Kyriakodromion (română). Bălgrad, 1699 - Piesă rară

Kyriakodromion sau Evanghelie învăţătoare, care are întru ea cazanii la toate duminecile preste an, şi la praznicele domneşti, şi la sfinţii cei numiți. Acum întâi întru acesta chip aşezată şi tipărită. Bălgrad : în sfânta Mitropolie, de Mihai Iştvanovici [editorul şi] tipograful [cu cheltuiala mitropolitului Athanasie Anghel, a protopopului Gheorghe din Daia, a lui Ștefan Raț, și a lui vodă Brâncoveanu], 1699. [3], 415/420 f. (cu signat.): il. ; 4° (27 cm), 31 R (22 x 14 cm)

Bibliografie:

BRV I, 115

BRV Additamenta, p. 213

Ana Andreescu. Arta cărţii : Cartea românească veche 1508-1700. Ed. a II-a revăzută şi adăugită. Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2002, p. 106

Andreri Veress. BRU, vol. I, p. 142, nr. 262

Ediții ulterioare:

București, 1732 (Stoica Iacovici); 1765 (doar semnalată) și 1768 (ambele cu cheltuiala și la inițiativa mitropolitului Grigorie; tipograf Constantin Râmniceanul), 1778 (semnalată în BRV vol. IV), 1828 (Matei Băbeanu);

Râmnic, 1748 (Mihai Athanasie Popovici), 1781 (Constantin Râmniceanul) și 1792 (Dimitrie Mihailo Popovici Râmniceanul)

Titluri alternative: Cazanie (-ii), Evanghelie cu învăţătură, Păucenie.

Colofonul: “Tipăritu-s-au această Dumnezeiască Carte în sf(â)nta Mitropolie în Bălgrad Hramul Sf(i)ntei Troiţă, Şi s-au început în Luna lui Martie la întâia zi. Anul Domnului 1699. Şi s-au săvârşit în Luna lui Dechemvrie în 20 de zile, iară întru acestaşi an”.

În lucrare este cuprinsă o mare parte din Cazania lui Varlaam, Iaşi, 1643 (75 de predici din cele 81), cât şi texte din: Evanghelie învăţătoare, Mănăstirea Dealu, 1644 şi Cheia înţelesului, Bucureşti, 1678 (5 cazanii). Ultima predică, după Eugen Pavel (Consideraţii asupra tipăriturilor bălgrădene de la sfârşitul secolului XVII, - “Cercetări de lingvistică”, 1981, nr. 2, p. 196) citat de Corina Teodor (v. supra), provine din Poveste la 40 de mucenici (1689). Cópii manuscrise ale Cheii înţelesului (după edițiile Lvov, 1665 și București, 1678) circulau de multă vreme în Transilvania, fapt care explică prezenţa în Kyriakodromionul de Bălgrad a unor cazanii ce nu se regăsesc în ediţia bucureşteană a teologului ucrainean, fiind însă prezente în corpusul bălgrădean: Cazania a II-a la Rusalii, Cazania a II-a la Învierea Domnului, Cazania la 20 de zile a lui iulie la sfântul şi slăvitul prooroc Ilie; acestea au fost preluate de Mihai Iştvanovici odată cu cele imprimate la Bucureşti. Aceste tălmăciri datează din anii pribegiei (1679-1680) pe meleaguri ardelene, a mitropolitului Ungrovlahiei, Varlaam și fac parte din cele 12 predici neîncorporate în ediția bucureșteană. 

Tipar negru şi roşu, caractere chirilice de mărimi și tipuri diferite (în redarea glaviznelor din titlurile principale), suport manufacturat, cu pontuzouri și filigrane fitomorfe (din care unele, stelate). Hârtia pe care s-a tipărit Chiriacodromionul are la bază sorturi italienești și austriece dar și unul provenind din Franța (având drept filigran un cuplu îmbrăcat în veșminte de epocă și deviza Au monde papier).

