Chiriacodromion, Mănăstirea Neamțului, 1811

 Această sfântă carte ce să numeşte Kyriakodromion, alcătuită adecă în limba elinească de prea osfințiia Sa Arhiep(iscopul) Astrah(anului) Kyr N(ichifor) Th(eotokis); iar în cea românească tălmăcită de A(rhieria Sa) V(eniamin) al M(oldovei) spre folosul neamului românesc. S-au tipărit în igumenia prea cuv(iosului) Arhim(andrit) Ioann, cu cheltuiala unor robi ai lui Dumnezeu și iubitori de folosul patriei, diorthosindu-să cu toată luarea aminte de c(ucernicul) m(onah) Isaac D(iorthositorul). În Moldaviia, în tipografiia Sfintei Mănăstiri Neamțul. La anii 1811 maii în 19. De m(onahul) Gherontie tip(ograful). [11] f., 328 [326] p., 510 [450] p. (i.e. 399 f. cu signat.) : il. ; 4° (33 cm), 41-46 R (27 x 17 cm) 

Citat (în alte surse) sub forma: Chiriacodromionul la Apostolii duminecilor de preste an al lui Nichifor Theotochis.

Titlul provine din limba greacă - (κυριακός - κυριακή, ἡ — kiriakos-kiriaki = duminical, duminică, predica de duminică sau cazanie), desemnând o colecţie de Cazanii.

Nikephoros (Nikolaos, pe numele său de mirean) Theotokes, Theotokis (1731-1800), a fost un mare erudit (“polimat”) şi teolog grec din perioada iluminismului neo-elenic şi unul dintre cei mai importanţi predicatori de formație enciclopedică. Şi-a câştigat un frumos renume ca autor de manuale de fizică şi matematică, şi ca predicator în biserica locală cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Înclinaţiile şi realizările sale au fost remarcate de patriarhul ecumenic Samuel I Chatzeres, care l-a numit predicator al celei mai importante biserici din Constantinopol, în 1765. Cu toate acestea, Nikephoros Theotokes a preferat să-şi împartă timpul între Leipzig, unde şi-a publicat tratatul de fizică şi alte lucrări, şi Iaşi, invitat de Grigorie Ghica, care îl va numi Rector al Gimnaziului (în 1775).

A făcut parte din grupul de intelectuali greci chemaţi de împărăteasa Ecaterina a II-a să organizeze viaţa social-religioasă a provinciilor din Novorossiya, de pe ţărmul nordic al Mării Negre (corespunzător astăzi, teritoriului sudic al Ucrainei). În 1779 devine arhiepiscop de Slaviansk şi Kherson, cu sediul la Poltava (Yekaterisnoslav), în partea central-sudică a Ucrainei, ca succesor al lui Evgenios Voulgaris, un alt corfiot de renume, cu rol activ în viaţa diasporei greceşti din Moldova. În 1786, devine arhiepiscop de Astrahan şi Stavropol (la Nord de Marea Caspică).

De numele lui Nikephoros Theotokis se leagă termenul de katharevousa – limba greacă “purificată”, apropiată de normele modelului clasic elin, cu un lexic arhaic bogat dar cu o gramatică simplificată, folosită în cadru legal, administrativ şi ştiinţific, în contrast cu demotiki – limba vernaculară, preferată de oamenii simpli şi de autorii de literatură “profană”. Conceptul de katharevousa va deveni un adevărat program de reformă lingvistică, iniţiat şi promovat de Adamantios Koraes, în secolul al XIX-lea.

