Apostol, Bucureşti, 1683
Apostol, Bucureşti, 1683
Apostolul. Care întru acesta chip tocmit depre orânduiala grecescului Apostol, acum întâi s-au tipărit. În scaunul Mitropoliei Bucureştilor : [de Damaschin Gherbest], la anul dela spăseniia lumii, 1683. [5], 199 f. : il. ; 4° (24 x 18 cm), 28-32 R (22 x 22 cm)
Bibliografie:
BRV I, 76
BRV Additamenta, p. 189-190
Titlu alternativ: Praxiu
Colofon: Smeritul întru iermonași Damaschin Gherbest Tiparnicul, V(ŭ)l(ě)to de la zidirea lumii 7192, iară dela Întruparea D(o)mnului nostru I(i)s(us) H(risto)s 1683. M(ese)ca Noemvrija 13
Reprezintă cea dintâi ediție integral românească a acestei cărți de cult, după apariția Apostolului coresian din 1563.
Despre tiparnic:
De presupusă origine moldavă (“moldo-vlahă”, după Dragoş Morărescu), meşterul a fost în mod eronat confundat cu omonimul episcop al Buzăului (numit şi Dascălul), urmaşul lui Mitrofan.
A ucenicit într-ale gravurii într-un atelier polonez, unde a venit în contact cu repertorii central-europene ale ilustraţiei de carte. Ca şi în cazul altor gravori, influenţele bizantine se împletesc cu cele venind dinspre Barocul apusean, într-un mod armonios, cu tentă personală. A ilustrat, cu certitudine, pe baza semnăturii, sau doar se presupune că ar fi ilustrat, în absența acesteia, tipăriturile ieşene ale lui Dosoftei (Psaltirea, 1680, Molitvenicul de-nţăles, 1681, Viaţa şi petreacerea svinţilor, 1682-1686) şi pe cele bucureştene din relativ aceeaşi perioadă (1682-1688). I se atribuie şi ornamentica titlurilor apărute după moartea sa, la Târgovişte: Catavasierul şi Maximele filosofice din 1713. Portretele evangheliştilor, realizate de el, au fost reproduse ori calchiate în varii ediţii de secol XVIII, ale Evangheliei şi Apostolului, alături de cele lucrate de Antim Ivireanul sau Ursu Zugravul.
Caracteristicile tipografice ale cărţii constau în utilizarea hârtiei manuale, filigranate,” tricapél” (3 pălării de cardinal), de proveniență venețiană, a 4 corpuri de literă chirilică elegantă, clară, a cernelurilor neagră şi roşie (- chinovar, pentru titluri, subtitluri, colontitluri, indicaţii de tipic şi custos, passim), a ornamentelor tipografice datând din perioada timpurie a tiparului românesc de secol XVII, reproduse în numeroase alte imprimate, formând viniete de colontitlu, frontispicii pe 3 laturi şi viniete de final, cul-de-lampe, din benzi cu motive în alternanţă. Pagina are chenar liniar, dublat lateral pentru glose şi trimiteri, cu coloncifrele plasate în interiorul acestuia, în mici rubrici. Cartea cuprinde prețioase gravuri în plină pagină (cea înfățișându-l pe Sf. Ap. Luca fiind însoțită de monograma artistului și dată) precum și frontispicii bicromatice cu Iisus Hristos și Sf. Fecioară, cu apariție singulară în grafica de gen.
Portalul istoriat, cu inițialele gravorului, caracterizat de un fronton în arc frânt, cu segmente laterale în semicerc şi centru triunghiular susţinut de pilaştri sculptaţi în volută (unul luminat, celălalt în obscuritate), stâlpii rectangulari, cu medalioane şi scuturi ovale, bolta decorată fitomorf sub friza frontonului baroc, postamentul masiv cu două rezalite, casetat, şi personajele din prim plan, din dreptul coloanelor, dând impresia unor sculpturi tridimensionale (în rond- bosse), bordura din plan secund, arată un model occidental de frontispiciu (influenţe germane și din Țările de Jos, preluate de Damaschin Gherbest pe filieră polono-ucraineană).
