Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

Portretul domnișoarei Pogany, fotografie de Constantin Brâncuși - Piesă extrem de rară

LOT : 118

Portretul domnișoarei Pogany, fotografie de Constantin Brâncuși - Piesă extrem de rară

Preţ de pornire 2.500,00 €
LicitatieLicitația Avangarda Literara si Artistica - Partea 1
Valoare estimativă4000 - 7000 €
Dimensiuni22,7 x 14,3 cm
Starea de conservareFoarte bună
Adjudecat cu11000 €

Brand: Licitatia 31
Detalii

Fotografie realizată de sculptorul Constantin Brâncuși în care este înfățișată lucrarea „Portretul domnișoarei Pogany”, plasată pe soclu. Lucrarea este în prezent cunoscută după numele Danaïde, fiind tot un portret al artistei maghiare Margit Pogany.

Brâncuși a sculptat inițial, între 1907 - 1909, o versiune în piatră a Danaidei ce în prezent se păstrează la Muzeul Național de Artă al României. În 1910 o cunoaște pe Pogany, studentă la arte, care i-a devenit subiect și muză. Aceasta îl vizita frecvent pentru ședințe oficiale între 1910 - 1911. Seria Danaidelor și al domnișoarelor Pogany avea să îl preocupe pe Brâncuși pentru următorii 20 ani, timp în care a realizat numeroase portrete, individuale, din marmură sau bronz, din ce în ce mai simplificate ca formă, concentrându-și atenția asupra ochilor mari și a gurii abia schițate.

Fotografia a fost reprodusă în monografiile „C. Brâncuși” de V. G. Paleolog din 1944 la pagina 14 și din 1947 la pagina 18. 

Când se vorbește despre Constantin Brâncuși și arta sa, discuția se concentrează în jurul sculpturii sale, fără a se pune accent asupra fotografiei. Lucrând după sfatul lui Rodin „înainte de toate, nu lucra prea repede”, Brâncuși a lăsat în urmă aproximativ 230 sculpturi cunoscute, dintre care aproximativ 40, din prima perioadă de creație, s-au pierdut. În 1957, anul morții lui Brâncuși, în atelierul său au fost găsite aproximativ 560 de clișee originale, majoritatea pe sticlă, și aproximativ 1250 de fotografii, unele după clișee pierdute, alături de aparatura necesară pentru fotografiere și developare. 

Încă de la începutul carierei, Brâncuși s-a folosit de fotografie în scopuri pur documentare. Cele mai timpurii fotografii de Brâncuși cunoscute au fost realizate la începutul secolului, cca. 1901, prezentând lucrarea Ecorșeu. Din perioada debutului parizian (1906 - 1907), se păstrează o serie de cărți poștale fotografice ce înfățișează lucrările sale. Acestea aveau rolul de a crește vânzări - erau trimise potențialilor clienți, inclusiv colecționarului român Victor N. Popp și avocatului american John Quinn. Prima mărturie documentară a faptului că Brâncuși își dorea să își desăvârșească tehnica fotografică îi aparține lui Man Ray care, mergând la atelierul sculptorului pentru a-l imortaliza, a ajuns să fie „chestionat” de acesta în vederea achiziționării materialelor necesare realizării fotografiilor. Brâncuși era constant nemulțumit de modul în care fotografiile realizate lucrărilor sale, chiar de fotografii recunoscuți (Alfred Stieglitz sau Edward Steichen), și asta nu pentru că fotografiile nu erau bune, ci pentru că nu reprezentau realitatea lucrărilor. După discuțiile purtate cu Man Ray, Brâncuși îi prezintă acestuia primele fotografii realizate: „erau defocusate, supraexpuse sau subexpuse, zgâriate și încețoșate”, dar sculptorul considera că „așa trebuia reprodusă munca lui”.

Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși pot fi împărțite în două categorii: cele care oferă o imagine generală a atelierului (cele mai multe datează din 1917) și cele care prezintă lucrări individuale. Fotografia de față face parte din cea de-a doua categorie.