lucrau ca vizitii, lucru confirmat și de scriitorul I. L. Caragiale. În București ei locuiau în zona Obor, pe strada Birjarilor, azi strada Episcop Radu. Pe lângă castrare și mastectomie, aceștia se remarcau prin faptul că nu fumau, nu beau alcool și nu mâncau carne.
Scapeții se autointitulau „Porumbei albi”, scopul lor fiind perfecționarea omului prin eradicarea păcatului originar, în cazul de față fiind reprezentat de coitusul dintre Adam și Eva. Interpretarea mesajului creștin era diferită prin faptul că aceștia credeau că adevăratul mesaj al lui IIsus implica castrarea.
Se estimează că în secolul al XX-lea, scapeții aveau 100.000 de adepți, cu toate acestea, represiunea lor a continuat sub Uniunea Sovietică, mulți din ei ajungând în sala de judecată. Presupusa dispariție a sectei a avut loc în 1947 în Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, există atestări ale existenței acestora în anii 1990 în Latvia.
De la venirea lor în țară din 1820, numărul scapeților a crescut în ciuda practicii de castrare, aceștia așteptau efectuarea operației după ce li se năștea al doilea copil pentru a asigura continuitatea sectei. În România, aceștia erau cunoscuți și sub denumirea de muscali. Existența lor la Galați este atestată de memorialistica vremii, anume jurnalul canadiencei Ethel Greening, care îi descrie, dar și de fotografiile acestei colecții, unele realizate în ateliere fotografice din Galați.
În volumul „Ultima romantică”, Hannah Pakula citează: „Fiecare grup regional sau naţional a trimis, prin reprezentanţi, un dar la palat. A existat chiar şi o delegaţie a vizitiilor din Rusia, o sectă misterioasă cunoscută sub numele de scopiţi. Scopiţii nu beau, nu fumau şi, ca o dovadă a totalei lor devoţiuni faţă de Dumnezeu, după ce făceau doi copii, se castrau. Izgoniţi din Rusia pentru fanatismul lor, ei deveniseră birjari în România. Eunuci mătăhăloşi şi blonzi, cu părul tăiat asemenea copiilor olandezi, îmbrăcaţi în sutane lungi, negre şi încinşi cu brîie din satin roz sau bleu, scopiţii au oferit cuplului moştenitor o farfurie de argint”.
