Epistolariul românesc, manuscris semnat olograf și datat de C. Diaconovici-Loga, 29 iunie 1839

Epistolariul românesc, manuscris semnat olograf și datat de C. Diaconovici-Loga, la 29 iunie 1839 

Despre ilustrul dascăl și om de cultură:

“A fost un pedagog cu vederi largi și înnoitoare, considerând că școala are misiunea de-a da tineretului o educație complexă și armonioasă în spirit românesc, de-a forma personalități morale și caractere (...). Era stimat de școlarii săi și de românii din această parte a țării, fiind considerat ca o personalittae de prestigiu a culturii noastre și unul din cei mai activi “luminiști” din Banat în prima jumătate a sec. XIX (...). Era considerat cel mai cult om al timpului său (...). A fost cel mai productiv dintre scriitorii contemporani cu el, mânuind cu dibăcie condeiul. (...) A încercat să înlocuiască alfabetul chirilic cu cel latin și limba sârbă cu cea maternă a elevilor. La tipărirea cărților nu se mărginea la Banat, ci viza Transilvania, Moldova și Țara Românească. Sub acest aspect poate fi considerat un precursor al unității naționale (...). Viața și activitatea sa sunt ale unui autentic luminător. El acorda mare importanță luminării maselor și în special instrucției și educației tineretului prin școală. (...) Spre deosebire de contemporanii săi, el a lăsat o operă închegată și de valoare permanentă. Activittaea lui Loga în Banat poate fi comparată cu cea a lui Gheorghe Lazăr în Țara Românească, Gheorghe Asachi în Moldova, Gheorghe Șincai în Transilvania și Aron Pumnul în Bucovina.” (Victor Dobrescu, Constantin Diaconovici Loga – pionier al culturii naționale a românilor bănățeni)

Semnificative sunt și următoarele detalii: pedagogul de vocație era poliglot, preda în limbile română, maghiară, germană, latină și greacă; cunoștea și limbile sârbă (cu idiomul cult, slavenosârb) și franceză. Prin ordinul Înaltului consiliu ostășesc de curte din Viena, cu nr. 2383/11 iunie 1830, Diaconovici-Loga este numit director al școalelor naționale din Regimentul româno-banatic nr. 13, cu sediul la Caransebeș; acolo elaborează studiul Despre organizația școalelor preparande din districtul milităresc, publicat la Buda ca supliment al Epistolariului. Diaconovici-Loga a înființat și Școala preparandă din Caransebeș, la 12 februarie 1938, care funcționa pe lângă Școala capitală din Caransebeș dar și la Biserica Albă; în acest oraș (Bela Crkva), situat în regiunea Voivodina, foarte aproape de Dunăre și de granița cu România, școala se mută din 1836, mediul fiind unul multilingv și cu o situație economică mai bună. În total, Diaconovici-Loga s-a dedicat organizării școlilor și pregătirii cadrelor didactice de la granița militară a Banatului, timp de 20 de ani (1836-1850), răstimp în care a conceput și publicat o seamă de manuale foarte valoroase și apreciate în epocă.       

Documentul de față, cu titlul Înștiințare, se compune din 2 file, cea de-a doua completată doar pe recto; textul olograf este redactat în limba română cu caractere chirilice, cerneală neagră. Paragrafele sunt subliniate și au alineat. Sunt prezente titluri și subtitluri, secțiuni marcate prin cifre arabe și romane.

Constantin Diaconovici Loga prezintă conținutul lucrării sale despre regulile de compunere a scrisorilor și actelor personale și oficiale, în funcție de tipologia lor, precum și câteva titluri de alte cărți pentru uz școlar, pe care intenționa să le încredințeze tiparului în atelierul Universității din Buda. Un document care dă mărturie, într-o manieră judicioasă, despre o parte a activității publicistice însemnate, a autorului, dezvăluind totodată modul în care elementele culte și de prim-plan, ale societății românești (atât din zonele de graniță, cât și din restul teritoriului), și chiar cele cu mai puțină educație dar conștiente de menirea cărții ca instrument de luminare a maselor și edificare spirituală a tineretului, erau chemate să susțină efectiv, tipărirea manualelor și a lucrărilor auxiliare necesare învățământului în limba maternă, în calitate de prenumeranți. Acțiunea se desfășura sub forma unei cutume încetățenite și cu însemnat ecou – cea a patronatului.

