Emil Cioran, manuscrisul „Aveux et anathèmes”, caietele III și IV, cca. 1980
Emil Cioran, manuscrisul „Aveux et anathèmes”, caietele III și IV, cca. 1980
Manuscrisul „Aveux et anathèmes”, caietele III și IV, redactate pe hârtie velină, cu pix albastru, roșu, negru și verde, pe un număr de 149 de pagini (caietul roz) și 169 de pagini (caietul albastru). În Caietul roz, dintr-un total de 836 anateme, regăsim 38 publicate, iar în Caietul albastru, dintr-un total de 862 anateme, regăsim 103 publicate.
Manuscrisele Cioran fac parte dintr-un consistent lot de scrieri în mare parte inedit (mai cu seamă din perspectivă românească), convențional denumite caietele III și IV, respectiv roz și albastru, după culoarea coperților; caiete studențești marca “J. Gilbert” cu foaie velină, ocupate de notații ale filosofului Emil Cioran, când ample, când fulgurante, cu grafia impregnată de “umorile” și stările de grație de o stranie patină ascetică, a celui considerat drept un “antifilosof”. Panseurile cioraniene păstrează, majoritatea, șarmul frazării impulsive dar lizibile, gata a fi memorate, alteori sunt greu de descifrat, dense, prolixe. Câteva, redactate clar, sunt expresiile unor aprofundări și deliberări fără echivoc asupra mesajului și formei; câteodată, părțile dezvoltate ale ideației sunt fie anulate complet de-o linie care barează textul (semn al exigenței auctoriale), fie, ici-colo, “adnotate” laconic cu albastru sau roșu. Conținutul bogat, nestructurat tematic în mod judicios dar reflectând pe deplin temele recurente, obsesiile, idiosincraziile omului Cioran fascinat de zorii Ființei și Timpului, și deopotrivă căutătorului veritabil al Sensului cu aparența unui dezabuzat aflat mereu sub tentația, dar nu sub puterea mizantropiei, se regăsește frugal în unica (până acum) ediție pariziană care îl valorifică – “Aveux et anathèmes” (“Mărturisiri și anateme”), Éd. Gallimard, 1987 (fără prefață sau incursiuni critice). Mai exact, se regăsesc în ea, 38 de panseuri din Caietul roz (149 de pagini, 836 panseuri) și 103 din Caietul albastru (169 de pagini, 862 de panseuri). Dacă mărturisirea dezvăluie nu doar aprehensiunea, imboldul și nuanțele ironiei constatative, sondarea adâncimilor vieții și ale morții ineluctabile, clipele de creionare hiperlucidă a oglindirii în limitele celuilalt și glosarea (foarte selectivă) pe marginea fragmentelor din presocratici, a tragicilor greci, a misticilor creștini și arabi, a neoplatonicilor și părinților deșertului alături de curtarea sentențelor budiste, fără a se lăsa capturat ori sedus de nimic din toate acestea, decantându-le într-un propriu (atent disimulat, pe alocuri) dor de absolut, de esențial, de incoruptibil, - anatemele sunt evaziuni și revolte ale eului în fața neantului care pare să submineze în varii specii de disoluție, viața, ideile despre viață ale oamenilor, durata personală, “auto-eternizarea” prin faimă și talent, limba, scrisul, istoria, civilizația însăși iar la scară pur individuală, percepțiile semenilor despre ei înșiși, cu toate instanțele în care filosofului îi sunt oferite, cu sau fără intenție, pretexte de-a se delimita de locul și ambientul comun al făpturii tragice, sau de-a găsi noi ocazii de-a-și reitera “patternul cogitativ”, deseori prin șarjele unei extraordinar de precise tipologizări; altminteri, fidele stilului care le consacră ca progenituri filosofale dintotdeauna, ale autorului, anatemele sunt tatonări amare ale unui cinism abordabil, capabil de efuziune, dialog și participare, fiind prin urmare departe de hipertrofia judecăților apodictice. Ochiul conștiinței cercetează întruna granița subțire dintre nimic și tot, fragilitate (evanescență) și perspectiva realității ultime și astfel, chiar prin filtrul plictisului, al nemulțumirii față de condiția umană, implicit al neobișnuitei lucidități care amplifică perceperea perisabilului care o guvernează, omul și filosoful Cioran dezvăluit de aceste notații între aforism și eseu, se apropie foarte mult de tipul înțeleptului care urcă, subtil, treapta către mistic; nu spre-a se pierde în calambururi sapiențiale ori tăcere absolută, nici pentru a demasca sordid, fără încetare, inconsistența cosmosului și a înseși conștiinței cu care orice experiență umană a lui “a fi” (]n sine și în lume) începe și se sfârșește, ci spre-a curta, în propriul ritm, cu suplețea propriei expresivități, limita sacră a timpului zero, cel care formează și închide cercul aventurii vieții și cunoașterii; în fond, poate nu complet mărturisită, o imensă nevoie de regenerare. Este intuiția fundamentală a continuității dincolo de iluzoriu și efemer, dincolo, în fond, de orice paradox pe care rațiunea este silită să-l nască, încercând a devoala misterul fiecărui om și aparenta placiditate abstrusă a lui Dumnezeu.
Profunzimea acestor reflecții care redau multiplele fațete ale forma mentis cioraniene, merită a fi pe deplin recuperate în literă și mai ales în spirit, integrate în opera deja cunoscută publicului român sensibil la temele fundamentale ale gândirii și la firul care le unește indiferent de epocă fără a le epuiza parcursul.
Ambele caiete se păstrează integral, în stare foarte bună de conservare.
Alături de cele două manuscrise vine și o fotografie ce îl înfățișează pe Emil Cioran.
