Arhivă Georgescu Tistu, Călătoria de studii a marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I
Arhivă Georgescu Tistu, Călătoria de studii a marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I
Manuscris ce a aparținut profesorului de română N. Georgescu Tistu, unul dintre profesorii organizatori ai călătoriei de studiu a principelui Mihai I. Manuscrisul reprezintă jurnalul excursiei, în care este consemnată, în linii mari, desfășurarea fiecărei zile. Acesta este intitulat pe prima filă „Excursie de sinteză (Amintiri)” și este alcătuit din 15 file redactate cu cerneală neagră.
Manuscrisul itinerarului întocmit de profesorul Georgescu Tistu pentru excursia de sinteză a marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I. Manuscrisul este alcătuit din 6 file, redactate olograf cu cerneală neagră și creion. Acesta cuprinde planul itinerarului, cât și programa prelegerilor.
Lista cu propunerile pentru ziua Străjeriei întocmită de Georgescu Tistu, profesor de limba româna la Școala M. S. Marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I. Documentul dactilografiat poartă semnătura olografă a profesorului George Tistu.
Listă a subiectelor propuse pentru prelegerile cursului de limba română, în timpul excursiei de sinteză a Marelui Voievod de Alba Iulia.
Scrisoare trimisă de prefectul Maramureșului, colonelul Emil Crișan, profesorului Georgescu Tistu alături de fotografiile excursiei de studiu, în speranța de a-și reaminti de momentele și locurile vizitate în Maramureș. Scrisoare este datată 19 iunie 1939, localizată Sighet și este semnată olograf de către colonelul Emil Crișan.
Treizeci și unu de fotografii de mici dimensiuni ce surprind momente din călătoria de studiu a Marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I, de la final clasei a VII, ce a avut loc în anul 1939.
Douăzeci și nouă de fotografii tip carte poștală ce-l înfățișează pe principele Mihai I în timpul călătoriei de studiu de la finalul anului școlar. Acesta este surprins alături de colegii și de profesorii săi în timpul unor drumeții, vizitând obiectivele locale sau asistând la manifestații organizate cu ocazia vizitei sale.
Programul prelegerilor și lucrărilor de sinteză a călătoriei de studiu a marelui Voievod de Alba Iulia, principele Mihai I. Excursia principelui a început la 11 iulie 1939 din orașul Năsăud. După vizitarea orașului și a obiectivelor turistice locale, grupul Majestății Sale avea să viziteze localitatea unde s-a născut George Coșbuc. Următoarea localitate, pentru ziua de 12 iunie, o reprezenta Cuhea, locul de unde a plecat Bogdan Vodă, primul domn al Moldovei. Pe 18 iunie urmau să ajungă la Botoșani, la Ipotești, la casa lui Mihai Eminescu, iar în ziua de 19 au vizitat localitatea Mircești, locul natal al poetului Vasile Alecsandri. Din excursia principelui Mihai I nu a lipsit localitatea Humulești a lui Ion Creangă. Excursia urma să se încheie în data de 1 iunie, când grupul Majestății Sale avea să sosească la București.
Călătoria de studiu care încheia fiecare an al principelui Mihai I, a reprezentat una dintre directivele generale date de regele Carol al II-lea privind educarea fiului său, viitorul rege al României.