Lucrarea care face obiectul Înștiințării a văzut lumina tiparului, cu titlul: 

Epistolariul romanesc pentru facerea a tot felul de scrisori, ce sânt în viiața Soțietății omenești la multe întâmplări de lipsă. Acum întâia oară lucrat de Constantin Diaconovici Loga, Ch(esaro-) Crăesc Director al Școalelor Naționale de Graniță. Briefsteller walachisch. În Buda, cu Tipariul Crăeștii Tipografii a Universității din Pesta la anul 1841. XI, 426 pagini. Peste 1000 de exemplare au fost prenumerate de doritori provenind din aproape toate straturile societății românești, având grade de educație și ocupații diferite.

Celelalte trei cărți bune de tipar anunțate de autor în cuprinsul preambulului (- practic, un fragment de program editorial deschis subscripțiilor) sunt, cu titlul complet: Viața lui Belizar Duca, caria carte arată datorințele supușilor către stăpânire și către patrie (traducere după Marmontel), Plutarh pentru educație sau creșterea pruncilor (1821), Istoria Romanilor de la zidirea Romei sau de la anul 763 î. Hr. Până la înjugarea Țarigradului de turci sau până la 1453, toate rămase în manuscris. În versiunea tipărită a Înștiințării, autorul adaugă Biografia sau viața Preasfintei Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu, acestor titluri.

Costin Feneșan, descoperitorul manuscrisului Înștiințării și autorul studiului Epistolarul românesc al lui Constantin Diaconovici Loga (1841) – un bilanț (Tibiscum, Caransebeș, nr. 7/2017) consideră că manualul de corespondență încheiat în 1839 se inspiră din două tratate ale juristului austriac Joseph von Somnnenfels (1733-1817): Versuch über die Grundsetze des Styls in Privat- und öffentlichen Geschäften (Încercare cu privire la principiile de bază ale stilului în afacerile private și publice), în 2 părți, Viena, 1781 și Über den Geschäftsstyl... (Despre stilul de afaceri), destinat funcționarilor de cancelarie aulică, pentru prelegeri publice, cu o anexă de exemple, Viena, 1784. Modelele puse la îndemâna cititorilor Epistolarului românesc sunt în limba română, în limba germană fiind exemplele de corespondență comercială, bancară și cu unele autorități ale statului. 

Din studiul mai sus citat aflăm despre împrejurările care au dus la definitivarea tratatului lui Loga. 

După declanșarea marilor privațiuni personale cauzate de publicarea Octoihului și Tipiconului cu Catavasier, în 1826 (cu prețul unor grele datorii către Tipografia budensă), profesorul Preparandiei va căuta o soluție de a ieși din impasul financiar. Astfel s-a ivit ideea reluării unui mai vechi proiect de-al său: un manual de redactare a corespondenței, a cărui lipsă era resimțită de societate și prin care avea să ofere modele pentru comunicarea în formă scrisă în funcție de scop și destinatar, stabilind astfel și tipologiile epistolare. 

“Loga își va fi adus aminte în anii petrecuți la Caransebeș de cererea pe care i-o adresase încă în 1813 directorul școlilor naționale din Ungaria Uroš Nestorović, de a traduce în românește un manual de Geschäftsstill (stilionar de afaceri), pe atunci curent în monarhia habsburgică. Mai mult, în 1818 Nestorović îi ceruse lui Loga cu insistență trimiterea urgentă a manuscrisului Conțeptul scrisorilor, pentru a-l încredința spre tipărire Tipografiei din Buda. Fără îndoială că munca susținută la Gramatică românească (apărută în 1822) și la pregătirea Octoihului (apărut în 1826), deopotrivă cu moartea lui Uroš Nestorović (1825) și îndatoririle didactice la Preparandia arădeană l-au determinat pe Loga să treacă în uitare manuscrisul, probabil redactat într-o primă formă, a Conțeptului scrisorilor.” Nucleul teoretic al epistolariului îl constituie, în fapt, chiar cursul Stilul spre întocmirea scrisorilor, predat la Școala normală macedo-română din Pesta, înființată de Loga în anul 1809, unde se studia prioritar gramatica și ortografia românească.

