Liturghie (slavonă), [Liov, sec. XVII-XVIII]

[Leiturgiarion si est’ Služebnik], [Lvov, Uspenske Brastvo, 1629-1635]

Un Liturghier slavon imprimat în Ucraina, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, cel mai probabil la Lvov, în atelierul Frăției Uspenia, după modelul celor date la lumină la Kiev, în tiparnița Lavrei Pecerska. În 1629 apărea acolo un Liturghier revizuit după izvoade athonite și prefațat de mitropolitul Petru Movilă, modelul tuturor liturghierelor ulterioare scoase la est și vest de Nipru.

Acest specimen este imprimat cu negru și roșu, cu slove de rând de tip ustav (unciale) de corp mare, pe suport manufacturat; foile sunt paginate recto-verso, cu slovocifre, signatura cu chirilice este prezentă pe primele 3 file ale caietelor; cu roșu au fost imprimate colontitlurile, inițialele versetelor, anumite paragrafe, indicațiile tipiconale, parțial – custosul. Titlurile secțiunilor principale sunt caligrafiate în stilul scrierii cu ligaturi (vjaz’). Formatul cărții este in quarto. Oglinda textului este 17 x 11 cm (14 rânduri/pagină).

Exemplarul se află în stare fragmentară – îi lipsesc foaia de titlu, rânduielile preliminare (inclusiv reprezentarea miridelor pe Sf. Disc), cât și prima parte a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur (Svjataa liturgia svjatago Ioana Zlatoustago), până la p. 92 inclusiv; dar putem cu destulă lejeritate presupune că îi lipsește și partea cu otpust-uri și molitve și însuși suplimentul constând în Ectenii la toată trebuința, care în liturghierele de Kiev și Lvov avea numerotație și signatură proprii, supliment care încheie tomurile liturgice, alături de tabla de materii (Oglavenie) și un eventual epilog (cu detaliile privind atelierul, locul și data imprimării). Aici, textul începe cu f. 3/c. 20 (p. 93-94) și continuă până la p. 168, după care ar fi început rânduiala sfărmării Sf. Agneț din ritualul euharistic. P. 168 are un coneț cul-de-lampe reprezentând un mascheron, în relief, pe suprafața unui ornament similar unui scut, alcătuit din motive vegetale (5 x 5 cm.). Al doilea fragment cuprinde secvența 173-239: la p. 173 începe, sub un frontispiciu cu motiv central foliaceu din care se desprind tulpini învolutate, de lalea, cu element în afara cadrului și latura inferioară prelungită, măsurând 4,5 x 10, 5 cm., Ustav’ Božestveniia Služby iže v” svjatych’ otca našego Vasilia velikago arkhiepiskopa Kesaria Kappadokiiskiia (Rânduiala dumnezeieștii slujbe a Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadochiei), secțiune care ia sfârșit la p. 188. Urmează o foaie cu recto alb, purtând slovocifra 189 pe verso și o xilogravură în plină pagină cu acest ierarh al Bisericii, înfățișat în picioare, îmbrăcat în odăjdii, într-o porțiune sumară de peisaj, sub arcada unui chenar-poartă cu decorație fitomorfă stilizată; prima secvență a legendei – “sfântul” (svjatyi) apare înscrisă într-un cartuș, pe marginea superioară a cadrului. Gravura afrontează prima pagină a Liturghiei Sf. Vasile (190), al cărei text începe sub alt frontispiciu, de această dată, cu Iisus Hristos pe Cruce între Sf. Fecioară și Ap. Ioan; icoana are o ramă barocă decorată cu heruvimi fiind plasată în centrul unui ansamblu luxuriant de lujeri și flori de acant alternând cu alte elemente florale, pe fundal întunecat (3, 5 x 1 1cm.); legenda este scrisă deasupra ancadramentului – I.N.C.R. (INȚI - Iisus Nazorei Car (țar) Iudeiskij), cu roșu. Această parte a liturghiei vasiliene merge până la p. 239, apoi textul sare la 288 (p. 240-287 s-au pierdut) și continuă până la p. 301, unde se termină slujba respectivă cu același model de vinietă cu mascheron. La p. 302, rânduiala sfărmării Sf. Agneț conform liturghiei Sf. Grigorie Dvoeslov (Teologul), sau a Liturghiei numite Prežde(o)sveštennaja (a darurilor celor mai înainte sfințite); frontispiciu îngust cu simbol avimorf central și o deviză, în ramă barocă ornată cu personaje mitologice (harpii) adosate și anturaj simetric, vegetal din mănunchiuri de tulpini cu inforescență compozită (2,5 x 11 cm.). Textul continuă cu lipsuri: de la  la 311 la 334; de la 337, la 348, apoi de la 353 la 356. Secțiunea care începe cu p. 311 reprezintă, cu sincopele amintite, textul liturghiei darurilor, Svjataja Liturghia svjatago Grigoria Dvoeslova (potrivit colontitlului).

