I. L. Caragiale, carte poștală trimisă lui Paul Zarifopol, 20.I.1906
I. L. Caragiale, carte poștală trimisă lui Paul Zarifopol, 20.I.1906
I. L. Caragiale, carte poștală trimisă în data de 20 ianuarie 1906, de la Dresda la Leipzig, familiei Gherea-Zarifopol, prietenului Paul Zarifopol.
Corespondenţa lui Ion Luca Caragiale este inclusă în al şaptelea volum al ediţiei de „Opere”, apărută la Cultura Naţională, între anii 1930-1942, sub îngrijirea lui Paul Zarifopol şi Şerban Cioculescu. Cartea poștală este reprodusă la pagina 17, identificată cu numărul XXX, și conține următorul text:
Salutare cât de tare
Dela un marinar cărare.
Car
După ce mai multe luni a călătorit prin Europa, în primăvara anului 1905 I. L. Caragiale s-a stabilit cu familia la Berlin. Din acea perioadă, o bogată corespondență a avut-o cu Paul Zarifopol, istoric și publicist, „ultimul lui confident”.
Ion Luca Caragiale s-a bucurat de un număr neobişnuit de mare de relaţii amicale pe care le-a întreţinut temeinic, printr-o corespondenţă bogată cu mulţi dintre cunoscuţii şi apropiaţii lui.
În volumul Cele mai frumoase scrisori, Dan C. Mihăilescu scria: „pentru mine, scrisorile lui Caragiale, mai ales cele din epoca berlineză, constituie cea mai strălucitoare și mai captivantă caligrafie a plăcerii din literatura română. Nicăieri în corespondența scriitorilor noștri nu mai există atâta epicureism fervent alintat, atâta sfântă vitalitate a senescenței, așa o poftă de boierie senzorială, de tihnă, colportaj și taclale, de cumințenie și drăcărie, de înțelepciune și ghidușie totodată. Pe scurt: atâta spectacol în sine.”