Ediția 1811, reprezentând partea a II-a a celei mai cunoscute și apreciate opere omiletice a ierarhului cărturar, are la bază lucrarea tradusă de Veniamin Costachi, o mare personalitate culturală și spirituală a românilor, deosebit de activă în sfera tălmăcirilor din literatura patristică și post-patristică. O primă versiune românească (reprezentând cazaniile lui Theotokis “la Evanghelii”), rod al hărniciei celor doi învățați monahi ai obștii nemțene, Gherontie și Grigorie (acesta din urmă va deveni mitropolit al Ungrovlahiei, cunoscut cu numele de Grigorie al IV-lea “Dascălul”) apărea la București în 1801. Chiriacodromionul la Apostolii duminicilor încheie acest corpus de predici a cărui primă valorificare pe calea tiparului în spațiul ortodox răsăritean este ediția (moscovită) din 1794 subvenționată de cei șase frați ai unei familii de neguțători greci, cunoscuți sub numele de “Zosimades”, așa cum îi numește Veniamin Costachi însuși, în prefața dedicată cititorilor. În chip similar, ediția românească se concretiza în mare parte prin aportul bănesc al unor creștini anonimi “iubitori de folosul patriei”, dar mai ales cu acordul și binecuvântarea lui Gavriil Bădulescu-Bodoni, cu scopul declarat de a fi dată-n dar bisericilor cărora le era de mare trebuință, după exemplul inimoșilor editori comerciali ai ediției prime. La 27 martie 1808, printr-un ucaz al ţarului Alexandru I, vlădica Gavriil fusese numit exarh al Bisericii din Moldova şi Țara Românească (ambele ţări se aflau atunci sub protectorat rusesc) preluând cârma Mitropoliei Moldovei până după pacea de la Bucureşti (16 mai 1812). În această calitate a patronat imprimarea mai multor cărţi necesare cultului. Spune Veniamin Costachi în predoslovia sa: “După ce am dobândit Chriacodromionul acesta și l-am văzut că iaste așa dupre cum mai sus îl arată cuvântul, m-am apucat de dânsul, și apucându-mă, Dumnezeu ajutându-mi, l-am tălmăcit, și tălmăcindu-l l-am îndreptat, și îndreptându-l l-am dat să se citească prin biserici întru auzul părinților și al altor iubitori de Histos creștini. Dintre carii auzindu-l, unul (...) s-au aprins cu înfocată râvnă ca să tiprească câteva rânduri și să urmeze pre Zosimades, adecă să le dea în dar pentru mântuirea și ertarea păcatelor sale și a neamului său; pentru care bucurându-mă, am scris cătră înnaltul prea osfințiia sa kyrio kyr Gavriil Mitropolitul al sfântului îndreptătoriului Sinod cilen (membru sinodal, n.n.), și al aceluiași în Moldova, Valahiia și Basarabiia Exarh și Cavaleriu, ca să-mi dea blagoslovenie a-l da în tipariu, arîtându-i prea osfinției sale și bunătatea și folosul cel cuprins într-însul”. O ediție în grecește, după cea dintâi, de secol XVIII, apărea tot la București, în 1803 (BRV II, 664 apud C. Erbiceanu, Bibliografia greacă, 168) dar și la Iași, în 1816, în 2 volume (BRV III, 1926), cu o superbă gravură în aramă pe frontispiciu.

Tipar negru pe suport albastru (așa-numitul papier bleu sau carta turchina), cu pontuzouri și filigrane (blazon timbrat de o coroană închisă, altele), 3 corpuri de slovă de rând și 3 tipuri de slovă majusculă, pagina de text în chenar dublat lateral (pentru trimiteri scripturistice) și sus pentru colontiluri și coloncifre), signatura și custosul fiind plasate în afara cadrului. Finaluri de text în dispunere cul-de-lampe.  Erori de numerotare. Colontitlurile sunt decorate cu viniete tipografice de lungă tradiție în cartea românească iar spațiile fără colontitlu (de pildă, pe foile liminare ce cuprind prefața) sunt ocupate de alte modele fitomorfe stilizate; diverse combinații de astfel de motive, alături de care apar ciorchini de struguri și capete de heruvimi, compun frontispicii de capitol în interiorul cărții. Nu în ultimul rând, ca și în alte imprimate, slovele majuscule joacă și aici rol de ornament. Așa cum specifică și Daniela Poenaru în sursa citată, la p. 328, unde ia sfârșit prima serie de tâlcuiri și voroave, se află o criptogramă cu inscripții în interiorul unei cruci din motive tipografice, și altele, explicite, dispuse transversal la extremitățile de forma unor cornișe, ale acesteia, ilustrație menită să reamintească rolul mântuitor al Crucii lui Hristos; dedesubtul desenului, un distih.

Repertoriul xilografic al imprimatului (nedetaliat în BRV, loc. cit., nici în CBRV, titlul lipsind cu totul din BRV Additamenta) împodobește volumul cu icoane și aranjamente barochizante, caracteristice cărții de secol XIX apărute la Iași și Neamț în vremea păstoririi lui Veniamin Costachi, continuatoare ale altor izvodiri exemplare. Este suficient să ne gândim, în cazul tipografiei vestitei mânăstiri, la seria Vieților sfinților (1807-1815), la Scara părintelui Ioan, 1814, Adunare pentru ascultare, 1817 sau la Cuvintele și învățăturile Sf. Efem Syrul, 1818-1823 ș.a. Un singur tip de frontispiciu vine din cea dintâi tipăritură ieșeană, Cazania lui Varlaam, 1643 (la p. 68) -  figura unui heruvim din care se desprind ample tulpini de acant. Din același repertoriu provine și un model reprezentând un coș cu fructe și frunze crestate, între alte mănunchiuri foliacee, cu fructe și flori de toporași; acest model este prezent la sfârșitul cărții, unde reapare heruvimul descris, ambele suprapuse la mică distanță, anturate de alți heruvi și flancate de două coloane fusiforme (o combinație de clișee xilografice). Un model rafinat de frontispiciu pe 3 laturi, cu dese ocurențe, apare încă de pe pagina de titlu și constă în acronimul hristic cu cruce grecească, într-un medalion oval susținut și anturat de vrejuri cu frunze palmate, în arabesc, și inflorescență compozită în relief, în clarobscur, pe fond hașurat. 

