Copia oficială acordată Principatelor Române de către Imperiul Otoman, a Convenției de la Paris din 1858 – Principautés-Unies Convention du 7/19 août 1858 - Piesă clasată la Tezaur
Copia oficială acordată Principatelor Române de către Imperiul Otoman, a Convenției de la Paris din 1858 – Principautés-Unies Convention du 7/19 août 1858 - Piesă clasată la Tezaur
Copia oficială acordată Principatelor Române de către Imperiul Otoman, în limba franceză în original, redă cele 50 de articole ale Convenției propriu-zise, urmate de alte 23 (Deuxième annexe. Stipulations électorales annexées à la convention du 19 Août 1858) fiind redactată pe suport pergamentos cu tuș negru, grafie cursivă, elegantă, de cancelarie, de-a lungul a 24 de file nepaginate, completate față-verso, cu textul încadrat într-un simplu chenar liniar subțire, trasat tot cu tuș negru. Documentul, impecabil conservat, reproduce semnăturile membrilor plenipotențiari ai puterilor garante la sfârșitul fiecărei anexe; în actul original, în dreptul fiecărei semnături figurează armeriile (însemnele heraldice) proprii reprezentantului respectiv. Copia de față prezintă, pe dosul ultimei file, urma unui sigiliu aplicat în ceară sub care este prins signetul format din două panglici, una albastră, alta, roșie. Sub semnăturile reproduse în registrul superior, ale reprezentanților europeni, cu mențiunea (L. S. – locus sigilli) stă scrisă nota de autenticitate a ministrului interimar turc, al afacerilor externe, datată 21 octombrie 1858. Nota atestă faptul că “prezenta copie oficială este conformă cu originalul Convenției din 19 august 1858 depusă la Arhivele imperiale ale Sublimei Porți”.
Legătura broșurii este originală, din piele de culoare roșu-închis, cu decorație aurită – panou central cu ornamente fitomorfe inspirate din ornamentica legăturilor franceze de secol XVI, cu evantaie din croșete în volută, în cele 4 colțuri; un ancadrament exterior compus din borduri late, dublate de linii subțiri. În câmpul central al primei coperți este inscripționat titlul, cu caractere majuscule aurite: Principautés-Unies / Convention du 7/19 août / 1858.
Convenția de la Paris din 1858 (“Convention pour l’organisation définitive des Principautés Danubiennes de Moldavie et de Valachie”) reprezintă punctul culminant al Conferinței de la Paris, convocată în temeiul prevederilor Tratatului de la Paris care marcase sfârșitul Războiului Crimeei (09/21 mai 1853 – 13/25 februarie 1856) și încheiat în urma Congresului de pace de la Paris (13/25 februarie 1856 – 18/30 martie 1856). Acest tratat recunoștea existența și statutul autonom al Principatelor Dunărene. Protectoratul țarist era desființat și înlocuit cu o garanție colectivă reprezentată de Austria, Marea Britanie, Franța, Prusia, Regatul Sardiniei și Rusia, alături de Imperiul Otoman. Suzeranitatea otomană asupra Principatelor se afla, astfel, pusă sub controlul puterilor garante, măsură menită să limiteze abuzurile Sublimei Porți. Tratatul stipula ca puterile europene semnatare să confere o nouă organizare internă Țărilor Române, în acord cu voința poporului, prin intermediul Divanelor ad-hoc ce urmau a fi instituite în Moldova și Valahia. Odată alese aceste organisme politice, ele exprimau, în unanimitate, voința națiunii în ce privește îndeplinirea următoarelor deziderate: unirea celor două Principate, solicitată în temeiul principiului naționalităților; prezervarea privilegiilor și a autonomiei Țării, cu monarhie creștină ereditară, aleasă dintre familiile domnitoare din Apusul Europei; desființarea jurisdicțiilor consulare; organizarea armatei naționale; libertatea deplină a comerțului; egalitatea tuturor cetățenilor în fața legilor și acordarea de drepturi politice pământenilor; separația puterilor, concretizată în: independența puterii judecătorești în raport cu Executivul și deplina separație dintre Legislativ și Executiv. Astfel trasate prin consens principiile fundamentale ale statalității unitare și autonome românești în contextul politic respectiv, cu girul puterilor europene, Convenția de la Paris din 7/19 august 1858, prin reglementările adoptate în baza dezideratelor naționale formulate de Divanele ad-hoc (chiar dacă nu avea să dea curs tuturor acestora) consacra și facilita realizarea celor mai importante inițiative statutare, devenind baza legislativă a ambelor Principate. Rezoluțiile Divanelor fuseseră înaintate în 1857 comisarilor europeni spre analiză; raportul comisarilor a fost definitivat și înaintat membrilor Conferinței de la Paris, la 1/13 aprilie 1858. Conferința reprezentanților celor 7 puteri având ca temă reorganizarea Principatelor Române, s-a desfășurat între 10/22 mai – 7/19 august 1858, încheindu-se cu sus-numita Convenție prin care se reconfigura situația politică, socială și administrativă a celor două Țări. Pe scurt, s-a convenit asupra următoarelor chestiuni: stabilirea noilor raporturi dintre Principatele Române și Poartă în direcția vasalității; recunoașterea drepturilor cetățenești fundamentale; instituirea separației puterilor în stat (cea politică, de cea judecătorească); crearea premiselor Unirii celor două Țări, prin constituirea unor organe comune cu sediile la Focșani – Comisia Centrală și Curtea de Justiție și Casație și instituirea unei denumiri comune - Principatele Unite Moldova și Valahia; totodată se instituia principiul cetățeniei unice, pe baza căruia moldovenii și muntenii aveau să fie în mod egal admiși în funcțiile publice în fiecare dintre cele două Țări.
Reprezentanții plenipotențiari de la masa negocierilor erau: Joseph Alexander Hübner, baron (Austria), Henry Richard Cowley, baron (Marea Britanie), Maximilian Friedrich de Haltzfeldt Wildenburg-Schwenstein, conte (Prusia), Pavel Kiseleff, conte (Rusia), Salvator, marchiz de Villamarina (Regatul Sardiniei), Fuad Pascha (Poarta otomană). Din partea Franței – Alexandre de Colonna-Walewski, conte.
Convenția de la Paris a rămas în istoria românească drept un act juridic internațional care a reorientat definitiv vechiul statu-quo al Principatelor, menționându-se în vigoare și după adoptarea Constituției din 1866. Actul încheiat în august 1858 reprezintă o treaptă deosebit de importantă a afirmării națiunii și statalității românești în arena internațională, prin conturarea clară și judicioasă a principiilor directoare, în fond, a liniilor de forță ale destinului statului unitar român.
Documentul se află în curs de clasare la Tezaur.
