Iancu Brezeanu, Amintiri. Vinurile mele, 1939, cu dedicația lui Constantin Nottara
Iancu Brezeanu, Amintiri. Vinurile mele, 1939, cu dedicația lui Constantin Nottara
Iancu Brezeanu, Amintiri. Vinurile mele pritocite de Gaby Michailescu, București, Editura Ziarului „Universul”, 1939, 286 p.
Volumul poartă pe pagina de titlu o amplă dedicație olografă ce îi aparține lui Constantin Nottara.
Legătură de epocă integral din pergamoid.
„Amintiri...Vinurile Mele” reprezintă volumul autobiografic al lui Iancu Brezeanu, un actor român care s-a remarcat pe scena Teatrului Național, de cele mai multe ori în rolul „cetățeanului turmentat” datorită pasiunii sale pentru licoarea bahică. Acesta mărturisește în amintirile sale cum de multe ori a jucat pe scenă, în piese importante, aflându-se într-o stare de ebrietate. Totuși, pe lângă viciul pentru care era cunoscut, Iancu Brezeanu a fost un actor remarcabil, apreciat în epocă pentru talentul său actoricesc. A jucat în piese celebre precum: „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „Năpasta”, „Despot-Vodă”, „Avarul”, „Regele Lear”.
Pe coperta principală regăsim o caricatură realizată de Nicolae Petrescu-Găină care îl înfățișează pe Iancu Brezeanu alături de I. L. Caragiale în postura de director al Teatrului Național și o scrisoare pierdută care face referire la piesa de teatru omonimă, scrisă de Caragiale în care a jucat Iancu Brezeanu.