1. 1r:

“Înștiințare

Dintră toate măestriile cele mai folositoare (pe) care le-au aflat mintea omenească, mai formoasă și mai înaltă iaste măestriia de a scriie; care ne învață a pune cugetele omenești pe hartie (sic) și a le împărtăși cu cei îndepărtați de noi; apoi ne învață mai departe a însămna trebile diregătoriei și ale economiei noastre ca întru acesta chip să rămână păstrate și pentru următori și să vază în ce feliu de înțălepțire am viețuit cu cei aleși; ce legătuință și ce trăbi am avut cu convețuitorii și cu vecinii noștri. Deci cartea care cuprinde în sine reguli și pilde îndreptătoare despre întocmirea așa plasă de scrisoare să numește 

Epistolariul romanesc / Brieftsteller, care să împarte în trei părți.

Partea întâia

Aceasta lucrează de scrisorile corespondenților, cu reguli despre forma cea din lăuntru a scrisorilor, după care apoi urmează înseși scrisorile, precum întâiu scrisorile de înștiințare și de respuns, al 2lea. scrisori de rugăciuni, 3. scrisori de mulțămire, 4. scrisori de recomendare, al 5-lea. scrisori întrebătoare și dătătoare de sfat, 6. scrisori de dăruire, 7. Idem ca la pct. 5, probabil o eroare, 8. scrisori de dăruire v. 6, 9. scrisori aducătoare aminte de dătorie, 10. scrisori înfruntătoare și desvinovătoare, 11. scrisori dojănitoare și sfătuitoare, 12. scrisori de pețit, 13. scrisori jăluitoare, aici și mângăitoare, 14. scrisori de neguțătorie, 15. scrisori pretenești și glumitoare, 16. scrisori de lăudare și de dragoste, 17. scrisori de gratulație și de bună vestire și al(tele) deschilinite (deosebite), deci urmează despre forma cea din afară a scrisorii, precum despre hartie, împăturare, scrierea Titlului și pecetluirea.

Partea a 2-a

Această Parte ne pune înainte forma Titulaturii, precum (în josul paginii, o mențiune: (Școalele) naționale de graniță)

1. 1v:

Titula Diregătoriei, a reducerii și a aplecăciunii (sic) care stă înlăuntru la fruntea scrisorii, apoi urmează: adresul, sau scrierea Titulii deasupra păturii, precum:”

1. Titula persoanelor înalte, și a altor Diregătorii cetățenești
2. Titula persoanelor din Diregătoriile militărești

III. Titula persoanelor Besearicești și Duhovnicești

1. Titula Neguțătorilor și a Maistorilor
2. Titula Dicasteriilor și a altor Scaune de judecată mai mici.

Partea a 3-a

Întru această Parte să cuprind celelalte scrisori, care afară de scrisorile de trimis în soțietatea omenească, să întrebuințează și să va grăi cu reguli, precum: de Conte, de Obligații, de Cvietanții, de Hartabianche (de la it. carte bianche), de Plenipotenții, de Rețepise, de Reversuri, de Pasoșe. De Atestaturi, de Contracturi, de Inștanții, de Testamenturi. De Scrisori de Botez, de Cununie și de Moarte. De Inventare, Jărnale, Protocoale, sau Teftere (registre). Aice să să ia aminte că unele Scrisori de acestea iară mai vârtos în trebile neguțătorești s-au pus și nemțește; iară scrierea Titulii să va tipării Romanește, Nemțește și Latinește.

