Apocalipsul Apocrif al lui Ioan, 1830
Apocalipsul Apocrif al lui Ioan, 1830
APOCALIPSUL APOCRIF AL LUI IOAN scrisă de Ioan Pop, în tinutul Sătmarului, în jurul anului 1830.
Alături de cărțile scripturistice oficiale, recunoscute de Biserică, au apărut de timpuriu o serie de scrieri cu un pretins caracter divin alcătuite de autori necunoscuți care, pentru a câştiga creditul faţă de ele, au căutat să le pună sub patronajul numelui patriarhilor biblici, al profeților, apostolilor sau al unor sfinți. Astfel de scrieri s-au răspândit atât la evrei şi creştini, cât şi la păgâni. Dintre cauzele multiple care au favorizat apariţia şi răspândirea literaturii apocrife la evrei se amintesc mai ales contactul iudaismului cu filosofia elenistă, vremurile grele de persecuție şi subjugare pe care le-au cunoscut sub ocupatia seleucizilor din Siria şi a romanilor, tendinţa unor credincioşi de a completa şi interpreta unele relatări biblice laconice ş.a. Urmând exemplul evreilor, ale căror creații privesc doar Vechiul Testament, creştinii au plăsmuit cărți apocrife legate mai ales de Noul Testament, atribuindu-le patriharhilor şi profetilor. Ca interval de timp în care au fost scrise aceste cărți se socotește cu deosebire perioada de după exilul babilonic, dintre anii 200 i.Hr. şi 200 d.Hs.
În literatura noastră, apocrifele au pătruns curând după traducerea scrierilor canonice în limba română, aduse mai ales de peregrinii adapostiți în mănăstirile din Tările Române în urma expansiunii turceşti în Balcani. Cu toate că au fost considerate eretice, ele s-au răspândit alături de cărțile de cult, pe aceleaşi meleaguri ale Dacoromaniei nordice, in atmosfera religioasă creată de activitatea unor clerici ori dascăli cu preocupări cărturareşti. Folosind texte slave, aflate in circulatie, ei au tradus în limba română primele legende biblice apocrife şi legende apocaliptice cărora, prin timp, odată cu lărgirea orizontului cultural şi diversificarea genurilor literare, alți cărturari, pe alte meleaguri, le-au alăturat scrieri noi, de natură etică, estetică și romantică, exprimând, toate, aceeaşi năzuinţă şi același rost.
Asemenea vechilor tălmăciri ale scrierilor canonice, prototipurile acestor traduceri s-au pierdut în decursul timpului, păstrându-se până în zilele noastre numai copii după ele în cuprinsul unor Sbornice datând din a doua jumătate a veacului al XVI-lea sau prima jumătate a veacului al XVII-lea, cum sunt cunoscutele Codex Sturdzanus, Codex Neagoeanus, codicele Todorescu, Marțian ş.a.
O circulatie veche, la fel de importantă, a cunoscut pe meleagurile românești și Apocalipsul apocrif al lui Ioan Bogoslovul, pentru ca lui i se relevă, de această dată, prin intermediul „cărții” căzută din Cer (aievea ca în Legenda Duminicii) imaginea Lumii de Apoi. Rostul moral al scrierii în rândul poporului este astfel identic, de-al transpune cu închipuirea în acele veacuri trecute, dominate de nelinişti şi năvăliri, spre vremurile de agonie ale vieții pământeşti. Copiile acestui apocrif realizate in Ţările Române sunt deosebit de interesante, desfăşurându-se într-un cadru miraculos, spectacular, povestirea ilustrează următorul cadru clasic:
„Răpit de un nor luminos, loan ajunse în Cerul deschis "și eşea dinlontrul Cerului mirosenie de aromată cu dulce mirizmă" şi "văzu în Cenu o lumină luminând mai vârtos de(cât) Soarele de 7 ori", unde află cartea "cât un munte, iară de lungă omul cu mintea sa nu o poate gandi", ce "era pecetluită cu 7 peceţi". Din cuprinsul ei află că atunci "va fi într-un an roadă în grâu cum n-a fost nici dânãoară de cându-i lumea, atunci snopul cel de grâu va låsa o măsură de grâu şi toată vița din buciumal cel de vie va lăsa câte un ciubăr de vin". Apoi toate acestea vor pieri şi va veni Antihrist: "Vederea lui este groaznică foarte şi părul capului lui este ascuțit ca săgețile şi