Gravuri ce ilustrează povestiri din cuprinsul Cazaniei lui Varlaam, 1643
Gravuri ce ilustrează povestiri din cuprinsul Cazaniei lui Varlaam, 1643
Trei gravuri ce ilustrează povestiri din cuprinsul Cazaniei lui Varlaam. Cazania lui Varlaam (apărută la laşi în anul 1643) este cea mai frumoasă carte imprimată de români în decursul Evului Mediu. Prin conținutul și ținuta sa, scrierea lui Varlaam este o carte de învățătură, un monument de limbă şi literatură românească şi, deopotrivă, o operă de artă, tipăritura impunându-se inclusiv prin gravurile ce însoțesc textul, realizate de către monahul artist Ilia, unul din cei mai renumiți artişti ai vremii din spațiul creştin ortodox. Cele două file de carte alăturate conțin două din gravurile ce împodobesc scrierea și au o importanţă documentară şi artistică aparte sunt: gravura ce însoțește povestirea privind viața și faptele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava şi gravura ce redă scene din viața Cuvioasei Paraschiva şi aducerea moaştelor ei în Moldova. Gravura "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" atrage atenția prin tâlcul şi semnificaţia ei în viața religioasă a românilor din veacurile trecute.
În decembrie 1628, domnul Moldovei, Miron Barnovschi, l-a trimis pe duhovnicul său, arhimandritul Varlaam (viitorul mitropolit), în solie la Țarul Rusiei. Cu acel prilej, monahul moldovean a trecut pe la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska, unde, la 3 august 1629, s-a întâlnit cu Petru Movilă. Convorbirile celor doi în peştera Pecerska s-au referit și la viețile sfinților, în notele făcute cu acel prilej Petru Movilă consemnând - după povestirea lui Varlaam - o minune săvârşită, nu cu mult timp în urmă, de moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În chip firesc, Varlaam a început seria ilustrațiilor scrierii cu portretul Sfântului Mucenic loan cel Nou, patronul Moldovei. Toate exemplarele tipăriturii de la 1643 mai înfăţişează un portret al Sfântului loan cel Nou, aşezat de mitropolitul cărturar în fruntea Cazaniei despre viața acestuia, destinată prăznuirii lui în Biserica noastră la 2 iunie. Este o gravură impozantă şi de un real interes documentar. În cadrul scenei, în prim plan, este redat Sf. Ioan, în picioare, cu mantia pe umeri; în mâna dreaptă ține o cruce simplă, iar în stânga un paloş. Chipul este al unui om matur, cu barbă, având privirea hotărâtă. Peste tunică poartă un brâu. Fondul sau planul secund al imaginii înfăţişează un oraș cetate medieval dominat în câmpul stâng de turnuri romanice, palate cu cupole cilindrice, acoperişuri în etaje, ferestre răsfrânte şi creneluri. În colțul drept este redată o biserică monumentală cu turn, având coiful mic şi scund. Autorul gravurii este Ilia, care a semnat, discret, pe poarta cetății. Tâlcul scenei cu priveliști o oferă tocmai valurile ocrotitoare ce se întind, învolburate, de la o latură la alta, însă nu pentru a calamita, ci pentru a ocroti. Gravura ilustrează, de fapt, o întâmplare miraculoasă, de un larg răsunet în cadrul epocii, ce a afectat profund mentalitatea oamenilor acelui timp, anume minunea făcută de moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în 1622, după biruința oştilor creştine asupra turcilor la Hotin, când cu prilejul incursiunilor de pradă ale cazacilor - vrând aceştia să cucerească cetatea Sucevei, moaştele au făcut ca râulețul de la poalele cetății, apă peste care în zilele obişnuite se putea păşi ori trece cu ușurință, să crească atât de mult încât, speriați de mărimea viiturii, cazacii au oprit asediul și s-au retras. Această minune, ce i-a impresionat profund pe contemporani, Varlaam i-a povestit-o, în 1629, lui Petru Movilă, care, impresionat la rându-i, a inclus-o în Memoriile sale. Cu siguranță, Varlaam i-a relatat minunea aceasta şi gravorului Ilia prin a cărui mână cuvântul dezlegat din letopiset a luat chip ilustrat spre a înfăţişa semenilor o minune dumnezeiască izbăvitoare de neam.
La fel de importantă este Gravura "Cuvioasa Paraschiva" plasată de către autor la sfârşitul cărții. Înălţând, în Iaşi, monumentala Biserică "Sfinții Trei Ierarhi", Domnia şi Biserica Moldovei năzuiesc să o înzestreze cu moaşte cunoscute. Întrucât, în acel moment, Patriarhia Ecumenică avea datorii mari către Înalta Poartă, Domnul Moldovei s-a oferit să suporte plata lor, primind, în semn de recunoștință, moaştele Cuvioasei Paraschiva. Evenimentul îl narează mulți scriitori bisericeşti ai vremii, de asemenea, îl aminteşte, pe scurt, în Cronica sa, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir care relevă că, Vasile Lupu a obținut învoirea sultanului Murad IV, după multă stăruință, să strămute sfintele moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului, obținând în cele din urmă învoirea patriarhului Partenie şi plătind pentru ele 260 de pungi, adică datoria Patriarhiei către turci. Cum însă, la turci, era interzis a se strămuta mort peste trei zile, afară de trupul sultanului, Vasile Lupu a trebuit să obțină dezlegarea plătind alte 300 de pungi, după care cortegiul, însoţit de un capugi-başa, s-a îndreptat spre Moldova. Aducerea, în anul 1641, în luna iunie, de la Tarigrad la Iaşi, a moaştelor Sfintei şi Preacuvioasei Paraschiva a reprezentat un eveniment cu un real răsunet în întreg Răsăritul ortodox. Chivotul - aievea unei fäclii aprinsă pe Olimp - a implicat procesiuni impresionante de la un capăt la altul al peninsulei balcanice. La intrarea în Moldova s-au pus în fruntea cortegiului însuşi Domnul Ţării, Vasile Lupu, boierimea, episcopii Evloghie al Romanului, Gheorghe al Huşilor şi, desigur, mitropolitul Varlaam al Moldovei. Ajungând cortegiul la Iaşi, moaştele Sfintei şi Preacuvioasei Paraschiva au fost aşezate în noua Biserică "Sfinții Trei Ierarhi". După cum mărturiseşte Dimitrie Cantemir, pe peretele sudic al sfântului lăcaş a fost pictată "jitia" acesteia. La fel a procedat şi gravorul Ilia în cea mai importantă gravură din cadrul Cazaniei lui Varlaam. În cadrul acesteia, Cuvioasa Paraschiva, în veşminte largi, bogat decorate, cu coroană împărătească pe cap, stă pe un tron bogat împodobit. Privirea ei este majestuoasă, în mâna dreaptă ține crucea, iar cu stânga schiţează un gest de adorare. Tabloul îl încadrează un număr de 9 scene înfăţişând momente din viața sfintei, fiecare dintre ele prevăzută cu un text explicativ (legendă) în limba slavonă. Prima ne-o arată împărţindu-şi hainele săracilor, a doua ne-a înfăţişează în pustie, în a treia îngerul îi vesteşte ieşirea, în a patra cum se închină la biserici în Ţarigrad, în a cincea și a şasea aflarea şi dezgroparea moaştelor, iar în ultimele trei scene strămutarea lor: prima dată de la Epivat la Târnovo prin loan Asan, a doua oară prin sultanul Elim, "țarul turcilor", iar a treia oară de la Tarigrad la Iaşi prin Vasile Lupu, Domnul Moldovei.
