Ștefan Luchian, scrisoare către Cecilia Vasilescu, 1898
Ștefan Luchian, scrisoare către Cecilia Vasilescu, 1898
În 1898, aflat în timpul unui proiect care implica pictarea Catedralei „Sfântul Alexandru” din Alexandria, Ștefan Luchian o cunoaște pe Cecilia Vasilescu, fiica primarului orașului din acea perioadă. Între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, iar pictorul își deschide sufletul în fața ei și, pentru a putea petrece mai mult timp împreună, devine profesorul ei de pictură. Dovada iubirii dintre cei doi rămâne păstrată în corespondența pe care au purtat-o în epocă. Povestea se putea încheia cu mariajul tinerilor, dar 1898 este și anul în care apare pentru prima dată problema de sănătate a lui Luchian ce urma să fie identificată drept scleroză multiplă. Anul următor, în 1899, sănătatea pictorului este pusă din nou la încercare, fiind o problemă la care se adăuga și starea materială precară în care artistul ajunsese să trăiască. Astfel, părinții Ceciliei se opun căsătoriei, iar relația dintre cei doi se încheie; dragostea nu fusese suficientă în cazul lor. Cu toate acestea, Cecilia va rămâne marea iubire a artistului, lucru menționat adesea de către acesta în corespondența pe care o purta cu alte personalități contemporane, precum și ființa al cărei refuz i-a provocat cea mai mare suferință.
Textul scrisorii este redactat cu scris caligrafic, cu cerneală neagră și se întinde pe 6 pagini, fiind datat 11 iulie 1898 și 12 iulie; moment în care Luchian se afla în Alexandria. Mărturia sentimentelor dintre cei doi e învederată prin scrisoarea de față, artistul se referă la Cecilia ca fiind o copilă ce îi inspiră „un amor zdrobitor” în față căruia se simte „mic, naiv și fără rezistență”. Din textul redactat de către Luchian reies și informații importante legate de sentimentele pe care le-a nutrit în fața morții mamei sale. Pictorul își prezintă trăirile deschis, chiar menționând faptul că încrederea pe care o are în Cecilia fac din aceasta singura căreia i s-a destăinuit în acest fel. Întâlnim un Luchian sensibil, vizibil afectat de situațiile în care îl adusese viața până în acel punct, dar care vedea în dragostea ce i-o purta Ceciliei o speranță eliberatoare.
Textul scrisorii se încheie cu urări de bine pentru tânără în vederea călătoriei pe care urma să o facă la Câmpulung, fiind semnată „Lukian”.