Evanghelia Greco-Română, București, 1693

Theion kai hieron Euangelion, Hellenoblachikon. Ta nyn proton synarmosthen kata tous amphoterous dialektous, kai kata ten ekklesias hellenikon typon estrommenon, te tou eusebestatou, eklamprotatou te kai megaloprepestatou authentou kai hegemonos pases Uunkrovlachias, kyriou kyriou Ioannou Konstantinou Basarampa Boeboda, protrope te kai analomasi, pros ten ton orthodoxon koinen opheleian. Euthynontos ton oiaka tes orthodoxias tou panierotatou M[e]tropolitou kyriou Theodosiou. En etei s(o)teriou 1693. Etypothe de en te hagiotate Metropolei tes Unk[r]oblachias. = Sfânta şi dumnezăiasca Evanghelie elinească şi rumânească, acuma întâi alcătuită într-amândoao limbile şi după greceasca a bisericii orânduială așezată. Cu a bl[a]gocistivului, prea luminatului și a mare cuviințatului, domnu și oblăduitoriu a toată ungrovlahiia, Ioan Costandin Băsărab Voevod, poruncă și cheltuială, spre cea de obște a pravoslavnicilor folosință. Îndireptând cârma pravoslavii, preasfințitul Mitropolit kyr Theodosie, în anul mântuirii 1693. Și s-au tipărit întru sfânta Mitropolie a Ungrovlahiei [din Bucureşti], [de Antim Ivireanul]; [iară cu nevoinţa şi cu cea după putere amânduror limbilor îndereptare a prea micului întru ieromonahi Athanasie Moldoveanul]. [5] f., 372 p. (i.e. 196 f. cu signat.) : il. ; 2 col. ; 4° (32 cm), 48 R, (26 x 17 cm).

Realizare de excepție a tiparului brâncovenesc, Evanghelia greco-română este una din expresiile rafinate ale politicii culturale și de edificare spirituală inițiată de voievod în sprijinul comunităților ortodoxe, mai cu seamă al celor din cuprinsul turcocrației. Exemplarele ei erau menite a fi date în dar, atât întâi-stătătorilor, cât și preoțimii de rând din lăcașurile noastre. Versiunea în limba română, a cărții, este cea din Evanghelia de Bucureşti, 1682, comanditată de Șerban Cantacuzino și transpusă în românește de fratele domnului, vel stolnicul Iordache, după manuscrise și tipărituri slavonești confruntate cu cele grecești. Va fi reeditată în 1697, la Snagov. 

Tiparul imprimatului este în două culori, negru şi roşu (pentru titluri, subtitluri, colontitluri, indicații tipiconale), pe două coloane: în stânga textul grecesc (în greacă medie), în dreapta cel românesc, imprimat cu caracterele Bibliei din 1688, ca și Psaltirea din anul următor, 1694, lucrată în întregime de Antim Ivireanul. Formatul este in quarto, din punct de vedere al numărului de plieri ale colii tipografice, ca și în cazul edițiilor 1682 și 1697. Paginație și signatură duble. De la caietul 25, signatura începe o altă secvență. S-au folosit 3 corpuri de literă chirilică și grecească (și 2 tipuri de literă majusculă, implicit 2 corpuri de astfel de literă pentru ambele texte). Hârtia imprimatului este filigranată, de provenienţă veneţiană (filigran cu 3 semilune în descreştere). Finalurile secțiunilor au forma piramidei întoarse, tot după model venețian. Încă nu întâlnim aici paginile pline cu viniete sau cartușurile ornamentate ce aveau să încadreze frazele tipiconale în edițiile veacului următor. Textul în limba greacă reflectă forma și cursivitatea textelor scoase în oficina domnească înființată de către Șerban Cantacuzino în incinta vechiului atelier al Mitropoliei, din vremea lui Varlaam, unde a fost creată o nouă garnitură de ponsoane și matrițe; în 1690, tiparnița a căpătat seturi de literă grecească. Textul în românește are caracteristicile slovelor elegante ale corpusului biblic amintit, devenit etalon de meșteșug tiparnic.

Din punct de vedere al ornamenticii, motivele și modelele repertoriului de compoziție tipografică sunt cele care au străbătut și aveau să străbată veacurile cărții românești – mlădițe răsfrânte, cu frunze alungite, flori stilizate, de lalea, boboci de crini, flori de trifoi, motive arhitecturale (astragale) etc. Acestea formează perechi de viniete (în albitura superioară, acolo unde lipsesc colontitlurile imprimate cu roșu), frize (duble) compozite, conețuri în dispunere cul-de-lampe sau în dispunere cruciformă.