ca perii ariciului şi sprâncenele lui sânt ca o coamă de gligan, iar un ochi a lui este ca un luceafăr, iară altul ca de leu şi gura lui este de un cot, dinții lui de o palmă şi degetele lui sânt ca săgețile, talpele lui sånt de un cot, în fața lui este scris Antihrist". El va face "ciude" pentru a-i năimi pe oameni. Cerul va fi atunci ca arama, iar Pământul ca zgura, de nu vor fi nori pe Cer și rouă pe Pământ, nici vânturi, iar timpul se va scurta "30 de ani cât trei ani (...), trei ceasuri ca trei clipituri". Lumea va pieri, "de nu vor mai fi oameni să vieze pe Pământ", iar îngerii se vor înălţa şi vor pluti pe nori cu sfinții arhangheli Mihail şi Gavriil, cu trâmbiţe şi bucine de al căror glas se va cutremura tot Pământul. Şi cum este zis: "Supt glasul păsărilor toată iarba răsare" (primavara, cântul păsărilor învie natura! - n.n..F.D.) astfel, toată firea oamenilor invia-vor, de toţi vor fi una. "cumu-s albinele în ştiubei, de nu poti alege una de alaltă", căci "Atunci nu va fi mai negru sau mai alb sau mai tânăr sau mai bătrân, unul decât altul, nici vor fi în chipuri multe, ci toti într-un chip vor fi si toţi de o măsurá vor sta, cum a spus David: <Ca tărâna sånt oamenii, şi ca iarba sânt zilele omului, şi ca florile tarinci, aşa înflorese, şi ca vântul ce trece şi nu-şi cunoaşte locul sãus". Se vor alege apoi "direptii" şi "sfintele cărti" ce vor fi duse in Cer, iar duhurile rele şi necurate se vor alătura lui Antihrist. Îngerii vor aprinde lumea "şi va arde tot Pământul în jos 5209 de coti, tot praf şi cenuşe să va face şi va arde, tot ce să leagănă şi mişcă", se vor slobozi vânturi ce vor spulbera praful şi cenuşa, urmate de patru ploi ce vor spăla Pământul "de va fi tot alb şi neted ca o hârtie", iar "de la răsărit până la apus ca o masă întinsă", încât va plânge "inima Pământului" şi va zice: "<Curat sănt eu, Doamne, ca o fecioară!>" Atunci însuşi Mântuitorul va cobori pe Pământ, la județul diavolului, se va zdrobi Cerul şi vor coborî mulțime de îngeri, se va deschide vistieriul Cerului, de "va aduce cădelnița pe Pământ cu toată mirosenia şi Erosalimul de sus ca o nevastă înfrumusețată". Iar Sf. Ioan întreabă, în continuare, despre rostul Soarelui, a Lunii, a stelelor. Ruperea peceților cărții provoacă dezastrul: căderea stelelor, ascunderea Lunii, întoarcerea Soarelui, sfărâmarea boltei Cerului, descoperirea judeţului, secarea mărilor şi izvoarelor, descoperirea ladului. Pe Antihrist şi duhurile necurate li va judeca şi trimite în beznă atât de adânc „cât poate un om de 30 de a(n)i ridica o piatră şi o sloboade în jos de tot merge în jos până ce să face câtu-i un grâunte de muştar. Apoi va judeca rodul ,„cel dintâi de la Adam, care crezură in Soare şi în Lună şi în stele" şi-l va trimite in lad, apoi tot rodul jidovesc, pentru păcatul răstignirii, din rândul creştinilor se vor alege păcătoşii, ce vor merge în lad, şi drepții ce vor moşteni Pământul în vecie. Pe loan îl luă apoi iarăşi norul şi-l aduse pe Pământ, în muntele Taborului.
Textul alăturat, de formatul in-8 mic, conţine 25 file nenumerotate. Nu pare să provină dintr-un codice colligat, filele fiind cusute şi dispuse neglijent în coperte de carton; în prezent mai păstrează doar prima copertă. Hârtia este groasă, prezentând filigran. Scrierea, realizată cu cerneală neagră, dispusă pe o coloană, este semiuncială, înclinată spre dreapta. Ornamentele aproape că lipsesc, copistul fiind preocupat doar de redarea conținutului învățăturii, a povestirii sau legendei apocaliptice. Textul paginilor il încadrează un chenar din linii simple, iar pe prima filă se află o inițială conturată schematic, neglijent. Textul propriu-zis începe astfel:
Pe f. (1):
La Morți.
CAZANIE ADECĂ. Adeca Învățătura Sf(â)ntului ION B(ogos)lov dela vreme(a) de apol, cum au grăit cu Dumnezeu dân început și i-au spus toate lucrurile ce va fi.
