Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

6 cărți poștale caricaturale de propagandă din perioada Primului Război Mondial - piese de colecție rare

LOT : 118

6 cărți poștale caricaturale de propagandă din perioada Primului Război Mondial - piese de colecție rare

Preţ de pornire 100,00 €
LicitatieComic, satiră și fotografie în cartofilia românească - Partea I
Valoare estimativă150 - 300 €
Dimensiuni14 x 9 cm
Starea de conservareFoarte bună
Adjudecat cu450 €

Brand: Licitatie 96
Detalii

Serie de 6 cărți poștale caricaturale care au circulat în perioada Primului Război Mondial. Trei dintre acestea înfățișează caricaturi ale regelui Ferdinand I, două fiind realizate de un artist bulgar, Alexander Bozhinov, intitulate Ferdinand Ruminski Veliki [Ferdinandul Cel Mare], și Следъ Демонстрацията При Ряхово Фердинандуль Влашки Се Завръщавъглав-Ната Квартира [După demonstrația de lângă Rahova, Ferdinandul Vlah se întoarce la sediul său central]. 

Cea de-a treia reprezentare a regelui Ferdinand a fost realizată de artistul Gino Peroli.

Alte două caricaturi realizate de Alexander Bozhinov fac referire la înfrângerea suferită în toamna anului 1916 de trupele românești, în timpul operațiunii militare de traversare a Dunării între Flămânda și Rahova, iar cealaltă înfățișează puterile aliate cântând prohodul României. 


Ultima carte poștală realizată de Raiko Aleksiev a fost intitulată Окапаха Листата [Frunzele au căzut] și face referire la înfrângerea suferită de Armata Română în timpul campaniei din Dobrogea din anul 1916, frunzele căzătoare fiind o metaforă pentru orașele pierdute în bătălii: Dobrici, Turtucaia, Silistra, Constanța, Tulcea, Cernavodă.