Ornamentica gravată mai cuprinde frontispicii religioase (cu bogat anturaj fitomorf, deosebit de expresiv), de tip Deisis, cele cu Maica Domnului (Îndrumătoarea) și Iisus Hristos în slavă, purtând nimb crucifer, frontispicii cu glob și cruce între vrejuri sinuoase, cele etalând în centrul unor corole, acronimul hristic și cel marianic, deopotrivă simbolul avimorf al Duhului Sfânt; în alt ornament remarcăm prezența Tablelor Legii lui Moise, surmontate de semnu triadic, triunghiul, cu inscripția “ho Theos” (Dumnezeu, gr.). Acestor modele li se adaugă frontispiciul cu vedută și cruce în prim-plan, de brațele căreia se sprijină două obiecte-simbol ale patimilor lui Hristos. Toate acestea alternează, în fruntea altor Tâlcuiri, cu simple desfășurări de lujeri palmiformi, cu centru polilobat, cu aspectul unor aripi; în cadrul acestei categorii se distinge arabescul cu fleuroane simetrice și mitră episcopală (p. 109, de ex.). Vinietele de final constau în urne străbătute de mlădițe, perechi de palmete în oglindă, aranjamente foliacee, stinghii cu trandafiri cățărători. Regăsim și marca tipografica, pe post de coneț, a lui Mihail Strilbițchi, la p. 325 a părții a II-a. Majoritatea inițialelor au contur fitomorfizant, fiind profilate pe un fond cu motive vegetale și fleuroane ce intersectează și anturează delicat, litera. Întâlnim și un model de inițială cu arhanghelul Mihail, M, spre sfârșitul volumului.

Filele liminare conțin titlul, Cuvântul fostului mitropolit al Moldovei, Veniamin (urmat de o biografie a lui Nichifor Theotokis) și tabla de materii (Însemnare de cele ce să află în cartea aceasta). Pe verso-ul foii de titlu sunt imprimate versetele 12, 13 și 14 din Psalmul 39 al lui David. Pe f. [11]v, gravură cu Înălțarea Domnului, purtând data 1807 (anul în care se tipărea la Neamț primul volum din “Viețile sfinților”, aceasta fiind totodată prima carte a atelierului mânăstiresc înființat de Veniamin Costachi, cu contribuția protoiereului ieșean Mihail Strilbițchi, figură polivalentă a intelectualității ieșene).

Exemplar complet, bine conservat, în pofida urmelor atacului repetat, al carilor, vizibil în special la începutul volumului și a manipulărilor defectuoase, compensate prin intervenții empirice (foaia de titlu și ultimele foi). Nu subzistă mărturii în privința circulației exemplarului în vechime, cu excepția tabelului trasat cu tuș negru pe forzațul anterior (fix și mobil), rămas în mare parte necompletat (apar doar denumirile rubricilor): acesta reprezintă un registru de evidență a celor convertiți la religia uniată (greco-catolică), în anul 1885, aparținând unei dioceze ardelene (Gherla, protopopiatul Câțcău/Katcó, lângă Dej); la sfârșit, pe foaia mobilă a forzațului, recto-verso (paginată de mână, cu cifre arabe: 110-111), un raport al consistoriului parohial din 1867 și o copie unei scrisori pastorale a unui cleric, Ioan (ambele acte cu grafie latină ca și partea de text a registrului desenat pe primul forzaț).

Legătură în piele maro deschis pe carton presat, de secol XIX, în foarte bună stare de conservare, cu ornamentație imprimată la rece, ce subliniază și decorează cele 5 nervuri profilate ale cotorului și marginile copertelor. Fiare fitomorfe pe cotor, constând în ansambluri filigranate de tip evantai, cu dispunere în oglindă și câte o palmetă în colțurile casetelor. Chenare dublu-liniare pe cele două coperte, cu model unic, cu câte un al treilea chenar interior: segmente alternând cu minuscule fleuroane între două frunze sinuoase, din aceleași motive ce încadrează nervurile. Forzațuri duble din hârtie verzuie, anterior, de nuanță bej, posterior, inscripționate. Bine păstrate. Șniturile au fost decorate, cândva, cu dungi verticale roșii, actualmente mult palidizate (doar urme ale acestora). 

Capitalbanduri grej cu verde-închis, păstrate integral.

BRV III, 790

Daniela Poenaru, CBRV, p. 271-272