Sf. Casian Romanul. Două Cuvinte (traduse de Sf. Grigorie Dascălul). București, 1825
Sf. Casian Romanul. Două Cuvinte (traduse de Sf. Grigorie Dascălul). București, 1825
Sf. Casian Romanul. Două Cuvinte (traduse de Sf. Grigorie Dascălul). București, 1825
Doao Cuvinte ale Sfântului Cassian Râmleanul, pline de tot feliul de folos D(u)hovnicesc. Acum întâiași dată tipărite în zilele preaînălțatului și prea luminatului nostru Domn Grigorie Dimitrie Ghica v(oe)v(o)d; cu blagosloveniia și cheltuiala Prea sf(i)nțitului Mitropolit atoată Ungrovlahiia Kyriu Kyr Grigorie. În București, în Tipografiia Sf(i)ntei Mitropolii, la leat 1825, de ieromonahul Stratonic tipograf. [2], 26 f. : il. ; 4° (20 cm), 32 R (17x14 cm)
BRV III, 1237
Tipar negru, corpuri variabile de literă chirilică, custos; numerotație și signatură cu slovocifre. Trimiterile la Sf. Scriptură sunt plasate nu lateral, ci în subsolul paginilor, un început de modernizare a tiparului, fapt vizibil și în organizarea materialului peritextual din ediția 1828 a Patericului, scos de Matei Băbeanul în atelierul Mitropoliei Bucureștilor. Traducerea de față (dacă nu cea dintâi imprimată, din Ioan Cassian) a apărut cu meșteșugul unui ieromonah care lucrase la Neamț și Iași, Stratonic.
Ornamentica de compoziție tipografică etalează modele recurente ce formează ancadramentul foii de titlu, chenarele inițialelor de tipar (punându-le astfel în evidență), anturajul simetric al frontispiciilor gravate, frize în chenar din linii sinuoase și mici conețuri de tip cartuș (sau bandou). Sunt frecvent întâlnite în tipăriturile bucureștene ale epocii, scoase la tiparnița mitropolitană sau la cea “privileghiată” de lângă “ cișmeaoa domnului Mavrogheni”, alături de repertoriul xilografic în care pot fi regăsite modele de frontispicii lucrate de meșterii nemțeni, alături de altele, din veacurile anterioare ale cărții de București. Astfel, printre frontispiciile acestei mici tipărituri apare un arabesc (aerisit, pe fond alb) din tulpini bogat înfrunzite și înflorite, în centrul căruia este redat miniatural corbul valah cu crucea în cioc între luminarii (așadar, simbolul heraldic al Țării Românești), inclus într-o cunună ovală de ramuri de finic, lejer înnodate în partea de jos. Reprezintă un model foarte vechi, prezent în cărțile scoase la Veneția pe spezele și sub patronajul voievodului Șerban Cantacuzino, căruia îi erau închinate. Semnătura lui ieromonah Costantie apare deasupra bazei dublu liniare a frontispiciului. Acest ornament heraldico-fitmorf împodobește tiparul elegant al cărții de cult și patristice bucureștene începând din primele decenii ale secolului al XIX-lea, cu sau fără semnătura gravorului din obștea Neamțului (Psaltirea din 1820, de exemplu).
După foaia de titlu urmează o scurtă biografie a Sf. Ioan Cassian (Kassianos, Cassianus), pe f. [2]r, al cărei verso cuprinde un citat scriptural și încă 3 citate din Patericul egiptean.
“Cuviosul Părintele nostru Cassiian Râmleanul, au trăit pe vremea împărăției lui Theodosie celui mic, pe la patru sute treizeci și unul de ani dela H(risto)s. Iar din cuvintele lui cele cu osteneală făcute, cuvântul cel pentru cale opt gânduri, și cel pentru dreapta socoteală s-au pus aici, ca unele ce pică tot feliul de folos, și de har. Pomenește de acestea și prea înțeleptul Fotie, cu însuși cuvintele acestea zicând, citirea: 197, foaia 265 și 266 (la cartea lui ce să numește Myriobiblos). Și al doilea cuvânt, tot acestuia (adecă prea fericitului Papii Castor) este închinat, și pentru opt gânduri are scrierea deasupra, și de îmbuibarea pântecelui, de curvie, de iubirea de argint, de iuțime, de mâhnăciune, de trândăvie, de mărirea deșartă și de mândrie îl atârnă. De trebuință sânt, mai mult decât fieștece alt, cuvintele cuvintele acestea celor ce au ales să priimească lupta cea călugărească. Și al treilea cuvințel după acestea împreună s-au cetit, care învață și ce este dreapta socoteală, și cum că este mai mare aceasta decât celelalte fapte bune, și de unde să naște, și cum că cel mai mult, este din darul cel de sus, și celelalte. Pre acesta și Biserica în 29 ale lunii lui Fevruarie pomenindu-l, cu cinste și cu laude îl mărește.”
La f. 1r începe A sfântului Cassian Râmleanul cătră Castor, pentru cele opt gânduri ale răutății.... F. 15r-24v cuprind Al acestuiași cuvios cătră Leontie Egumenul... cuvânt plin de mult folos. F. 25r-26v: F. 25r-26v: Din Everghetinos, În Pateric, A acestuiași Cassian.
Exemplarul se prezintă în stare bună, în pofida cusăturilor slăbite care pot provoca desolidarizarea foilor. Nu (mai) are legătură. Pe foaia de titlu, un ex-libris ștampilă, violet, din 2 inițiale (alfabet latin) – D R. La f. 2 liminară, o însemnare de posesor a unui “cherestegiu” (Marin Chiriac), scrisă la 1 mai 1830.
