Ioan Gură-de-Aur. Mărgăritare (română). București, 1691
Ioan Gură-de-Aur. Mărgăritare (română). București, 1691
Ioan Gură-de-Aur. Mărgăritare (română). București, 1691
Mărgăritare, adecă cuvinte de multe feliuri, acelui întru sf(i)nți Părintelui nostru, Ioan Arhiepiscopul Țarigradului, alui Zlatoust : și ale altor sf(i)nți Părinți, de mulți dascali tălmăcite den limba elenească [greaca veche] pre limba grecească [greaca nouă], spre cea de obște... folosință. Iar acum întâiu... s-au scos de pre limba grecească, pre limba rumânească [de logofeții Șerban și Radu Greceanu, care semnează și prefața ; editor: Constantin Cantacuzino], și s-au dat în tipariu. Și s-au tipărit în vestitul oraș al Mării [sale], în București, în sf(â)nta... Mitropolie : cu toată cheltuiala... Domn(ului) Ioan Costandin Băsărabă Voevod ; [de Antim Ivireanul și episcopul Mitrofan, cu diortosirea lui Mitrofan], anii de la facerea Lumii, 7199 [1691]. [7], 178 f. (cu signat. chirilică) ; 4° (27 cm), 38-41 R (23 x 15 cm)
Bibliografie:
BRV I, 91
BRV Additamenta, p. 207
Mircea Păcurariu. Sfântul Ioan Gură de Aur în Biserica Românească. În: Revista Teologică, an XVII, nr. 4/2007 (Sibiu: Andreiana, ed.: Mitropolia Ardealului)
Doru Bădără. Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Brăila : Editura Istros, 1998; p. 49-144
Ediții ulterioare în limba română:
București, 1746 (tipograf: Stoica Iacovici), cf. BRV II, 248
Ioan Gură de Aur. Mărgăritare sau Colecţiune de cuvinte alese. Bucureşti (tipografia lui Toma Teodorescu), 1872.
Ultima filă verso conține obișnuitul epilog al tiparnicului.
Colofon: “Tipăritu-s-au în anul de la // Facerea Lumii, 7199”.
Volum imprimat cu caracterele Bibliei de la București, în tipografia domnească, pe hârtie manuală italienească, cu verjeuri. Tipar roșu numai pe foaia de titlu. S-au folosit 3 corpuri de literă chirilică. Colontitlurile sunt imprimate cu majuscule și constau în aceeași secvență: “Mărgăritul lui Zlatust”. Finalul Cuvintelor sub forma piramidei întoarse, în stil venețian. Nu am constatat greșeli de numerotare. Ornamentica rezidă în frizele compozite, din motive tipografice, la începutul fiecărei omilii, cu excepția celei dintâi, care deschide corpusul Mărgăritarelor, în inițiale xilogravate cu negru (de mărimi variabile), din nou, cu o singură excepție – inițiala R (rogu-vă...) cu roșu, la începutul cărții și viniete - din mai vechiul repertoriu xilografic (una dintre ele, atribuită lui Damaschin Gherbest, și reprodusă după Biblia cantacuzină, este amplasată la sfârșitul tomului. De asemenea, un unic frontispiciu gravat în lemn, un Deisis, care-și face pentru prima dată apariția în Cazania lui Varlaam (1643), apoi în Cheia Înțelesului (București, 1678, reprodus și în Evanghelia din 1682), și pe care îl vom regăsi în Chiriacodromionul de Bălgrad, din 1699 – Iisus Hristos între Sf. Ap. Pavel și Ioan în medalioane anturate de flori de acant, de garofiță și alte inflorescențe similare rodiilor. Se remarcă și bogata tipologie a letrinelor xilogravate.
Despre responsabilitățile intelectuale (aparte de munca tălmăcitorilor înșiși) aflăm din cea de-a doua prefață, adresată cititorului:
“Cari prea dulci învățături, și alese cazanii (nu den noine [nu din voia noastră], adevărul mărturisim, mișcat, ce den porunca prea înălțatului, și prea luminatului domnului nostru Ioan Constandin Basarabă Voevod înpinși sântem) dupre limba grecească, prea noastră limbă rumânească, le-am întors, precum și alte cărți am făcut și încă facem. La a cărora nevoințe avut-am îndreptătoriu pre cinstitul blagorodnicul și prea înțeleptul dumnealui Co(n)standin Cantacuzino, biv vel stolnic. Însă la cele mai adânci filosofești și bogoslovești noimata [înțelesuri, gr.] ce s-au aflat pre dumnealui ca pre un epistimon [învățat] și știutoriu l-am avut lumină și dezlegare întru toate” (semnat: mai mici și de bine voitori Șărban al doilea Logofăt i Radul Logofăt).
Exemplar complet, în stare bună, cu numeroase mărturii ale membrilor familiei Frâncu, începând cu 9 februarie 1799, când s-a făcut achiziționarea cărții de către popa Frâncul ot Brad, duhovnicul (mânăstirii Brad), de la ieromonahul Inochentie din Apșoara (preotul este, de asemenea, autorul însemnării “sapiențiale” de la f. 80v, datată 1801 ghenarie 30, unde îl menționează din nou pe acest pe Inochentie din schitul Apșoarelor, dar și al altor notații în care se arată pătruns de înțelepciunea Hrisostomului sau reia informațiile privind posesorul). La sfârșitul primei prefețe, găsim însemnarea unui logofăt, Ștefan sin popa Frâncului ot mănăstirea Bradului, și o aplicare stângace a unui sigiliu. La f. 114r-115r, în subsol, mărturia altui fiu, Theodorache Frâncu, căruia părintele îi dăruise exemplarul (numit zlatust, alteori - mărgărit) – însemnare datată 1819, fevr(uarie) 24.
Note de lectură sunt scrise cu chirilice și pe forzațul anterior. Tot acolo regăsim ex-librisul ștampilă al academicianului Ștefan Dimitrie Grecianu.
Legătură uzată, în piele brună și carton presat.
Cotorul interior al cărții a fost recondiționat.
