Dimitrie Meleghi, cinci documente
Dimitrie Meleghi, cinci documente
Zapis emis la Iași în 9 ianuarie 1845 în care Dimitrie Meleghi (fiul) spune că vinde partea sa de moșie în hotarul Cuhureștilor de Sus de la ținutul Sorocii din oblastiia Besarabiei, rămasă clironomie de la părinții acestuia, vornicul de poartă Dimitrie Meleghi și Anna născută Bogdan. Această parte era nealeasă, stăpânită la un loc cu părțile deținute în același hotar de frații lui Dimitrie, dvorenii și pameșnicii Nicolae și Athanasie, la care se păstrează și documenturile doveditoare. Le vinde acestora partea sa de nimeni silit și de bună a sa voie, cu prețul de trei mii cinci sute ruble de argint, care bani i-a și primit pe toți deplin, iar prin puterea acestui zapis frații săi rămân pe veci proprietari, având tot dreptul a dispune de ea după bunul lor plac. Lor le revine și cheltuiala necesară pentru hârtia de gherb ce servește înformăluirii zapisului. Dimitrii Meleghii. Dedesubt, o înștiințare din partea Divanului apelativ al Țării de Sus din Moldavvia: Pentru că zapisul acestaesti sub adevărata iscălitură a dumisale sulgeriului Dimitrie Meleghi, să încredințează de cătră Divan numai în cât privește iscălitura, rămănând a să faci celelalti formalitale în Besarabia, undi să găsăști partia de moșie ce să vinde. Gh. Scarlat Ghica Vel vistiernic, M. Manu șătrar, A. Mavrocordat, Theodor Isaac, Aron Luca? căminar și șeful secției, Scorpan (în stânga, jos: secsia a III-le, No. 32, 1845 Ghenarie 9).
Mărturie privind învoiala dintre Dimitrie Meleghi vornicul de poartă și semnatarul actului, Radu Bogdan, asupra unor mori, construită, fiecare pe partea celuilalt din moșia Cuhurești. Printr-o învoială mai veche (probabil cea detaliată, după multe tergiversări, în actul din iulie 1794), partea de sus a satului revenea lui Bogdan iar cea de jos lui Meleghi; dar cum autorul și semnatarul mărturiei de față apucase a-și ridica în partea de jos o moară cu toate cele trebuincioase și cu iaz, Meleghi s-a angajat să ridice o moară asemănătoare în partea de sus, cea care i-a revenit lui Bogdan. Constatându-se însă, unele nepotriviri cu moara ridicată în partea de jos, diferențele urmează a se compensa prin sume de bani necesare unei case pentru morari, și un post, Bogdan dându-i la rândul său lui Meleghi o roată cu grindeiu și alte utilaje, fiindcă moara veche din partea de jos a moșiei, stăpânită acum de Meleghi era slăbănogită. Astfel învoindu-se, cei doi proprietari decid să înceteze orice motiv de judecată atât atunci, cât și în viitor, scriind fiecare și dând la mâna celuilalt mărturia cuvenită (scrisoare) și iscălind-o atât ei, cât și alte obrazi cinstiti poftite ca martori la învoială. 1802 aprile 23. Pe verso, adresa – Cinstiți(lor) și credincioși(lor) boerii domníi mele dumneavoastră ispravnici de ținutul Sorocii sănătate să să dé. / Vornic Dimitrache M(eleghi). Mai jos, transversal – s-au trecut la condică iar în partea opusă mențiunea marelui logofăt (procitah...). Sigiliu în ceară aplicat în centrul marginii inferioare pe lățime, după cutumă.