Gravurile în lemn încep cu poarta titlului, lucrată în stil baroc, cu câte trei medalioane religioase pe laturile superioară şi inferioară - sus: Iisus Hristos şi evangheliştii Mathei şi Ioan, jos: Sf. Împărați Constantin şi Elena şi evangheliştii Marcu şi Luca. Medalioanele istoriate au marginile compuse din vrejuri ale frunzelor mari, cu nervuri perlate ce înconjoară icoanele sau li se interpun (pe frontonul porții), strânse în mănunchiuri ce se compun din două evantaie suprapuse; cele mici sunt la baza ansamblului dar ambele ies din caliciul unei flori fanteziste, din astfel de lobi perlați, desfăcându-se ca niște petale răsucite în sus. Concepția artistică apropie acest triptic cu apostoli-evangheliști, frontispiciului cu Iisus-Emanuel între flori mari de floarea-Soarelui, pe care îl vom întâlni în cuprinsul cărții (precum și în ediția integral românească, de la 1697). Icoana centrală, a Mântuitorului (în ipostază de Învățător), ni-L înfățișează bust, ieșind dintr-un cordon noros (simbol al slavei Sale), sprijinind de piept Evanghelia sau Cuvântul divin sub forma unei cărți deschise, cu paginile complet inscripționate. Iisus poartă nimbul cruciger și binecuvântează cu ambele mâini. Icoana are ramă octogonală și este prinsă, ca și celelalte, de marginea superioară a cadrului ce delimitează întregul portal, cu un inel dublu. Titlul în limba greacă este separat de titlul în limba română printr-o coloană îngustă, cu capitel din brâuri supraetajate, compozite, luxuriant fitomorfe (aceleași frunze semipalmate cu vârf răsucit, frunză de viță-de-vie și alt tip foliaceu cu nervuri centrale perlate, ce se înfășoară pe după coloană, în stil torsadă). Stâlpii laterali ai portalului sunt rectangulari dar cu același fel de capiteluri din brâuri fitomorfe succesive; segmentele interioare au arabescuri verticale de tulpini subțiri, cu inflorescență compozită, uzuală în grafica perioadei. Sub fronton se desfac două mici arcade polilobate delimitate prin alte borduri liniare, ale căror unghiuri ascuțite (ca niște acolade) depășesc  latura inferioară a antablamentului fațadei istoriate. Sub lobii ascuțiți ai celor două arcade, câte-un heruvim cu chip adolescentin, aureole și aripi minuțios redate. În icoanele de la baza portalului sunt figurați doi din cei patru evangheliști, Luca și Marcu. Între aceștia, Sfinții Împărați întocmai cu apostolii, Constantin și Elena, dar nu în medalion, ci înfățișați sub o arcadă scundă și prelungă. 

