Triod, Iași, 1747

Triodion. Acum întâiu într-acestaș chip s-au tipărit de Duca Sotiriovici Tipograful dela Thasos cu a căruia cheltuială, întru a sa tipografie în Iași. La anul dela zidirea lumii, 7255, iară dela Întruparea Domnului, 1747. [1] +, 297 (recte : 294) f. cu signat. : il. ; 2° (35 cm), 50 R (32 x 19 cm).

Unica ediție ieșeană de secol XVIII, a Triodului. Ediția de secol XIX este semnalată în volumul al III-lea al BRV, poziția 922, p. 157, pe baza consemnărilor lui N. Iorga în Inscripții, II (nr. 145 și 288). În BRV Additamenta nu sunt citate/menționate edițiile 1747 și 1816 ale Triodului de Iași, doar edițiile sincrone de București și Buda. Găsim, în schimb, referiri la ornamentică în discuția asupra Sinopsis-ului din 1747, în care apar frontispicii și viniete identice cu cele din cartea de față, ca și în Liturghierul tipărit de acest meșter tot la 1747 (și reproduse, bunăoară, în Ceaslovul din 1750).

Duca Sotiriovici nu este doar tiparnicul cărții, ci și alcătuitorul celor 6 stihuri politice asupra stemei prea luminatului, slăvitului, și blagocestivului Domnului Io Grigorie Ghica Voevod (dedicație prezentă și în celelalte cărți ale sale). Totodată, în calitate de editor și editor comercial, semnează și scrisoarea de dedicație (absentă din acest exemplar).

 “Fieștece lege dreaptă mă silește pre mine, prea înălțate și de Dumnezeu credincioase Doamne, ca să închin Măririi tale cu datorita cinste și evlavie pre acest de suflet folositoriu Triod, care acum cu cheltuială nu puțină vrui ca să-l tipăresc pre limba moldovenească, spre desăvârșita înțălegere și urmata folosință lăcuitorilor Țării aceștiia, întru care iarăși au așezat și au înnălțat Dumnezeiasca pronie pre a ta înnălțime apărătoriu vrednic și oblăduitoriu bun cuviințat”.

Duca Sotiriovici a fost, în primul rând, un destoinic şi înzestrat om de cultură, poliglot, un dascăl, traducător, versificator şi tipograf apreciat de intelectualitatea vremii. A fost preceptorul fiilor lui Grigorie Ghika al II-lea şi favorit al mitropolitului Nichifor Peloponesianul, iar domnitorii Constantin Mavrocordat (în cele patru domnii ale sale în Moldova) şi Mihail Cehan Racoviţă i-au încredinţat tălmăcirea după original elin a cărţilor bisericeşti apărute sub patronajul lor, arătându-i multă preţuire şi dând mărturie asupra talentelor sale. Vel logofătul Iordache Cantacuzino a susţinut pe drept temei activitatea de traducător a lui Duca, printr-un certificat din anul 1755, care-i atestă, acestuia, meritele. Adus din Grecia, de la Thassos, de urmaşul lui Nicolae Mavrocordat, în 1741, Duca Sotiriovici a înfinţat la Iaşi o nouă tiparniţă în locul celei mitropolitane care nu mai funcţiona din 1732, căpătând și anumite privilegii (danii, scutiri fiscale, salariu) întărite prin hrisovul din 30 martie 1750.

