Jurnalul intim cu scoarțe verzi al reginei Maria a României
Jurnalul intim cu scoarțe verzi al reginei Maria a României
Acest mic jurnal în limba engleză concentrează în sine reverberația în conștiința autoarei a unei iubiri cu valoare de destin inconturnabil; o iubire matură, asumată, ale cărei trasee cronologice nu ni se oferă, dată fiind natura acestor însemnări, dar care ni se dezvăluie în toată frumusețea și intensitatea unor momente-cheie: etapele abia schițate, esențializate, ale apropierii, dinamica mărturisirilor, conștientizarea obstacolelor, iar ca fundal, sinestezia dintre trăire și cadrul natural al întâlnirilor, anxietatea și extazul unei legături sub semnul aparent al neîmplinirii, culminând cu aluziile la contextul dificil al nașterii unui copil (știm că este vorba, indubitabil, de prințesa Ileana) și cu descrierea unui episod de boală grea, în care bărbatul iubit dă dovadă de o abnegație “maternă”. Răzbat din aceste rânduri succincte, dar de o reală finețe psihologică, proprie scriitoarei, onestitatea desăvârșită a sentimentelor, gestica și expresivitatea schimbului de cuvinte, accentuate poetic de folosirea pronumelui arhaic “thine, thou” (“al tău, tu”), ca un delicat ecou literar al obârșiei reginei prin care pasiunea celor doi capătă o aură de noblețe și de atemporal. Și dincolo de toate acestea, răzbate luciditatea unor notații grafic și stilistic, fără cusur. Deplina implicare a protagoniștilor într-o legătură ce îi dă femeii și omului de stat impresia de a fi fost sortită și condusă de Sus, apare foarte clar în lumina celor scrise. Se confirmă astfel un adevăr aprofundat în mod dureros și responsabil, de cei care l-au trăit. Este în principal și înainte de toate vorba despre o prietenie spirituală foarte rară, de altfel, între doi oameni de sex opus, coerentă, durabilă, care înflorește și se dezvoltă într-un cadru de existență marcat de reguli și conveniențe, de imperioase datorii, totodată de subtilități sufletești și aspecte morale greu de gestionat și nuanțat în planul realității imediate, dar cu o puternică amprentă asupra conștiinței unor personalități de prim ordin ale istoriei noastre moderne. Strict uman, o prietenie amoroasă care, inevitabil, va “sublima”, prin forța împrejurărilor, într-o manieră
drastică, ducând la îndepărtarea fizică a celor doi, dar nu la ștergerea comuniunii dintre aceste spirite înrudite ca mentalitate, ca forță de caracter, fiecare dintre ei fiind exemplarul unei străvechi genealogii și un reprezentant al timpului în care a fost chemat să răspundă menirii lui, indiferent de prețul plătit.
Personajele principale ale micii narațiuni nu poartă nume, cum nici altele, la care se face aluzie. Jurnalul începe și se termină brusc, dat fiindcă miezul acestor confesiuni îl constituie un fapt de viață consumat în discreția unei istorii pur personale, o istorie deja închegată care nu mai are nevoie a fi urmărită decât prin ceea ce lasă să se întipărească în memoria intimă, cel mult în subtextul unor evenimente consemnate altminteri, altundeva. Nu este un jurnal “clasic”, ci un mănunchi de tonalități afective prin care ia naștere, exclusiv și într-un fel cu totul aparte, portretul unei prezențe fundamentale pentru omul Maria, prințul Știrbey – Barbu (Barbo), 1872-1946, administrator al Domeniilor Coroanei din 1913, membru al Partidului Liberal, premier (1927).
Documentul de față – martor autentic și rafinat, al unei vieți extraordinare - aparține cu siguranță lotului de însemnări pe care suverana încearcă să le pună la adăpost de ingerințele fiului său, Carol al II-lea, începând cu anul 1931; bănuim însă cu dat fiind caracterul special al conținutului, carnetul intim și-a găsit refugiul într-un loc cunoscut doar de o persoană foarte de încredere, din anturajul apropiat al Reginei, nu la vreo legație.
Textul jurnalului a fost redactat cu cerneală neagră, pe un număr de 55 de file veline, din totalul de 69, aproape integral numai pe recto (excepție făcând f. 28, cu câteva rânduri pe verso), cu o grafie foarte clară. Copertele sunt moi, din pânză verde-brad; marginile prezintă o împletitură de mătase de nuanța aurului antichizat. S-au păstrat forzațurile duble din mătase moarată, de un verde mai închis decât copertele și capitalbandul mărunt, negru cu galben citron. Tranșele carnetului sunt aurite. Starea de conservare a obiectului este excepțională, pigmentul cernelii fiind încă viu iar suportul (hârtia lucioasă, velină) având doar semnele firești ale trecerii timpului.
Gânduri de o gingășie fără seamăn ale unei femei îndrăgostite cu adevărat, pătimaș, statornic, fără putință de întoarcere. Rând după rând, povestea se înlănțuie tulburător, cei doi se cunosc, se înțeleg, par să formeze o singură făptură. Recunoști scrisul armonios, plin de generozitate al celei devenite, prin Însemnările zilnice, un adevărat cronicar al epocii sale. E vorba de Regina Maria. Suverană cu ținută impecabilă, femeie de lume, mamă desăvârșită, această englezoaică ajunsă bună româncă și-a avut o taină de pe care, iată, cu acest caiet se ridică întru câtva misterul. A cunoscut un bărbat din societatea românească, au călărit împreună prin pădurile lui, printre holdele de pe proprietățile lui, au văzut pământul înverzind, dând rod ori așteptând răbdător sub stratul de omăt. I-a arătat mormântul strămoșilor săi în cripta bisericii de pe moșia principală a familiei. S-au privit la nesfârșit, au înțeles că au o lume doar a lor. Clipele, chiar dacă puține, de perfectă intimitate i-au întărit, le-au dat putința să facă abstracție de restul lumii. Căci, vai, această lume însemna, între altele, și existența unei soții... Dar sentimentele erau prea puternice, făceau de acum parte din viața lor, din fibra lor intimă. Citești cu emoție notațiile unde deslușești și una din clipele de supremă fericire: nașterea unui copil. E principesa Ileana, lucrul devine indubitabil, este secretul dezvăluit al acestei iubiri unice. Tot această legătură, dincolo de conveniențe, a făcut ca la vremea războiului, Regina Maria, bolnavă de gripă spaniolă, să fie vegheată de același bărbat, care i-a dat sens vieții, a împlinit-o, a făcut-o să trăiască o frumoasă poveste de dragoste. Firește, numele lui nu apare aici dar din discretele aluzii, din momentele reținute poate fi deslușit: E vorba de Barbu Știrbei. Caietul cu scoarțe verzi rămâne o bijuterie, oglindind rafinatele trăiri ale unei femei. Deopotrivă, mărturisesc, la peste o sută de ani de când au fost consemnate, acea ținută inegalabilă a unei regine care a știut să despartă, trufașă, viața publică de acel univers feminin făurit alături de bărbatul vieții ei. Pentru noi, cititorii de azi e și un bine venit prilej de meditație căci ne face să privim trecutul ca pe o profitabilă moștenire spirituală.
Lotul a fost propus pentru clasare la Tezaur.
