Arhimandrit - Ghedeon Ieromon, adresă trimisă lui Ioan C. Petrescu, secretarul intim al regelui Carol I, 1897
Arhimandrit - Ghedeon Ieromon, adresă trimisă lui Ioan C. Petrescu, secretarul intim al regelui Carol I, 1897
Arhimandrit - Ghedeon Ieromon, adresă trimisă secretarului intim al regelui Carol I, Ioan C. Petrescu, cu privire la starea mănăstirilor din Sfântul Munte Athos. Arhimandritul începe corespondența prin a oferi câteva informații istorice și geografice pentru a contextualiza subiectul textului, cum ar fi faptul că peninsula aparține Macedoniei și că „în vechime se dicea peninsula Halcedică”. Aceasta se întinde pe o lungime de 40 de km și o lățime de 10 km, spațiu în care rezidă 20 de mănăstiri mari și trei mai mici, plus chilii și schituri locuite de călugări, fiecare având propria biserică. În contextul prezentat, egumenul explică faptul că din cele 20 de mari mănăstiri, 20 sunt grecești și una rusească. De asemenea, Imperiul Rus mai deține două mai mici mănăstiri. Cele din urmă, pentru întreținerea lor primesc ajutoare din partea guvernului și au bani depuși la banca „Franciei”, de unde anual primesc un milion de ruble. Mai mult de atât, acestea sunt „bogat dotate”. Pe de altă parte, mănăstirile grecești se întrețin din domeniile ce le posedă încă din vechime pe teritoriul Turciei, oferite de împărații bizantini, sau cumpărate de domnitorii români pentru a ridica mănăstiri pentru greci. A XIX-a mănăstire este un bulgară și conform arhimandritului, a fost refondată de Ștefan cel Mare în jur de 1480. Veniturile sale provin de asemenea de pe moșiile din Turcia și din Basarabia. A XX-a mănăstire este sârbească, iar veniturile sale provin din Turcia și de la guvernul sârb. Din cele trei mănăstiri mici, una este românească, Schitul Chinoviu Romănesc Prodom, fondată la 1857 de domnitorul Moldovei Grigore Ghica. Spre deosebire de celelalte mănăstiri, cea română are venituri de 14.000 de franci „și puțin venit din cerșetorie”. În plus mai este și un schit mai mic românesc ce primește de la guvernul român 1200 de franci anual, dar „aceștia ar fi vrednici de miluit, cel puțin să li se dea 6000 franci anual”. Textul este redactat cu cerneală neagră și se întinde pe patru pagini, recto verso. Documentul este datat și localizat 21 martie 1897, București.