Volumul, atât cât s-a păstrat, etalează o varietate de inițiale roșii, xilogravate, fără cadru, în care slovele albe cu contur sinuos ori geometrizant se profilează pe un fundal cu amplu foliaj în care se întrezăresc figuri fanteziste, îngeri, personaje hibride, fito-antropomorfe (o sirenă cu coroană și coadă bifurcată), păsări - cum ar fi legendara Phoenix în mijlocul flăcărilor sau motive zoomorfe în mișcare, redate din profil (un cal, un unicorn, un centaur); apare și un model cu apostol în veșminte preoțești, în această tipologie care se regăsește în mare parte în vechile cărți românești; majoritatea letrinelor au 3,5 x 3,5 cm.

Particularitățile tipografice și ornamentica xilogravată – în pofida uzurii – se prezintă suficient de clar și de bine aspectate. Corpul cărții, pe lângă deteriorările mecanice care au dus la dezmembrarea blocului, desolidarizarea filelor și unele rupturi în suport, este șifonat, pe alocuri îmbrunit, cu colțuri îndoite, patină vulgară și cu urme multiple, de umezeală - cearcăne și pigmentație fungică pe muchie; câteva adnotări de lectură, în slavonă.

Exemplarului îi lipsește legătura.

Frăția (Bisericii) Adormirea Maicii Domnului, din Lvov (Uspenske Brastvo, L’vivske stavropigijs’ke brastvo, Stavropegion sau Bratstvo Pr(i)čestnago Khrama Uspeniia Božija Mat(e)re, Stavropěgia Patriarkhi Vselenskago, Leopolitane) a fost o asociație religioasă fondată în secolul al XV-lea de negustori locali (toate frățiile constituite de-a lungul timpului sunt fondate de civili), la biserica cu acest hram. Reprezintă una din cele mai vechi frății, cu rol emblematic față de organizațiile ulterioare de același tip. Există referințe istorice despre existența ei încă din 1463. Potrivit documentului (hrisovului) oficial, prin care este confirmată de patriarhul Ioachim al Antiohiei în 1586 și patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului în 1589, Frăția era independentă de episcopia de Lvov, supunându-se doar patriarhatului de Constantinopol (ca orice stavropighie). Ca principală instituție culturală a Ucrainei de Vest, frăția leopolitană a jucat un rol-cheie în rezistența anti-polonă (adică în lupta împotriva opresiunii politice și religioase exercitate de imperiul polono-lituanian), dar și în lupta pentru drepturi egale cu ale cetățenilor clasei mijlocii din comunitățile poloneze și catolice. Timp de un secol, episcopia s-a aflat în avanpostul rezistenței față de unirea bisericilor (care va avea loc la Brest-Litovsk în 1596, în urma unui sinod ecumenic). În 1788, sub guvernare austriacă, Frăția a fost dezmembrată. A fost refăcută în același an sub o altă denumire – Institutul Stavropighian – fiind preluată de rusofili și continuând să funcționeze până în anul 1939.

Ca proprietară (din 1586) a unui atelier tipografic moștenit de la celebrul Igor Fedorov/ Fedorovici, Frăția ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului a dezvoltat un vast program editorial. Cele mai vechi dintre publicațiile care au supraviețuit sunt: gramata patriarhului Ieremia al II-lea, în 1591; o colecție de versuri în cinstea mitropolitului Mykhailo Rakhoza, intitulată Prosphonima și o gramatică grecească cunoscută sub denumirea Adelphotes, în 1589. Din 1591 până în 1722, Uspenske Brastvo a imprimat 140 de titluri în 160.000 de exemplare, printre care se numără liturghiere, manuale și literatură polemică. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, a publicat trei ediții din Octoih (1630, 1639 și 1644), din Apostol (1634, 1637, 1648) și din Antologhion (1632, 1638 și 1643), precum și două ediții din Evanghelie (1636, 1644). Cele mai importante dintre publicațiile de mai târziu au fost Ključ razumenija, a lui Ioanikij Galjatovskij în două ediții: 1663 și 1665 (versiunea românească, Cheia înțălesului, are la bază cea de-a doua ediție), Nebo novoie (Noul Paradis) – 1665 și Ifika (Ithika) iieropolitika (hieropolitika) – 1760. Directorii imprimeriei au fost, printre alții, Fratele Mina și Rev Nichifor (Nykyfor), în secolul al XVI-lea, Mikhjail Slozka și Andrej Skulski în secolul al XVIII-lea. Cărțile scoase în atelierul Frăției s-au răspândit de-a lungul Ucrainei și dincolo de fruntariile ei, în Belarus, Țara Românească, Moldova, Bulgaria și Serbia. În Rusia, importul și vânzarea exemplarelor erau prohibite. Țarul Petru I a permis comercializarea lor, dar doar în Ucraina de pe malul stâng (numele unei regiuni istorice a Ucrainei aflate la est de cursul fluviului Nipru - Livoberežna Ukrayina). Tipografia Institutului Stavropighian a funcționat tot până în 1939.

Frăția Uspenia a menținut strânse legături cu țările ortodoxe în decursul veacurilor al XVI-lea și al XVII-lea. Voievozii și boierii moldoveni, precum Alexandru Lăpușneanu (în 1558-66), Ieremia Movilă (1598-1606), Luca Stroici (1598-1606), Simion Movilă (1606-07), Vasile Lupu (1641), Moise Movilă (1650-60), Ana Movilă-Potocki (1664), Gheorghe Duca (1671) și Constantin Duca (1694) au acordat sprijin Frăției și au purtat corespondență cu membrii ei, de obicei în slavona de redacție ucraineană.