Albumul funeraliilor reginei Maria, 50 de fotografii + farfurie cu cifrul acesteia
Albumul funeraliilor reginei Maria, 50 de fotografii + farfurie cu cifrul acesteia
Album fotografic editat de Enciclopedia Fotografică în august 1938 înfățișând funeraliile reginei Maria. Albumul cuprinde 50 fotografii și două planșe color în care este înfățișat trupul neînsuflețit al reginei pe catafalc la Pelișor și Peleș, cortegiul funerar în drum spre Cotroceni, spre Palatul Regal și spre Curtea de Argeș. Pe lângă fotografii, albumul cuprinde două texte: o scrisoare a reginei Maria pentru popor și testamentul acesteia.
Farfurie de supă din porțelan, marca „Iris”, decorată cu cifrul încoronat al reginei Maria, alături de anul nașterii, respectiv anul decesului acesteia. Atât cifrul, cât și marginea circulară sunt de culoarea violet cardinal, culoarea preferată a reginei Maria. Farfuria a fost realizată cu ocazia funeraliilor reginei.