Finalul capitolelor în piramidă întoarsă, decorat cu viniete (dar și porțiuni de text, din interior, de pildă ceteniile). Pagina de text este încadrată (cu ancadramentul dublat în partea de sus și lateral, dublura de deasupra titlurilor cazaniilor (și uneori de deasupra părților de final) fiind ornată cu câte două perechi de mlădițe subțiri, curbate, străbătute de frunze lanceolate, sau de perechi de croșete arcuite, adosate, motive provenind din grafica bălgrădeană post 1640). Coloncifrele paginilor cu frontispicii nu apar (în alte exemplare, acestea sunt imprimate în colțul de jos al filelor). Fiecare cazanie are un Cuvânt înainte (de altfel, o particularitate a Cărții românești de învățătură, a mitropolitului Moldovei, Varlaam).

Kyriakodromion-ul este împodobit cu gravuri – în primul rând, frontispicii istoriate, cum ar fi cel de tip “Deisis” ornat secundar cu volute de vrejuri îmbobocite, flori de dovleac, garofiţe şi cupe florale similare rodiilor, prezent la începutul cărții și reluat la f. 272r, 305v, 392r (cf. Mărgăritarele Sf. Ioan Gură-de-Aur, București, 1691; în secolul următor îl vom regăsi în Evanghelia de Blaj din 1776). Anturajul floral din această icoană amintește însă de cel al portretului Maicii Domnului din Liturghierul de la 1680 (de București). Este vorba de modelul cu Iisus Hristos, figurat într-un medalion oval cu margine înspicată și “aripi” laterale, anturat de Sf. Ap. și Ev. Ioan și Sf. Ap. Pavel (în medalioane circulare, cu dublu contur, susținute de un foliaj secundar cu terminații trilobate). Dimensiunile ornamentului: 5 x 14 cm. Frontispiciile însoţesc fiecare cazanie; când nu conţin motive religioase, sunt alcătuite din arabescuri de flori de dovleac şi foliaj palmiform (alternând cu cele religioase și fitomorfe stilizat, clișeu adus de Iștvanovici, de la Snagov, unde apare în Orânduiala Sfinților Constantin și Elena, 1696: aici apare de 15 ori). Alt frontispiciu, cu Iisus binecuvântând, ţinând globul cruciger în mâna stângă (Pantokrator), într-un medalion încadrat de 2 rozete şi de tulpini spiralate, alb pe fond negru, este prezent la f. 197v, 215v, 243v, 280v, 343v, 384v. Frontispiciile majoritare se compun din benzi fitomorfe cu motive vegetale stilizate. La f. 168r, 229r, 279r (aici plasată pe frontispiciul paginii) şi 297v se află o xilogravură cu Sf. Constantin şi Elena (și aceasta, după un clișeu snagovean), de 7 x 5,3 cm., al cărei ancadrament este format dintr-un chenar simplu, liniar şi o ramă exterioară dublă, florală.

Ornamentica include, de asemenea, câteva tipuri de iniţiale şi viniete, în xilogravură. Se rermarcă, de pildă, iniţiala Z, cu negru, pe fond foliaceu – tulpini amplu înfrunzite ieșind dintr-un vas (foarte frecventă, întrucât deschide parafraza evanghelică prin sintagma “zis-au Domnul”, și, iniţială P cu figura apostolului Pavel (ap. Ana Andreescu, op. cit.) înfățișat ca arhiereu, preluată din repertoriul grafic al Noului Testament de la Bălgrad, 1648 dar şi al Psaltirii de Bălgrad din 1651; o interesantă letrină (Ia), cu Iisus (numai capul), decorată secundar cu motive fitomorfe. 

Tipologia ornamentelor finale constă în viniete mari, anturate de altele mici, dispuse simetric, și viniete cruciforme din motive stilizate, cu multe ocurențe. La sfârşitul acestei “Evanghelii învăţătoare”, găsim un astfel de un ornament cruciform  şi sintagma “IS HS NI KA” (f. 409v). 

