Acatist (română). Râmnic, 1784
Acatist (română). Râmnic, 1784
Acathist al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și alte rugăciuni, care s-au tipărit în zilele Înălțatului Domn Io Mihai Costandin Suțul Voevod. Cu blagosloveniia Prea Sfințitului Episcop al Râmnicului Kyr Filaret în Episcopia Râmnicului la anul 1784. De Dimitrie Mih(ailo) Pop(ovici) Tip(ograful) [Purtător de grijă tipografiei fiind kyr Ioachim Ieromonahul din sfânta Mitropolie]. (Ed. a 2-a). 8°, [2], 235 f. +
BRV II, 465
Este vorba de un volum așa-zis de buzunar, mai degrabă pentru uzul mirenilor, care corespunde ca dimensiuni formatului in 16°, dar ca număr de plieri ale colii tipografice, formatului in 8°.
Ediția primă și totodată ediția-etalon, a cărții, este cea din 1747. Ultima ediție de Râmnic înainte de 1830 va fi cea din 1819, patronată de Nicolae Alexandru Suțu.
Acatistul de față (de fapt, o mică colecție de acatiste a cărui structură este cea fixată de însuși Antim Ivireanul, în specimenele rarisime, de la 1698 și 1703, și care se va modifica/îmbogăți în timp, până la structura “clasică” a acatistierelor de astăzi,) face parte dintr-un amplu program inițiat de episcopul Filaret, în care se remarcă contribuția lui Grigorie Râmniceanul, iscusit editor și diortositor al cărții râmnicene dată-n tipar după anul 1780, viitor arhimandrit al Mitropoliei Ungrovlahiei, apoi Episcop de Argeș. Ca element distinctiv specific, la început, doar seriei râmnicene de astfel de cărți de rugăciuni, se constată prezența Molitvei (rugăciunii) către Dumnezeu Savvaoth, tradusă din grecește de stolnicul Constantin Cantacuzino după mai vechi izvoade, traducere care a circulat la sfârșit de secol XVII în manuscris, în Țara Românească; s-a presupus că ar fi apărut pentru prima oară în formă tipărită, în cadrul unui Molitvenic, deși, așa cum observa Ioan Bianu, edițiile vechi de Buzău, din 1699 și 1701, nu conțin respectiva tălmăcire. Ea a apărut, de fapt, în ediția 1698 a Acatistului scos de Antim Ivireanul la Snagov. Pe foaia de titlu a tipăriturii snagovene se menționează faptul că aceasta ar reprezenta cea de-a treia ediție (un detaliu rămas până în clipa de față, neelucidat), așa cum ne informează Policarp Chițulescu descriind unicul exemplar cunoscut, actualmente în colecția Bibliotecii Sinodului. Molitva (pe care tabla de materii a ediției noastre nu o include) avea să reapară neschimbată, în acatistul râmnicean de la 1819, dar ea a fost (deloc întâmplător) reprodusă și în edițiile de Blaj din perioada 1774-1791 lucrate de Petru Papavici Râmniceanul (3, în total). Tot astfel, în edițiile de Buda – 1807 și 1819, și de Sibiu, 1807-1821 (tot 3 la număr); în majoritatea acestor acatistiere, oricum puține, care o conțin în chip fidel, se spune despre molitvă că este scoasă de pe grecie și că este foarte de folos (când nu poartă titlul simplu de Rugăciune către Dumnezeu Savaoth), fără a fi menționat tălmăcitorul din urmă cu două veacuri, a cărui viață a sfârșit atât de tragic.
Particularitățile acestui exemplar de la 1784 sunt: tipar negru și roșu, pe suport manufacturat, realizat cu corpuri variabile de slovă majusculă și de rând; prezintă signatură cu slovocifre (pe primele 4 foi, din 8, ale caietelor), custos și colontitluri. Pagina de titlu este încadrată într-un chenar cu motive stilizate, de compoziție tipografică (volumul etalează varii motive ce compun vinietele de colontitlu, vinietele de final și frontispiciile de tip bandou). Repertoriul xilografic cuprinde stema voievodală (modelul este același din mai vechile tipărituri de Râmnic începând cu 1758, cum ar fi Octoihul sau Molitvenicul) și o mică icoană cu Maica Domnului și Pruncul, așezați într-un jilț străjuit de arhangheli, semnată de tipograful-gravor Dimitrie, fiul lui Mihai Athanasievici – apare la f. [2]v (cu ancadrament tipografic și un tropar), și la 42v. Foile nenumerotate de la început conțin titlul și tabla de materii intitulată Pinax, cu un termen grecesc. Ultima foaie a acatistierului (absentă din acest exemplar) conține, în exemplarele complete, continuarea ultimei molitve, de călătorie și o înștiințare privind sinaxarul (pe recto), iar pe verso următoarea notă: “S-au tipărit prin osteneala diorthosirii smeritului între ierodiaconi Grigorie Râmniceanul”. Nota privind epistatul tipografiei episcopale, Ioachim (de la Mitropolie), este imprimată sub Pinax.
Secțiunea de început privește tipicul bisericesc, fiind intitulată Slujba cântării Acathistului – și această parte, puțin întâlnită în alte ediții, cu excepția celor de București din intervalul 1823-1830. Secțiunea de sfârșit, aparte de Sinaxar (Minologhion) o constituie, așa cum am specificat, o rugăciune pentru cei ce călătoresc.
Corpul exemplarului este aproape complet, în stare bună, în pofida cusăturilor laxe și a semnelor de manipulare neglijentă (depozite de ceară, patină vulgară, fisuri, rupturi). Se cer intervenții asupra legăturii de epocă, în piele pe carton presat, cu ornamentație “la rece”, foarte probabil, cea originală, care s-a desprins aproape total de blocul cărții și ale cărei ornamente (medalioane de tip mandorlă, chenare, colțare) au devenit indistincte. Forzațurile nu se mai păstrează.
