Farmacopeea Română, 1862 - 1976, 8 volume, piesă foarte rară
Farmacopeea Română, 1862 - 1976, 8 volume, piesă foarte rară
Pharmacopea Română, București, Tipografia Jurnalului Național, 1862, prima ediție, VIII, 790 p.
Farmacopea Română, București, Imprimeria Statului, 1874, ediția a II-a. 186, X p. Cu treisprezece tabele la finalul volumului. Legătură contemorană, cu cotor și colțuri din piele.
Farmacopea Română, București, Imprimeria Statului, 1893, ediția a III-a. XII, 476, XIV p.
Farmacopea Română, București, Institutul de Arte Grafice „Speranța”, 1915, ediție specială elaborată sub îngrijirea comitetului Societății Farmaciștilor din România, 712 p. Legătură de epocă, din pergamoid, cu cotor din piele.
Farmacopea Română, București, Atelierele grafice Socec & Co., 1926, ediția a IV-a, 570 p. Legătură contemorană, integral din piele.
Farmacopeea Română, București, Tiparul Românesc S.A.R., 1943, ediția a V-a. XXIV, 539 p.
Farmacopeea Română, București, Institutul Farmaceutic, 1948, ediția a VI-a. XXI, 660 p.
Farmacopeea Română, București, Editura Medicală, 1956, ediția a VII-a. XVIII, 944 p. Legătură originală de editură, integral din pergamoid.
Farmacopeea Română, București, Editura Medicală, 1976, ediția a IX-a, 1004 p. Legătură originală de editură, integral din pergamoid.
Farmacopeea română reprezintă punctul de plecare în ceea ce înseamnă identitatea farmaceutică modernă, întrucât anul 1862 reprezintă anul apariției primei ediții. Momentul este unul de căpătâi, fiind momentul în care Codexul Medicamentos a fost omogenizat pe întreg teritoriul țării. Istoria farmacopeelor se întinde de-a lungul secolelor atât pe continentul Asiei, în India, China, dar și pe continentul Africii în Egipt. În Europa, prima farmacopee a apărut în secolul al XII-lea, concepută de Nicolas de Alexandria, directorul Școlii Medicale din Salerno. Inițial, pe teritoriul României erau utilizate farmacopee renascentiste, ca mai apoi, din 1644, în Transilvania să fie utilizată „Pharmacopoea Augustana”, iar din 1729 „Dispensatorium Pharmaceuticum Austriaco-Vienessis”. Necesitatea creării unei farmacopei naționale în secolul al XIX-lea a dat naștere unei proiect în Moldova, dar care era destinat exclusiv militarilor. Un deceniu mai târziu a fost creat „Formularul Galenic”, care împreună cu „Tariful Român de taxe” au dus la crearea în 1862 a primei farmacopeei române, un moment de pionierat în istoria modernă a farmaciei, condus de doctorul Carol Davila. Ediția a doua a farmacopeei a apărut la 12 ani după prima, în anul 1874. Este de menționat faptul că aceasta nu este numerotată, iar dimensiunile sale sunt mai restrânse datorită unor schimbări de conținut (utilizarea unor substanțe diferite cu valoare constantă). Următoarele opt ediții ale farmacopeei au fost publicate până în anul 1993, când a fost publicată ultima ediție realizată de profesorii D. Dobresu și C. Baloescu ce este republicată până în zilele noastre.