Tipar negru și roșu, pe suport manufacturat, cu pontuzouri; două coloane de text. 4 corpuri de literă chirilică, 3 tipuri de literă majusculă (din care un tip grecizant). Custos.  Foile liminare și prima foaie a textului, în chenar alcătuit din flori de compoziție tipografică. Titlul de intrare în materie se profilează pe o bordură înflorată, cu elemente ce intersectează discret și anturează slovele caligrafice în relief. Ornamentica de această factură (cu negru și roșu) se compune din frize simple sau compozite, pe 2-3 rânduri, spre sfârșitul volumului, perechi de motive ce încadrează colontitlurile, anturaje (cruciforme)ale frontispiciilor gravate, o tipologie frecvent întâlnită în filele imprimatelor, cu minime inovații, cum ar fi motivele romboidale ce apar tot spre sfârșitul cărții. Apare și o vinietă angelomorfă – un serafim (cu roșu). Ornamentele în xilogravură sunt realizate fără contrast (cu mici excepții), în aceeași manieră stilistică cu a peceții duble: aceasta etalează, în centrul compoziției, simbolurile heraldice ale Valahiei și Moldovei – corbul cruciat pe creanga unui stejar (lipsit de prezența luminariilor care-l încadrează, în heraldica muntenească), și, doar sugerat, alături, părând suspendat în aer, capul de bour, lipsit de luceafărul dintre coarne, asemuindu-se unui simplu cap de taur. Câte un mănunchi adumbrit, de semipalmete, ocupă simetric, în dreptul fiecărui simbol, linia inferioară a medalionului cu margine reliefată, decorat median cu benzi suprapuse (în oglindă) ce se înfășoară, formând volute și tivite cu dantelării vegetale baroce; capetele lambrechinilor medalionului-scut se răsucesc sus, susținând însemnele puterii – sceptrul și sabia, iar deasupra registrului superior al acestei compoziții, un lujer palmat continuu, cu element polilobat atârnând, în centru, peste care tronează o coroană impunătoare. Sub blazon e un evantai de palmete ce acoperă partea inferioară a marginii blazonului, stângaci hașurată, evantai ce atârnă între cei doi lei culcați, cu capetele întoarse unul spre celălalt, pe șoldurile cărora se sprijină pecetea. Titulatura domnească înconjură stema pe exteriorul ramei groase, cu forma unui dublu ancadrament. Același model de pecete apare în Ceaslovul ieșean scos de Sotiriovici la 1750, stihurile fiind, și ele, aceleași.

Cartea are un singur model de frontispiciu religios, cu Crucea în apoteoză (în forma căreia sunt cuprinse tăblița lui Pilat și suppedaneum-ul). Nicio ilustrație din tradiționalul ciclu hristologic care contribuie în felul său, la impactul emoțional și duhovnicesc al acestei perioade liturgice de pocăinţă, nu se regăsește în triodul sotirian. Ceea ce individualizează, grafic, tomul (aparte de miniatura primei file), este foaia de titlu istoriată cu melozi bizantini figurați în cununi de lujeri, anturând figura centrală a Sfintei Parascheva. Aceasta ocupă “frontonul” foliaceu al unei porți lipsite de rigoarea cadrului liniar, având mai curând alura unui scut-palmetă, înfășurându-se lateral pe după stâlpii cu socli piramidali, pe jumătate în penumbră, profilați pe mănunchiuri contrastante lungi și dese, cu frunze și flori ce atârnă simetric ca niște draperii vegetale;  portretetele imnografilor Iosif și Theodor Studitul, Mitrofan și Theofan (înfățișati, fiecare, până la genunchi, cu gesturi și expresii proprii), poartă doar nimburi, nu și legende. Între medalioanele fitomorfe din lujeri de acant cu vârfurile unite în partea de sus, se interpun perechi de motive mari, florale, secondate de boboci înclinați spre icoanele de sus; alte mănunchiuri dispuse orizontal sunt atașate de medalionul Sf. Parascheva (hramul Mitropoliei din Iași dar și sfânta ocrotitoare a Moldovei). O compoziție barocă, de efect, completată, pe marginea de jos,a foii, cu un bandou înfățișând două tulpini înflorite (- flori cu 9 petale răsucite, centru sectat, redate frontal); tulpinile se desprind dintr-un caliciu de lalea și se răsfiră lateral, în unghiul dintre acestea fiind un mănunchi de semipalmete; ansamblul este completat, la extremități, de frunze de acant, cu vârfuri bifurcate și linie sinuoasă. La mică distanță de acest ornament au fost aplicate alte două clișee (mai vechi) reprezentând două mici crengi cu trandafiri sălbatici.