Copie după o carte de judecată – pe suport bifolio – semnată de doi dintre boierii divaniți, în privința litigiului dintre Dumitru (Dumitrachi) Meleghi, fiul lui Tănase Meleghi, strănepot al lui Vasile Mârzac, și Radu Bogdan, ginerele șetraruluilui Gavril Vartic, pentru jumătate din vechea moșie Cuhurești (Cohoreștii, în orig.) redenumită Cuhureștii de Sus. Actul original datează din 22 iulie 1794 și detaliază istoricul posesiunilor începând cu Vasile Mârzac, cumpărătorul și cu logofătul Nicolae Rosăt (Ruset), biv vel vistier, care ajunge să stăpânească moșia înstrăinând-o de clironomii lui Mârzac. În urma multor plângeri și judecăți, între acesta și Gavril Vartic (pe când Meleghi era nevârstnic), moșia a fost scoasă de sub stăpânirea logofătului, fiind numită a niamului de împărțală. Însă dat fiind costul acestor îndelungate litigii, Radu Bogdan i-a rugat pe Gavril și Costandin Vartic ca să-i facă lui danie iar el să le întoarcă cheltuiala; aceștia fiind de acord, au luat banii cheltuiți cu dezbateri la Divan și i-au întocmit un zapis de danie cu iscălituri. Și pentru că Dumitru și sora sa Zoița Meleghi erau la acea vreme copii minori, Radu Bogdan și Vartic cu neamurile sale au recurs la o stratagemă: i-au pus pe copii să semneze și ei în zapis mințind că moșia are statut de împărțitoare. Neștiind că moșia este, de fapt, a lor, de drept, și că alde Vartic în realitate, nu vor mai putea beneficia de o parte a moșiei, conform statutului, aceștia au iscălit, deși Dumitru Meleghi nega acum, că ar fi iscălit el însuși. Cu toate acestea, din leat(ul).... (nespecificat în copie) ce-au luat zapis, Radu Bogdan au pus stăpânire pe moșie și au stăpânit până la 1794 ianuarie 26 ca pe o driaptă moșie a sea; însă în timpul acestei stăpâniri, Dumitru Meleghi a intrat în posesia cărții de judecată din vremea dezbaterilor dintre Varticești și Nicolae Roseti și observând că s-au înșelat iscălind, moșia nefiind împărțitoare, ci moștenirea lui și a surorii sale Zoița, au scos carte domnească către dumnealor Constantin Vârnav biv vel ban, și către căminarul Costache Hariton, ispravnici de ținutul Sorocăi, ca să-i caute actele de judecată cu Radu Bogdan; și aducându-i de față pe Bogdan și pe șetrarul Gavril Vartic, fiind și jeluitorul prezent împreună cu cumnatul său Panaite Grecu, au cerut să li se returneze partea invocând falsul. După multe cercetări, neputându-se soluționa pe loc litigiul, s-a rânduit un prezidiu format din căpitanul Andrei Crișovean, logofătul Constantin Tăutu, logofătul Sion și alții, ca să mai cerceteze pricinile. La rugămintea lui Radu Bogdan, s-a făcut o învoială între acesta și Meleghi cu cumnatul său ca împricinatul să stăpânească jumătate din numita moșie iar Meleghi cealaltă jumătate, dându-și cărțile de învoială legate cu blestem, unul altuia, cu iscăliturile rânduiților boieri și ale altora care s-au întâmplat la învoială, adeverindu-se și cu iscălitura boierilor ispravnici. După ce moșia a fost, pentru fiecare parte, hotărnicită, urmând a se lua și dijma după obicei, Radu Bogdan s-a răzgândit, cerând iar judecată cu frații Meleghi. Venind înaintea boierilor divaniți, după ce aceștia au cercetat cu amănuntul, ajungând la învoială l-au întrebat pe Radu Bogdan care este motivul răzgândirii iar acesta a răspuns că el a apucat să vândă venitul pe un an al întregii moșii unui ginere al său, și că Dumitru Meleghi nu primește vânzare. Judecătorii, constatând lipsa de temei a motivelor invocate pentru nesocotirea învoielii, că îmblă cu chipuri viclene și cere lucru fără cale și fără dreptate, au decis ca frații Meleghi să-și stăpânească partea lor după învoiala ce-au făcut, dându-li-se la mână și această hotărâre a divanului (semnează Costache căminarul și Constantin Sturza, biv vel ban). Pe verso, în dreapta, jos: trecută în condică / Vel l(o)g(o)făt.