„Zis-am eu Ioan B(ogos)lov. Eu mă suiiu în Muntele Taborului pre carele H(risto) s-au arătat putere(a) şi Dumnezăire(a) Sa inainte(a) sfinților ucenici şi nu au putut privi spre fața Lui şi căzum la pământ şi eu să suiiu pre cel munte înalt şi căutaiu cătră Ceriu şi rădicai mâinile și zisăi D(oa)mne, I(isu)se H(ristoa)se, podobeşte-mă pre mine nevrednicul, robul tău şi mă ascultă şi spune de venire(a) Ta, când vei veni a doaă oară, să judeci viii şi morții, şi spune până atuncii cum va fi pre Pământ și cum vei face atunci…”
Pe f. (5) iată descrierea chipului lui Antihrist:
„… Și mai zisăi <D(oa)mne, arată-mi, ştiu cum iaste chipul lui > Și-mi zisă D(umne)zeu: <Ascultă, drepte Ioane, vedere(a) lui este grozavă şi gro(a)znică foarte tare şi cumplită, şi părul capului lui laste ascuțit ca şi peri(i) ariciului, şi sprâncenele lui ca şi coama gliganului. Un ochiu iaste ca un luceafăr și altul ca de lup, și gura lui mare de un cot şi dinții lui de o palmă şi degetele lui şi ungh(i)ele lui ca o secere. Talpele lui de un cot şi în fața lui iaste scris Antihrist şi se va slobozi din legăturile ladului şi va umbla pre Pământ 3 ani, de va prilesti lumea cu înșelăciunile lui…”
Povestirea are următorul sfârșit:
„..Aceste(a) toate mi le-au spus mie loan Bogoslov şi da colo din Ceriu iarăşi mă răpi norul lui Dumnezeu şi mă pusă iarăși în Muntele Taborului şi o scrisăi şi la voi creşti(ni) din (A)pocalipsul lui Dumnezeu şi al meu şi blagoslovit să fie acela om ce va crede sau o va da de pomană în biserici, că zisă Dumnezeu: Cine iubeşte numele meu şi ascultă cuvântul meu, pre mine iubeşte, şi cine va face poruncile mele Eu îl voi dărui cu viața de veci şi păcatele lui voi ierta.
Intr-acela, bine al Tău, D(oa)mne, și pre noi ne podobeşte, să dobândim, dăni-l D(oa)mne, Dă-ne şi nouă şerbilor tăi, aşe cum ai zis, fie voia Ta în veci. Amen.
Scris-am eu Poop loan”
Pe ultimele două file, copistul a mai scris textul Citania la S(finții) Costantin şi Maică-sa Elena.
Mărturii de interes documentar-istoric se păstrează doar la începutul textului.
Pe coperta interioară se află scris un pomelnic, cu mai multe iertăciuni şi însemnarea: Scris-am eu, Popovici loan m.p. Paroh în satul Terebești, (în) luna lui martie 1 zi Ani(i) 1834.
Pe prima filă albă de la început, un anume Papp Demeter (Popa Dumitru), a scris, Intre anii 1835 şi 1838, mai multe note de interes contabil.
Pe prima filă a textului manuscris, in restavul de jos, se păstrează aplicată, cu cerneală violetă, ștampila Bibliotecii Gimnaziului „Samuil Vulcan” din oraşul Beius.
Cu privire la răstimpul, locul realizării și autorul copiei manuscrise:
Textul prezentat mai sus reprezintă o copie manuscrisă a cărți populare apocrife Apocalipsul lui loan, în varianta aflată în circulație, în epoca Luminilor, în ținuturile nordice ale Transilvaniei.
Autor al copiei manuscrise a fost loan Pop sau Popa, posibil unul şi acelaşi cu lon Popovici, la 1834 preot în localitatea Terebeşti din partea Sătmarului.
Scrierea în această formă poate fi considerată și o cazanie apocrifă, pentru ca ea s-a folosit atât pentru lectură cât şi ca predică sau cazanie, citită ori cuvântată, în zi de sărbătoare, la sfârșitul slujbei, în biserică.
Ulterior, de la loan Popovici sau urmașii acestuia, această carte populară a ajuns în fondul vechi al Bibliotecii renumitului Gimnaziu de la Beiuş, unde s-a păstrat până după al Doilea Război Mondial, când, cu prilejul epurării fondului, a fost înstrăinat, ajungând la Bucureşti.
În prezent, manuscrisul are cotorul şi coperta deteriorate, iar unele file sunt afectate de insecte. Textul are valoare patrimonială, fiind unul din puținele copii manuscrise ale renumitei cărți populare realizate în nord-vestul României.
Referințe bibliografice:
Moses Gaster, Eateratura populara romana Editie, prefață şi note de Mircea Anghelescu, Bucureşti, 1983.
Cartojan, Cărțile populare în literatura română, București, 1974.
Ion C. Chitimia, Dan Simonescu, Cărțile populare în literatura românească, București, 1963.
Emil Turdeanu, în volumul Apocryphes slaves et roumain de l Ancien Testament, Leiden, 1981.
Florian Dudaș, Manuscrisele românești medievale din Crișana, Timişoara, 1986.