Mărirea cărții aceștiia va eși la 30 de coale în format mare. Prețul cărții este 4 f. W:W (4 florini de aur vienezi, în bancnote) sau 1 f. 36 h. arg. (1 florin aur și 36 de hilerari/creițari de argint, în monede) legată. Banii aceștia pentru Epistolariu nu se cer acuma, ci să vor da când va fi cartea gata pe jumătate, adecă 2 f. eară când va primi cartea, să va da ceialalți 2 f. WW. Fără acuma numai cinstitele nume să cer; și întru acest chip se deschide

Patronatul Luminării neamului

prin

Mijlocirea tipăririi Cărților

Că luminarea Neamului doao izvoară are, adecă: un izvor iaste viu, zic; când să luminează fii(i) Neamului de la bărbați înțălepți și învățați, precum prin școale și prin biserici, iar alt izvor sânt cărțile, căci în cărți să păstrează învățătura, ca și apa în izvoarăle sale. Prin această întocmire a Patronatului acestuia să dă în știință, cum că de acum îniante în tot anul să va da câte o carte la tipariu. Acum să tipărește acest Epistolariu, deci tot în anul acesta va urma Istoria Bisericii, a Tetamentului celui Vechiu și a celui Nou, de învățături moralicești, ca și Viiața lui Hristos, care s-au tipărit la anul 1831. La anul 1840 se va tipări Belizarie, o carte mult folositoare, care învață a cunoaște datorințele cătră stăpânire și cătră iubita patrie. Apoi urmează Plutarh pentru creșterea pruncilor. După aceasta să va tipări Istoria Romanilor, de la zidirea Romei până în zilele noastre; care cărți le am gata pentru tipărit, ci așteaptă numele și ajutoriul Patronaților. Însă de astă dată, iubitorii de luminarea Neamului, carii poftesc a avea cartea Epistolariul pentru sine sau pentru fii(i) săi, aceia să caute a trimite cinstitele sale nume, scriind și caracterul, adecă starea sau slujba în carea să află, apoi aceste

1. 2r:

Nume, prin învățători de loc să le predea la cinstiții Domni protoprezviteri sau la Domnii Directori, așijderea la Domnii Profesori a(i) Școalei preparande și clericale, pre carii domni de aceea, cu toată cuviința i-am rugat, ca cu patrioticescu(l) său îndemn bine să voiască atare nume a(le) cinstiților patrioți a primi, și a culege; apoi, aicea, la Biserica Albă la mine, a le trimite, să nu să îngreuneză: și aceasta până în sfârșitul lui septemvrie 1839 pentru că atuncea să vor tipări (numele) la sfârșitul cărții și cu cartea să fac patronii luminării Neamului. (lateral stânga: Aceste cinstite persoane acum să fac patronii cărții). Numele cinstiților Patronați să pot trimite și îndrept la Pesta, la preacinstitul domn nemesnic (reprezentant, vicar) Ioan Theodorovici, parohul Romanesc, consistorialnic asesor și țensorul cărților românești, apoi acest nume să se trimită și acest(a) la Biserica Albă însă franco, adecă scrisoarea acolo să se plătească de unde să trimite. Ca și fără de aceia domni culegătorii a(i) numelor patronaților la zăce cărți vor căpăta una adaos. 

Pentru aceaia am nădejdea că preacinstitul cler iară mai vârtos cinstiții D. D. parohi și catiheți, dimpreună cu horul învățetorilor, ca cei dintâi luminători ai Neamului, nu vor cruța truda de a aduna cinstitele nume a(le) patronaților, pre carii eu, în numele preaiubitului Neam Romanesc celui însetat de învățătură îi rog să binevoiască a îndemna pre cărturari și pre alte persoane, (care) deși nu știu carte, să jertvească numele sale la cartea aceasta, că unii ca aceștia tot pentru fii(i) sau nepoții săi să o primească cu adevărat că formos lucru și lăudată faptă iaste a să afla între Patronații Luminării Neamului, deoarece cetind romanește genunchele romanești care vor urma după noi această carte vor căuta într-însa cutare nume ca și la un altar cunoscând de aci carele au fost în timpul acesta iubitorii Luminării Neamului romanesc.

Dreptatea ceriului așa zice: cu cât cineva este în putere cu averile sau cu învățătura, cu atâta mai mult este îndatorat a da ajutor spre luminarea tinerimei pentru lege și pentru patrie, precum ne îndeamnă Baruch, zicând: “puneți jărtvele voastre pe altarul Domnului”. Aicea altariul Domnului însămnează neamul omenesc; iară jărtvele sânt darurile acele care să dau pentru luminarea tinerilor.

Dat în Biserica Albă în 29 iunie 1839, lângă Dunăre.

Constantin Diaconovici Loga,

Directorul Școalelor Naționale de Graniță.”