Sfântul Ioan Casian “Romanul” s-a născut în jurul anului 360, probabil în Sciția Mică (Dacia Pontica, actuala Dobrogea). Părinții săi, creștini evlavioși, i-au dat o excelentă educație clasică, deslușindu-i, deopotrivă, tainele Sfintei Scripturi și pe cele ale vieții spirituale. Mai târziu avea să intre într-o mânăstire a diocezei Tomisului, unde prietenul și ruda sa, Sf. Gherman, era deja deprins cu rigorile traiului monahal. În 380, dorindu-și să se închine la Sfintele Lăcașuri din Ierusalim, Ioan Casian s-a îndreptat către Palestina însoțit de sora sa și de Gherman (Germanus, Sf. Gherman din Dobrogea); cei doi călugări au tras la o mânăstire din Bethleem, aflată nu departe de locul nașterii Mântuitorului. După cinci ani petrecuți acolo, cei doi prieteni au călătorit prin Thebaida și pe la schiturile egiptene, însușindu-și prețioase învățături și sfaturi privind rugăciunea, lupta cu slăbiciunile omenești și smerenia, de la mulți anahoreți cu viață duhovnicească înaltă. Ioan Casian a consemnat toate acestea într-o carte de Convorbiri cu părinții pustiei (sau Convorbiri duihovnicești), formată din 24 de capitole. După ce au revenit în Bethleem, cei doi frați întru Hristos au dus o viață de izolare deplină, timp de trei ani, apoi s-au întors în Egipt, trăind acolo până în anul 399. Din cauza șicanelor provocate de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei pustnicilor care viețuiau pe malurile Nilului, Ioan și Gherman s-au decis să plece la Constantinopol; auziseră de sfințenia și harul oratoric al lui Ioan Gură de Aur și râvneau să devină discipolii acestuia. Arhiereul l-a hierotesit pe Ioan Casian ca diacon, acceptându-l ca ucenic. Cei doi au rămas pe lângă marele părinte al Bisericii vreme de cinci ani. Când Sf. Ioan Gură de Aur a fost exilat din Constantinopol, în 404, discipolii săi au mers la Roma pentru a-i pleda cauza în fața papei Inocențiu I. Casian a fost hirotonit preot chiar atunci, în Roma (ori mai târziu în Galia, afirmă unii biografi). După moartea părintelui său spiritual în 407, Sf. Ioan Casian a mers la Marsilia, unde a fondat două lăcașuri cenobitice în anul 415, unul pentru bărbați și altul pentru femei, după modelul monahismului răsăritean. La cererea episcopului Castor din Apt (Aptia Iulia, în sudul Galiei), Casian a scris De Institutis Coenobiorum (Regulile vieții cenobitice) în 12 cărți (în sensul de părți), în care descrie viața pustnicilor din Palestina și Egipt. Patru din aceste cărți concepute în perioada 417-419 cuprind detalii privind veșmintele monahilor, programul lor de rugăciune și de slujbă, precum și modul în care erau aceștia primiți în mânăstiri. Ultimele opt cărți erau dedicate celor opt păcate capitale și căilor de-a le combate. Prin scrierile sale, Sf. Ioan Casian Romanul a pus la dispoziția creștinilor apuseni comoara de înțelepciune duhovnicească a călugărilor asceți din Orientul Apropiat. El le vorbește astfel despre scopul vieții, discernământ, renunțare, despre patimile trupești și sufletești, despre greutățile întâmpinate de cei angajați pe calea virtuții și despre rugăciune.
În Collationes patrum (Convorbiri cu părinții pustiei) temele sunt dragostea desăvârșită, curăția, ajutorul providenței, înțelegerea Scripturilor, darurile lui Dumnezeu, prietenia, felul de-a vorbi al unui autentic monah, cele patru stadii ale ascezei, viața de obște și viața pustnicească, pocăința, postul, privegherile de noapte și anularea propriei voințe (prin punerea în practică a modului de viață mărturisit de apostolul Pavel: “fac ceea ce nu vreau să fac”). Cărțile 1-10 ale Convorbirilor descriu dialogurile lui Ioan Casian cu monahii din valea Skete (Wadi al Natrun), din anii 393-399. Cărțile 11-17 redau conversațiile cu părinții pustnici din Panephysis, iar ultimele 7 cărți, pe cele cu anahoreții din Diolkos.
În 431 Sf. Ioan Casian și-a scris ultima lucrare, De Incarnatione Domini Contra Nestorium (Despre întruparea Domnului, împotriva lui Nestorius); el combate erezia nestoriană pe parcursul a șapte cărți, apelând la o seamă de scrieri apologetice pentru a-și argumenta poziția. Sf. Ioan Casian și-a edificat opera pe fundamentul spiritual al experiențelor ascetice, criticând maniera abstractă, retorică, a Sf. Augustin, de raportare la realitatea grației divine. “Harul este validat nu prin expresii pompoase, silogisme și elocvență ciceroniană, ci mai degrabă prin pilda viețuirii monahilor egipteni”. Așa cum spune Sf. Ioan Scărarul, “marele Casian cugetă și vorbește în chip desăvârșit despre cele înalte”. Scrierile sale au fost lăudate, de asemenea, și în Regula Sf. Benedict.
Sf. Ioan Casian a trăit multă vreme în Apus, dar patria sa spirituală a fost Răsăritul, epicentrul viitoarei ortodoxii. S-a sfârșit din viața pământească în anul 435. Rămășițele sale odihnesc într-o capelă a mânăstirii Sf. Victor din Marsilia; capul și mâna dreaptă sunt păstrate în biserica principală (katholikon).