Frumoasa stemă a lui Şerban Cantacuzino, din Evanghelia de București, din 1682 (prima variantă a acestei compoziții heraldice, cea de-a doua, lucrată tot de Damaschin Gherbest, va apărea în Biblia de la 1688), este reprodusă pe verso-ul foii de titlu, sub forma unui blazon bogat decorat cu foliaje palmate, în arabesc, înfăţişând în câmpul central “gripsorul” valah cu crucea în cioc şi coroană pe cap, suit pe creste, între Soare şi Lună (cu trăsături umane, Luna fiind arătată în creştere, primind raze de la astrul solar, înăuntrul unei sfere). Pecetea este surmontată de vulturul bicefal cu coroana bizantină, ţinând în gheare sceptrul şi sabia şi flancată de acronimul titulaturii domneşti. Trei strofe politice sunt închinate stemei cantacuzine, primele două din 6 versuri, ultima din 4, fără rimă.
Pe lângă gravura cu autorul Faptelor, pe f. [4]v, după Antifoniile Paștilor, Apostolul mai cuprinde, în categoria ilustrațiilor mari - gravura cu tema trimiterii apostolilor la limbi (neamuri), la f. 29v, nesemnată, după gruparea de cetenii dedicate Duminicii pascale iar la f. 147v, ultima gravură a lui Damaschin, înfăţişându-l pe Iisus copil în templu, tâlcuind fariseilor înţelesul Scripturilor. Ilustrația se regăsește în ediția 1737 a Antologhionului
de Râmnic, imprimat de Mihail Athanasievici Râmniceanul; acesta o va reda în manieră proprie, păstrând particularitățile compoziționale.
Textul noutestamentar al Faptelor, jalonat liturgic, se deschide cu o predoslovie a domnitorului, reprodusă în BRV, loc. cit. și ia sfârșit cu un epilog al tipografului, adresat cititorului.
Deși complet, ca structură, exemplarului de față îi lipsesc file din interiorul secțiunilor, și anume: f. 2-4, apoi f. 12, 13, 16, 17, 20, 21; 190-91, 194, 195, 196, 198, fapt imputabil nu doar posibilei desprinderi a filelor respective din blocul cărții, cauzată de manipularea ei neatentă în decursul timpului, cât înseși operațiunii de recompactare a volumului. Ca stare de conservare, suportul este pătruns de umezeală, cu cearcăne marcante, deteriorări mecanice și unele intervenții empirice. Zațul și ornamentica însă, se păstrează foarte bine, dată fiind vechimea specimenului.
Nu există însemnări care să ateste circulația acestui Apostol, în vechime, doar câteva “autografe” de preoți scrise marginal, cu chirilice și cerneală neagră (Vrabie, Lazăr...).
Legătura este de epocă, în piele pe tăblii de lemn, recondiționată. Au fost sustituite porțiuni din învelitoare pe laturile de jos ale coperților și la capetele cotorului și închizătorile originale din piele și alamă. Se mai poate observa modelul ornamentației în presaj aurit (cu câteva urme de poleială) – mandorla polilobată a primei coperți, cu Iisus răstignit, între Sf. Fecioară și Ap. Ioan, sub forma unei mici icoane în medalion oval anturat de foliaj palmat; icoana se află în centrul unui panou cu cartușuri în acoladă marcând colțurile cadrului rectangular, în interiorul cărora sunt figurați cei patru evangheliști (sus: Ioan și Mathei, jos – Marcu și Luca). Detaliile se disting cu greu, din cauza uzurii. Sunt prezente motive florale în modelul ramei cu sugestie de tridimensional, grupate într-o fină dantelărie caracteristică bordurii exterioare. Același model și pe coperta II, încadrând o mandorlă similară, ce etalează scena Pogorârii Duhului Sfânt, după modelul prezent și în ilustrațiile manuscriselor și cărților vechi, în care Maica Domnului ocupă locul central, așezată într-un jilț, în registrul inferior al imaginii putându-se observa personajul încoronat desemnat prin legenda kosmos, în aceste ilustrații. Cotorul nu prezintă ornamentație și este afectat de numeroase canale.
Volumul are file de gardă artizanale, în care se observă pontuzouri și filigranul A S. Foile se află în bună stare.