Pe foaia de titlu verso, pecetea domnească sub forma unui ansamblu heraldic bogat în detalii dar omogen, nu mai puțin impozant (dar în altă manieră decât cea a peceţii din ediția cantacuzină) - Stema domnitorului Brâncoveanu, între doi arhangheli care ţin în mâna dreaptă sceptrul şi sabia, timbrată de o coroană, la rândul ei susţinută de două sirene, este anturată de motive vegetale şi încadrată într-o ramă subţire, stilizată. Între această ramă și compoziția propriu-zisă este dispusă, de jur împrejur, titulatura domnească în limba greacă – Eleou Theou Ioannes Konstantinos / Basarampas (Basarabas) Boebodas / Authentes kai Hegemon / Pases Unkroblachias. Stema cu corb cruciat se sprijină pe un cap de leu din gura căruia ies foliaje. Regăsim aici vrejurile semipalmate, cu elemente ample – frunze și flori (de heliotrop) – pe care se sprijină, graţios, picioarele personajelor angelice. Marginea scutului în al cărui câmp central este redat corbul valah cruciat între luminarii, sub o perdea de nori vălătuciți, este sofisticat sculptată, cu volute de care se prind mâinile arhanghelilor tenanți ai sabiei și sceptrului voievodale). Pe lângă coroană ies tulpinile altor frunze mari, răsfrânte, dintre alte motive, mai mici.; baza acestora, un ansamblu fito-teriomorf, cu cap de leu. Peceții îi sunt dedicate, anunţă titlul, 8 stihuri (de fapt, 8 distihuri) politicești alcătuite de Șărban 2 (al doilea) logofăt(ul). Atât portalul, cât și modelul heraldic, gravurile mari, cu cei patru evangheliști, precum și frontispiciile religioase (un model de Deisis reluat în grafica Mineielor scoase de Mitrofan la Buzău, în 1698, un model cu Iisus-Emanuel, altul fitomorf, vinietele de final) au fost atribuite marelui xilograf Damaschin Gherbest (dar și marelui ivirean). Majoritatea ilustrațiilor provine din prima ediție românească a Evangheliei (1682). Tipologia letrinelor este și ea una deosebită (fapt care l-a determinat pe E. Legrand să afirme că au fost copiate din manuscrise, BHL, 3, 652, p. 12). Câteva dintre modelele de inițială ornată ale Evangheliei bilingve vor reapărea, bunăoară, în tipăriturile de Târgoviște (cf. Liturghierul din 1713). Inițiala T cu antrelacuri, se regăsește, de pildă, în ornamentica unor tipărituri bucureștene cum ar fi cazaniile din 1783 și 1801. Inițialele rotunjite, pecum E și Z, cele mai frecvente, fiindcă deschid secvențe narative ce încep cu “Zise Domnul... / Eipen ho Kyrios...”, au contur (roșu, ca și restul) integral fitomorf – foliaceu, dublat de alte elemente de varii mărimi (frunze, muguri, mlădițe), toate albe, încadrate în chenar simplu liniar, roșu-închis. Se remarcă însă, pregnant, letrinele mari, ce deschid fiecare serie de pericope evanghelice – acestea sunt dublu încadrate și măsoară, cu mici variații, 4 x 3,5 cm. Nu vom regăsi aici conețurile gravate, din antrelacuri (specifice și Bibliei de la 1688), nici pe cel cu cap de leu din gura căruia se desprind mlădițe bogat înfrunzite (ornament predilect al tipăriturilor în limba greacă, scoase de viitorul mitropolit al Ungrovlahiei), ci două modele fluide, de aranjamente florale – flori și palmete, într-un caz, tulpini încrucișate, în cel de-al doilea, dar ambele cu fleuron central – modele preluate și de meșterul Stoica Iacovici, ucenic al lui Antim (care va perpetua paradigma biblio- iconofilă exprimată prin tiparul brâncovenesc); modelele de vinietă de final apar la f. 369v, la sfârșitul pericopelor din Evanghelia după Marcu.
Evanghelia greco-română se deschide cu o predoslovie compusă de logofătul Șerban Greceanu (fratele lui Radu Greceanu), despre care Octav-George Lecca, în Familiile boierești române spune că “singur, făcu traducerea evangheliei greco-române, imprimată în 1693”. Șerban, demnitar care a parcurs întreaga scară sau cursus honorum al demnităților boierești, ajungând și ispravnic al scaunului Bucureștilor în perioada 1695-1700, în pofida numeroaselor îndatoriri va contribui în mod valoros și temeinic la proiectele culturale ale luminaților domni. El este, așa cum se arată mai sus, și autorul versurilor la stemă din această ediție ivireană. Fiecare grup de pericope evanghelice este precedat de biografia/biografiile evanghelistului din scrierea căruia au fost extrase și de o gravură în plină pagină ce-l înfățișează. Cartea cuprinde și două epiloguri, de asemenea bilingve, pe p. 370-371, adresate cititorului. Primul îi aparține lui Athanasie Moldoveanul (nume atestat doar pe filele acestui imprimat bucureștean), celălalt – lui Antim Ivireanul, în calitate de tiparnic (din pricini smerite, niciunul dintre ei nu semnează, numele lor sunt incluse în text). Ieromonahul
Athanasie a fost mâna dreaptă a lui Mitrofan (episcopul Hușilor), împreună cu care a tipărit Divanul principelui Dimitrie Cantemir în 1698; el a fost implicat și în diorthosirea faimoasei Biblii. La p. 289 începe Minologhion-ul (sau sinaxarul). Detalierea cuprinsului cărții o aflăm după epiloguri - Scara a 4 evanghelişti. // Ioan întâiu, // Mathei, al doilea, // Luca, al treilea, // Marko, al patrulea, // Konec [coneț, sfârșit] (Ioannes ho protos (…), Mathaios ho deuteros, Loukas, ho tritos, Markos hotetartos,... și Telos (Sfârșit).

Exemplarul de față este complet, bine conservat, cu intervenții asupra filelor care prezintă semne de deteriorări mecanice, inclusiv asupra forzațurilor. Corpul cărții prezintă unele urme de umezeală, depozite de ceară, pete și adnotări de tipic, cu chirilice, de secol XVIII. Tot de atunci datează și cele câteva însemnări scrise pe filele primului forzaț , ale unor învățăcei la școala de logofeți, pe numele lor Pan, Stoica, Ion, Dumitru (etc.) din Buzău și Prahova (localitățile Bozieni și Fântânele). Una dintre însemnări poartă data 1756 (fiind consemnat și leatul, 7264). Pe marginea inferioară a f. [5]r se află o altă însemnare privind deținătorul istoric: Această Iva(n)ghelie iaste a mănăstirii ot Cernica. Totuși, în cuprinsul cărții sau pe filele de gardă ale acesteia, nu regăsim vreo mărturie similară care să ateste această veche posesiune, sub formă de însemnare sau pecete. 

