Biblia de la Blaj, traducere de Samul Micu-Clain, 1795
Biblia de la Blaj, traducere de Samul Micu-Clain, 1795
Bibliia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii vechi și aceii noao toate / [traducere de Samul Micu-Clain]. Acum întâiu s-au tipărit. În Blaj, la Mitropolie, anul de la Nașterea lui Hristos, 1795. [8], 897 [recte: 900], 246 p. (577 f. cu signat.) : il., 4° (37 cm) ; 2 col., 63 R/col. (33 x 19 cm).
Tipar negru, pe suport manufacturat (112 caiete, V.T., 31 ½ caiete N.T. signate cu alfabet chirilic), cu pontuzouri; tiparul roșu apare doar pe foaia de titlu. S-au folosit 5 corpuri de literă chirilică în total (slove de rând și verzale). Cuvântul BIBLIIA este caligrafiat în stilul scrierii “cu caturi”. Textul este dispus pe două coloane neîncadrate. Sunt prezente reclame, colontitluri, trimiteri (în manșetă). Finaluri de porțiuni isagogice (introduceri, rezumate) dispuse în cul-de-lampe. Ornamentația tipografică constă în vechi motive (secol XVII) formând ancadramentul foii de titlu, frontispicii din benzi triple în care banda din mijloc se termină cu o inițială (M) și viniete, majoritatea cruciforme. Xilogravurile (detaliate mai jos) constau în miniaturi, un singur frontispiciu cu Iisus Hristos, viniete fitomorfe cu antrelacuri, letrine. Portrete miniaturale ale celor patru evangheliști. La sfârșitul Vechiului Testament, o vinietă cu heruvim, lucrată de Petru Papavici Râmniceanul. Sfârșitul tomului scripturistic are un ornament cu vrejuri și cruce grecească, cu IS HS NI KA.
“Întunecata și încurcata” așezare a graiului Bibliei lui Șerban Cantacuzino și puținătatea exemplarelor sunt motivele care l-au îndemnat pe vlădica Petru Pavel Aaron să reia traducerea Sfintei Scripturi, ne spune Samuil Micu, în cuvântul Cătră cetitoriu. Însă chemat fiind la Domnul, tălmăcirea sa a rămas în manuscris și sub formă fragmentară. “Deci, ca stilul și așezarea graiului întru aceiași Biblie să nu fie osibit, puindu-se unele dintru acea tălmăcire, altele dintru a altuia, s-au socotit, ca toată Bibliiia de unul cu asemenea stil și așezare a graiului să se tălmăcească. Deci având eu îndeletnicire, m-am îndemnat să mă apuc de atâta lucru și să îndreptez graiul Bibliei ceii mai dinainte românește tipărită”. Implicarea episcopului Ioan Bob, pe care Samuil Micu o menționează în continuare, a constat în patronajul spiritual și material, în diortosirea textului vechi-testamentar al ediției 1688 prin compararea cu ediția aldină a Septuagintei, precum și în glosarea anumitor pasaje, în introduceri sau prolegomena - “care toate mare lumină și învățătură dau cetitoriului” și astfel, “întru acest chip isprăvită în tipografiia Seminariului diețezan al Episcopiei sale pentru folosul a tot neamul românesc a să tipări au poruncit”. Preocuparea pentru acuratețea limbajului nu scutește, însă, noua versiune de unele întunecimi imputabile efortului de a urma idiotismilor limbii eline, căci “nu am vrut dela noi nici măcar un cuvânt cât de mic să băgăm în S[fânta] Scriptură”.
Ediția reprezintă cea de a doua traducere în limba română a Bibliei și a fost realizată de marele cărturar iluminist, cleric greco-catolic și fruntaș al Școlii Ardelene, Samuil Micu. Sursele sale de inspirație au fost atât Biblia de la București din 1688, dar și ediții ale Septuagintei apărute în spațiul Țărilor de Jos, al Franței și al Germaniei, pe care omul de cultură le cunoscuse în timpul studiilor sale teologice la Viena.
BRV II, 595
BRV Additamenta, p. 338-340