Apostol, Blaj, 1802
Apostol, Blaj, 1802
Apostol. Acum adoao oară aşezat, şi tipărit, după rânduiala Besericii Răsăritului. În Blaj la Mitropolie : (cu tipariul Seminariului), anul dela Naşterea lui Hristos, 1802. [1] f., 258 p. (129/130 f. cu signat.) : il. ; 4° (36 cm), 36-43 R (25 x 16 cm)
Tomul liturgic cunoscut și ca Praxapostol (ori Praxiu) cuprinde pericope (părți alese) din Faptele Apostolilor, cele 14 epistole ale Sf. Apostol Pavel si cele 7 epistole sobornicești. Partea noutestamentară compusă din Evanghelii, Fapte și Epistole a fost prima oară divizată în pericope în secolul al V-lea, de către clerici alexandrini. Cei care au fixat citirea pericopelor și tipicul utilizării lor în cult au fost Ioan Damaschin (sec. VIII) și Theodor Studitul (sec. IX). Pericopele sunt citite în perioada care începe cu sărbătoarea Învierii Domnului și se încheie cu următoarea Duminică a Floriilor, sau ultima duminică a unui nou post al Paștilor. Altfel spus, ciclul ceteniilor din Fapte și poslanii (Epistole) corespunde celor 7 săptămâni de până la Rusalii, celor 36 de săptămâni de după Rusalii și perioadei Păresimilor. Pericopele Apostolului ocupă, în ediția de față, paginile 1-187. După sinaxar (188-253) vin la rând: Apostole pentru morți, p. 253-54, Prochimene și apostoli de toată treaba, p. 254-56, Prochimene și Alliluiare de preste săptămână, p. 256-57 și Antifoane de preste toate zilele, p. 257-58.
Tipar negru și roșu, pagina în chenar dublat în partea de sus și lateral, include coloncifrele; signatură cu litere chirilice pe primele 2 foi ale caietelor; s-au folosit 5 corpuri de literă în total (slovă de rând și glaviznă). Colontitlurile sunt imprimate cu majuscule și anturate de perechi de viniete. Formatul tipăriturii este in folio. Comparativ cu celelalte ediții blăjene ale Apostolului, cea de față nu are textul dispus pe două coloane.
Din punct de vedere stilistic, în ediția 1802 se reflectă repertoriul stabilit în configurarea primei ediții, 1767, apărută în atelierul mânăstirii Bunei Vestiri prin meșteșugul tiparnicului și gravorului Petru Papavici Râmniceanul. Seria Apostolilor blăjeni valorifică totodată ilustrații și motive ornamentale din cărți precum Strastnic (și el imprimat în serie), Ceaslov, Polustav, Evanghelie, realizate de meșteri ca Vlaicu, Sandu Irimia, câteodată – Ioanițiu Endrédi. Observăm și aici caligrafierea titlului de intrare în materie în stilul scrierii diplomatice; literele sunt înalte, subțiri, elegante, ușor angulare. Și titlul secțiunii de sinaxar – Minologhion - este caligrafiat, dar caracterele sunt ceva mai scunde, spațiate și cu contur rotunjit.
Ornamentica de compoziție tipografică este reprezentată de benzile duble sau triple, cu motive stilizate, punctate median de câte o slovă (cum ar fi Ï), în fruntea unor capitole (în special cântările din zilele uneia sau alteia dintre săptămânile perioadei).