Interiorul cărții cuprinde frontispicii predominant fitomorfe (un ornament încadrat, recurent, cu tulpini în volută și câte 3 flori de floarea Soarelui, cea din centrul ansamblului fiind redată din față, ornamentul identic celui de pe foaia de titlu, fără cadru, și un altul, mai îngust, din semicorole succesive între două vrejuri complet înfrunzite, tot fără cadru); vinietele de final (conețuri) sunt toate variațiuni pe tema vasului cu flori (un singur model conține și fructe). Așadar, o ornamentică pur decorativă care, în ciuda formatului cărții, a titlului impozant și a unor elemente de mare expresivitate pare menită să impresioneze cititorul credincios doar la nivel estetic, fără a-l reapropia, prin intermediul ilustrațiilor tematice, de narațiunea evanghelică, de ciclul păresimilor, așa cum o fac trioadele și penticostarele altor centre. Doar miniatura ce deschide Duminica Vameșului și a Fariseului aparține repertoriului iconografic specific trioadelor, marcând debutul perioadei “umilincioase”.

Exemplar aproape complet, în stare bună, dar cu deteriorări mecanice. Intervențiile de refacere a colțurilor sunt mai frecvente în a doua jumătate a volumului; multe fisuri, depozite de ceară, pete de grăsime, patină vulgară, unele bife în dreptul paragrafelor; lipituri ce obturează textul. Suport copleșit de impurități, fragilizat; foaia de titlu șifonată, cu intervenții marginale și pe segmentele cu galerii de cari.

Exemplarul nu cuprinde însemne (ori însemnări) de proprietate, sau mărturii de vreun fel sau altul prin care i-am putea stabili parcursul.

Legătură în piele brună pe lemn, recondiționată: cotor cu învelitoare nouă, închizători noi, funcționale, capitalband cafeniu cu galben-pai. Vechea învelitoare prezintă ornamentație în stil mânăstiresc, fără foiță de aur: medalion polilobat cu Răstignirea, în care se mai pot distinge trupul lui Hristos atârnat pe cruce, craniul adamic, cele două personaje de lângă cruce (cu nimburi din raze), ceva mai clar, Sf. Ioan, decorația florală a registrelor laterale, deasupra crucii, cele două luminarii, două fleuroane dedesubt, și heruvimul. Ancadrament din registre succesive delimitate prin linii și brâuri cu motive stilizate de forma jumătăților de corolă, în șiruri continue, crescând în dimensiune spre extremități și similare florilor de câmp. În colțurile interioare ale ancadramentului, câte o tulpină înfrunzită și înflorită (cu 3 elemente, cel din centru complet deschis, cu 6 petale), același model repetându-se, din loc în loc, de-a lungul laturilor chenarului, orientate spre icoană. Coperta din spate prezintă 3 registre orizontale și 3 verticale, formate din trei linii. Acestea compun un tipar geometric întretăindu-se în toate direcțiile, cu un mic decalaj în câmpul central. Învelitoarea veche este tocită, cu unele pete dar fără lipsuri. Cotorul păstrează cele 5 nervuri profilate. Tranșele păstrează urmele coloritului roșu-deschis; pete maronii pe tranșa laterală. Forzațuri fixe bleu, pătate, cu cute adânci. O foaie de gardă albă, subțire, posterior.

Bibliografie: BRV II, 262

I. Eșanu et alții. Cartea Moldovei (sec. XVII – înc. Sec. XX). Catalog general. Chișinău : Știința, 1992; p. 88 (poz. 11)

Elena Chiaburu. Carte şi tipar în Ţara Moldovei până la 1829 (Iaşi : Editura UAIC, 2005), p. 39