Legătura cărții - sf. de sec. XVIII - înc. de secol XIX - este de tip ferecătură în pânză vișinie și argint, cu ornamente în relief, realizate au repoussé: medalion oval, pe prima copertă, ce cuprinde scena Învierii lui Hristos în două variante - prima ocupă registrul superior al icoanei și îl înfățișează pe Mântuitorul ieșind triumfător deasupra mormântului (dar fără obișnuitul stindard), în maniera specifică reprezentărilor din arta apuseană, cu trupul acoperit doar de o parte a giulgiului ce flutură în aer și aureolat cu nimbul pe care stă scris în grecește, ho on (Cel care este); în registrul din dreapta, unul din cei doi ostași ai gărzii romane susține lespedea cenotafului, vertical, cu gestul unui martor benevol, în timp ce tovarășul său, cuprins de spaimă, este redat din spate dar cu capul întors peste umărul stâng; fără a da semne de grabă, ține o mână pe lancea proptită în pământ. Deasupra soldaților sunt nori vălătuciți. În partea stângă, două siluete arhitecturale. În registrul inferior este redată Învierea în stil răsăritean, prin coborârea lui Hristos la iad, călcând peste porțile sfărmate ale acestui limb (aici, decorate cu boboci de crin, simbol al curăției Născătoare de Dumnezeu) și trăgându-l afară pe protopărintele Adam. Cu excepția unui singur personaj din partea dreaptă, personajele veterotestamentare (regi și profeți biblici) apar grupate câte 4 în jurul lui Iisus, reprezentat de această dată frontal, în veșminte ample, cu capul ușor întors spre dreapta sa, purtând același nimb. Cu o mână apucă ferm mâna strămoșului, cu cealaltă susține brațul vertical subțire, înalt, al unei cruci mici, care trimite cu gândul la stindardul iconografiei catolice. Chiar lângă Iisus cel înviat, în partea opusă lui Adam, apare Eva, într-o postură smerită, făcând gesturi evlavioase. Celelalte personaje, înfățișate în planul secund, îl întâmpină pe Hristos prin mimică și gesturi proprii, surpinși de lumina Învierii. Deasupra creștetului ultimului personaj din registrul lateral stâng, un heruvim. Partea exterioară a icoanei ovale cu marginea din segmente fine, constă într-o decorație mixtă: în dreapta, șir de elemente vegetale (lobi ovați), iar în stânga, un fascicul de raze având aspectul unei jumătăți de mandorlă polilobată. Aceeași margine dublă, cu elemente foliacee, împarte câmpul central al primei coperți într-un panou cruciform cu contur sinuos, cele patru colțuri ale cadrului decorativ fiind istoriate cu evangheliști și simbolurile lor - aceștia sunt redați lângă masa de scris ori pregătindu-se să scrie (Matei, figurat în dreapta sus), în decupaje de interior caracterizat prin ferestre ovale, înalte, coloane și arcade, scaune robuste, decorate, cu spetează, detalii preluate din ilustrația cărții manuscrise, conforme erminiei bizantine. Legendele personajelor sunt sub forma a două inițiale. Fiecare evanghelist - cu excepția Sf. Ioan, redat frontal, gesticulează, părând antrenat într-un dialog cu propria-i ipostază simbolizată teriomorf - vițel, leu; avimorf – acvilă, sau angelomorf, pe marginea înțelesurilor tainice ale Cuvântului. Coperta din spate are semiferecătură constând în ancadramentul sau rama cu motive fitomorfe în care fleuroane stelate sau cu aspect de cupă alternează în șir continuu cu vrejuri bifurcate, palmiforme, și lobi treflați. Central, imaginea lui Iisus răstignit, cu nimb cruciger și inscripția ho on (legenda, acronimul hristic, fiind inscripționată cu majuscule, de-o parte și de alta a aureolei). Pe capătul de sus al brațului vertical, tăblița lui Pilat; suppedaneum-ul nu este reprezentat. Crucea este flancată de 4 embosuri mari de tip semicalotă. Cotorul nu are îmbrăcăminte metalică (s-a desprins). Două închizători funcționale, din plăcuțe metalice de formă palmată, decorate tot în relief, cu lujeri de crin, stilizați, se prind în nituri pe extremitatea laterală a primei coperți. Capitalbanduri de dată recentă, din galben șofran și roșu englezesc.

Volumul a fost propus spre clasare la Tezaur.