Mărturie (bifolio) a fiicei lui Tănase Meleghi, sora lui Dimitrie Meleghi, Zoița, pe care o încredințează acestuia și prin care adeverează mai întâi proprietatea amândurora asupra moșiei Frătești, ținutul Soroca, pe valea Ilegacea, unica moșie întreagă rămasă lor de la părinți, pe când erau ei încă mici copii. Fratele Zoiței, odată ajuns în puterea vârstei, a reușit să găsească pe la alți oameni ai locului, străini de neam, înscrisuri de moșie părintești și strămoșești, și intrând în judecată și cheltuială, a scos de sub stăpânire străină moșia Bălășești întreagă, apoi jumătate din satul Răzălăi, ambele situate în aceeași vale în apropierea Frăteștilor, scoțând și a treia parte din Bodești, precum și jumătate din Cuhureștii de Sus, așa cum adeverează înscrisurile și cărțile de judecată pe aceste moșii și părți de moșie. Și deoarece acestea sunt împărțitoare doar între cei doi frați, ei nemaiavând rude părtașe la moștenire, s-au învoit înaintea verilor lor materni ca moșia Frătești să revină întreagă Zoiței, iar Bălășeștii să revină întreagă lui Dimitrie Meleghi; moșia Răzălăi, strâns învecinată cu Bălășeștii, ar urma ca aceștia s-o împartă în mod egal. A treia parte din satul Bodești, fiind mai îndepărtată de cele două moșii, Frătești și Bălășești, s-a decis să fie doar în stăpânirea surorii fără niciun amestec din partea fratelui; în același chip, jumătatea satului Cuhureștii de Sus să revină exclusiv fratelui, fără amestec din partea surorii sale, chiar dacă această parte de moșie este mai mare și cu mai mult venit, după cum sora nu uită să precizeze, acceptând însă această împărțeală ca răplătire pentru osteneala fratelui de-a recupera, cu multă trudă, aceste ocine. Restul mărturiei reprezintă angajamentul celor doi frați de a păstra nealterată învoiala făcută de bună voie, specificându-se totodată, că dacă s-ar ivi vreodată pricină de judecată din partea vreunuia dintre ei referitor la împărțeală, mărturia aceasta este menită să împiedice luarea în seamă a oricăror pretenții. Frații își înmânează unul celuilalt o scrisoare identic întocmită, iscălind-o fiecare și întărind-o și cu iscăliturile martorilor la învoială, spre o mai mare încredințare. Mărturia Zoiței este scrisă de un logofăt, Ioan, deoarece aceasta nu știa carte, punându-și doar degetul după obicei. 1803 mai 20. În partea de jos a foii, stă scris: Fiind și noi veri primari cu vara noastră Zoița poftiți fiind din partea amânduror fraților ca să fim la împărțala aceasta, văzând buna priimire de amândoaâ părțile, sântem martori... (iscălesc printre alții, un stolnic și trei medelniceri). Pe f. 2r adeverează și doi mari logofeți ai Divanului următoarele (în registrul superior al paginii): Viind și înaintea noastră însuș iscălita mai sus Zoița dinpreună cu fratele ei Dimitrache Meleghi vornic de poartă, prin viu cuvânt de față au mărturisit că împărțala aceasta s-au făcut cu bună voia și priimirea sa, drept aceia, spre a avea deplină ținerea ei întocmai, s-a adeverit și de cătră noi. În partea de jos a aceleiași pagini: Această împărțală am scris-o eu cu zisa și priimirea Dumisali giupânesii Zoiții, și m-am iscălit martur / Ioanu Gheorghiu diiac de Divan.
Scrisoare domnească din 30 ianuarie 1760, cu pecete octogonală în chinovar purtând acronimul voievodului Ioan Theodor Callimachi și data 1759 (scrisă cu cifre arabe). Se face știre cu această carte pentru boierul Tănase Meleghi că este scutit de perceperea integrală a taxelor care se practicau la acea vreme în ținuturile (județele) Roman, Cârligătura și Iași, apoi în toată țara, de către boieri – șugubinile, goștina, ș.a., care astfel făceau rost de venit suplimentar și că i se stabilește și o leafă de 5 lei pe lună de la vistierie; are dreptul și la un om străin pentru slujba casii lui, pe care este dator să-l cerceteze la ispravnicul ținutului. I se cere să ia mărturie de la ispravnic și să vină și la Divan să ia pecete roșie pe actul respectiv, ca să fie deosebit de alții, iar dacă s-ar da vreodată poruncă să nu fie scutit nimeni de luarea birului chiar și cei ce au cărți domnești de scuteală la deseatină și goștină, lui să i se ție chiar și atunci seamă de scutirile acordate, de vreme ce lui i s-au făcut acestea în loc de venitul boieriei pentru slujba lui. Iar când va fi trimis să meargă pentru a stabili hotare pentru moșii sau dughene (proprietăți imobiliare), acesta va lua pentru osteneala lui câte un galbăn de (fiecare) piatră (hotarnică). Le(a)t 7268 ghen(arie) 30. Procit(ah) Vel Vist(ier). Notă tergală: Scoasă di pi condica vistieríi. Vel logofăt. Documentul nu are semnătura voievodului Moldovei, doar intitulație la început, și pecetea.