Sunt prezente frontispicii xilogravate: cel cu glob cruciger în centrul unui foliaj răsfrânt, pe fundal întunecat, fără cadru, pentru secțiunile principale ale cărții dar și ca frontispiciu de capitol. La începutul sinaxarului (p. 188) un frontispiciu istoriat cu “Sf. Simeon Stâlpnecu”, prăznuit la începutul anului bisericesc în ziua de 1 septembrie. Figura monahală a acestuia ocupă interiorul unui medalion anturat de vrejuri cu foliaj palmiform. Frontispiciul de tip Deisis, cu Hristos între Pavel și Ioan apare o singură dată, în deschiderea Duminicii Rusaliilor. Modelul este însă unul reprezentativ pentru grafica vechilor tipărituri românești, căci el împodobește edițiile Strastnicului (apărute în intervalul 1756-1817), Evanghelia din 1776, Minologhionul din 1781, după ce își făcuse apariția în câteva din titlurile bucureștene de secol XVII și XVIII precum Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, 1691, de unde ajunge la Bălgrad, în Kyriakodromion-ul scos de Mihai Iștvanovici la 1699; revine bunăoară în Apostolul din 1743, dar modelul apare și-n cartea de Râmnic, de pildă Triodul din 1731, ori în cea sibiană, cum ar fi Liturghierul, 1798, iar în veacul următor Evanghelia lui Ioan Barth, din 1806.
Letrinele sunt deosebite, majoritatea cu contur fitomorf, în dublu chenar, etalând varii simetrii florale, figuri angelice, ori simbolul evanghelistului Luca, vițelul înaripat, culcat la piciorul literei Î(n), având un nimb în jurul capului, Luca fiind autorul Faptelor apostolilor.
Gravura în plină pagină cu Sf. Luca (f. de titlu verso) o reproduce cu destulă acuratețe pe cea Evanghelia de Snagov, 1697. O altă gravură, cu Învierea lui Hristos (p. 1), după Ioanichie Bakov, este lucrată și semnată de Sandu, tipograful ieșean activ și în oficina din Blaj, la mijlocul veacului al XVIII-lea; ilustrația, care deschide prochimenele primei zile pascale, are legenda în slavonă (Voskrisenie H(risto)vo și preia, din modelul original, ornamentul fitomorf ce surmontează icoana: un șir de semipalmete voluptuoase care se desfac pe latura superioară a ramei dublu liniare, de-o parte și de alta a fleuronului central, similar unei lalele. Însuși titlul cărții se profilează pe un foliaj elaborat, în clarobscur, surmontat de un mănunchi de palmete. Semnătura lui Sandu apare și în poarta titlului (aceeași din Evangheliile anilor 1765, 1776) în care Mântuitorul apare pe fronton în ipostaza de Mare Arhiereu, între evangheliștii Marcu și Mathei; pe cei doi stâlpi ai porții sunt înfățișați în picioare, Sf. Petru cu cheia Împărăției, Sf. Pavel cu instrumentul martiriului său, sabia. Legendele, în cartușuri cu borduri vegetale, de-o pare și de alta a arcadei. În partea de jos, central, scena Bunei Vestiri. Sub acvila Evanghelistului Ioan, semnătura lui Sandul tipograf. Mențiunea “cu tipariul Seminariului” este imprimată cu caractere de corp mic, sub latura inferioară a portalului.
În privința vinietelor de final, ediția 1802 prezintă două modele: cel din Strastnic, 1753, cu elemente imitând frunzișul unor palmieri și un aranjament ce evocă forma unui havuz – aici apare la p. 35, unde încheie cea de-a șaptea săptămână postpascală și heruvimul cu aripi prelungi întinse deasupra unui evantai de lujeri de acant ieșind dintr-un fleuron cu capul în jos (lalea), căruia i se suprapune un alt fleuron de violetă, redat frontal. Conețul (care în alte imprimate poartă inițialele lui Petru Papavici) ornează sfârșitul Apostolului, sub epilogul imprimat în cul-de-lampe. Textul acestuia începe cu “Slavă, cinste și închinăciune… continuă cu: “iară cei ce vă veți întâmpla a ceti, bucurați-vă (...)” și ia sfârșit astfel: “că nu iaste lucrare de înger, ci iaste lucrare de mână de țărână, că precum nu iaste cu putință a gusta cineva moartea, întru acestași chip și tipograful a scăpa fără de greșală”. Această captatio benevolentiae a tiparnicilor o aflăm multe dintre cărțile românești de secol XVIII indiferent de locul apariției, de exemplu, în Evangheliile tipărite, la 1723, de Stoica Iacovici, și la 1760 de fiul său, Iordache Stoicovici; în Psaltirea ieșeană a lui Duca Sotiriovici, din 1743 și într-o altă tipăritură a lui meșterului râmnicean Petru Papavici, Triodul de la 1800.
