Asociația Prietenii Statelor Unite ale Americii, proces verbal + invitație, 1945
Asociația Prietenii Statelor Unite ale Americii, proces verbal + invitație, 1945
Procesul verbal care consemnează adunarea generală a asociației „Prietenii Statelor Unite ale Americii” ce a avut loc în sediul Camerei de Comerț și Industrie din București în 2 august 1945 prin care s-a hotărât: schimbarea numelui asociației „Prietenii Statelor Unite ale Americii” în „Asociația Franklin Delano Rossevelt”, alegerea regelui Mihai I în funcția de președinte de onoare, proclamarea lui Anton Bibescu în funcția de președinte.
Documentul este dactilografiat, redactat recto-verso pe o singură filă, semnată olograf de secretarul general al asociației C.A. Zottu și poartă ștampila noii asociații.
Prof. Dr. Daniel este invitat să participe la ședința comitetului de direcție a Asociației „Franklin Delano Rossevelt” ce va avea loc în 10 august 1945 în localul Camerei de Comerț și Industrie. Textul este dactilografiat și semnat olograf de președintele asociației Anton Bibescu și de secretarul general al asociației C.A. Zottu.