Exemplar complet, bine conservat, cu urme moderate ale manipulării neglijente, mai uzat în partea de început. Adnotări de tipic, marginale, sublinieri în text. Unele intervenții. Margini pătate de vopseaua de pe șnituri. Exemplarul a aparținut bisericii din comuna Baciu, Cluj, așa cum o atestă ștampila rotundă, violet, cu textul: “Oficiul Parohial Ort. Rom. Baciu” aplicată pe forzațul mobil anterior, r-v și pe foaia de titlu în partea de sus. Această apartenență este confirmată și de însemnarea cu creionul, tot de pe forzaț, cu caractere caligrafice, lăbărțate: “Acesta Apostol (sic) este a Beserecei grct. (greco-catolice) a Baciului. 1 Decembrie 1901. Tanasie Crișan, cantore”.
Legătură în piele brună pe tăblii din lemn, reparată doar la capul superior al cotorului, prin înlocuirea învelitorii atacate de cari. Lângă zona de articulație, coperta I, blat dezvelit în două locuri; galerii și o porțiune lipsă lângă închizătoarea inferioară. Coperta II cu piele uzată, cu alte galerii lângă cotor, cu colțul de jos dezvelit.
Se păstrează ornamentele aurite, în detalii clare, pe ambele coperți. Coperta anterioară are un panou cu cruce în centru, cu decorație amintind de genul Art Nouveau: în interiorul brațelor, - fleuroane stilizate cu 4 petale și alte fleuroane mici, steliforme, unul în centrul florii, 6 de-o parte și de alta, fiecare floare fiind unită cu celelalte din acest ansamblu de motive repetitive, prin linii subțiri, arcuite, anturînd astfel potirul euharistic, ornat fitomorf, din centrul crucii, cu o dantelărie elegantă; pe buza cupei, o ostie crucigeră (specifică ritului latin). Crucea are un dublu chenar liniar ale cărui unghiuri sunt unite cu dantelăria florală. La extremități, câte un ansamblu cul-de-lampe de evantaie stilizate, având mănunchiurile vegetale orientate spre florile mari cu 4 petale ce ocupă suprafața interioară a brațelor crucii. La capetele alungite, motive ce depășesc lățimea acestora, alcătuite din cupe foliacee și palmete. Ornamentație de mare efect, impecabil conservată. Laturile panoului sunt formate dintr-un chenar ce cuprinde un șir de minuscule flori de nufăr unite prin tije scurte, și un alt chenar, spiralat. Croșete răsucite, în cele patru colțuri, cu câte un boboc fantezist în interior, adosând un cartuș în acoladă, cu contur punctiform. Ramă exterioară cu model catenar, punctat de romburi și dublat de un altul, identic cu cel interior al panoului. Rama are, la rândul ei, în colțuri – evantaie din motive sinuoase, între croșete duble, arcuite. Aceeași ramă pe coperta posterioară; nu există ornamentație în câmpul central.
Cotor cu 4 nervuri ușor aplatizate, marcate prin segmente liniare și încadrate de brâuri compuse din semicalote presărate cu mănunchiuri de frunze; aceleași motive împodobesc ambele capete ale cotorului, ușor efasate.
Forzațurile mobile sunt duble, atât albe, cât și de o nuanță verzuie. Acestea din urmă au pontuzouri și filigrane (Nro 3). Foaia de acest tip, de la începutul cărții conține însemnări pe verso, ale cantorilor Gavril Cornea (la 1884) și Gavril Pocol (1925) despre debutul profesional (într-ale “cantoratului”).
BRV III, 644
BRV Additamenta, p. 349
Ediţii anterioare:
Blaj, 1767 (Petru Papavici)
Blaj, 1784 (falsă ediție de Râmnic)
Ediție ulterioară:
Blaj, 1814 (în tiparnița Seminarului, cu îngrijirea lui Demetriu Pop)