Titlul cărții este plasat într-un chenar liniar în interiorul căruia sunt două alte chenare fitomorfe – cel mai de sus, din mici grupuri de mlădițe răsucite, cu margine exterioară îngroșată, de forma unor semicercuri (dispuse două câte două, dar unite discret în partea de jos a croșetelor extrem de subțiri); cel din apropierea titlului, format din motivul astragalului, pe același tipar repetitiv.

Pe verso, gravură cu Sf. Treime sub stejarul din Mamvri, cu legenda “Prealuminatului Sămn al sf(i)ntei, şi nedespărţitei Tro(i)ţe, Hramul Mitropoliei Belgradului din Ardeal”, de 11 x 10 cm., în ramă liniară dublată de una fitomorfă (cu motivul ghindei); gravura este flancată de inițiale şi este urmată de versuri dedicatorii. Medalionul icoanei are margine lată, cu motivul spicului de grâu, punctată sus-jos, dreapta-stânga, cu mici flori de câmp. Restul cadrului decorativ este ornat cu bujori ieșind din centrul unor bucle (formate de semipalmete cu terminații duble, în volută). Capetele patriarhilor Avraam și Sara sunt redate într-un plan rectangular, decupat din fundal, al cărui element pregnant este stejarul, reprezentat înclinat spre stânga, și suprapus conturului unei coline. Două clădiri schițate în spatele personajelor echilibrează acest tablou sumar, menit să scoată în relief importanța hramului și preeminența simbolurilor divino-umane, din prim-plan.

[2]r - [3]r cuprind scrisoarea de dedicaţie adresată Mitropolitului Ardealului, Athanasie Anghel, de către Mihai Iştvanovici “Tipograful ex Ungrovlachias”, scrisoare intitulată: “Preasf(i)nțitului // și de D(u)mnezău alesului păstoriu Athanasie // Arhiepiscopul, și Mitropolitul scaunului Bel- // gradului, al Vadului, al Maramurășului, al Sil- // vașului, al Făgărașului, și atoată țara Ardealului, // și părților țărâi Ungurești Vidicului, Chi- // varului, Sulagiului, și al Crasnii, ca // unul adevărat stăpân, și după // darul Duhului sf(â)nt părin- // te sufletesc plecate // închinăciuni.” Verso-ul f. [3] conţine o serie de citate evanghelice: “Ioan Cap. 5, stih 39, Apokalipsis cap. 16, stih 15, Apokalipsis cap. 22, stih 14, 1 Corintheni cap. 16, stih 11 şi 1 Corintheni cap. 14, stih 19”.

Urmează corpul Cazaniilor, până la f. 409. Trebuie menționat faptul că verso-ul foii 271 cuprinde un text versificat, al lui Mihai Iștvanovici, o mică doxologie: “Mărire și laudă să dăm ne încetat / înpăratului ceresc căci ne-au ajutat / Dinceput până aici cartea de-am tipărit, / Și atoate duminici am făcut săvârșit. / De aici încă-l rugăm să ne spodobească, / și cu ajutoriul său să ne-nvrednicească, /  ca și a Praznicelor să ajungem sfârșire, / și iară să-i dăm slavă făcând mulțămire”. Nu este menționată în principalele surse bibliografice. 

Foile 410-413 cuprind un Pinax (sau tabla de materii) și A praznicilor domneşti şi a sf(i)nţilor celor mari însemnare. Epilogul tiparnicului ocupă f. 414 r-v și este intitulat: “A Tipografului cătră cei ce să vor întâmpla a ceti bucurie”, și semnat: “Tot cel mic şi plecat de bine voitoriu Mihai Iştv(anovici) Tipograful Tou ex Ungrovlachias”. Meșterul captează bunăvoința cititorului, specificând: “pre multe locuri nu precum în izvodul cel vechiu am lăsat, ce am schimbat, au fața cuvântului, au a vremii, au am mai scăzut, au am mai adaos, nu cu socoteală că aceaia să facem strămutare în potriva sf(i)ntei scripturi, au în rânduiala dogmelor ce ține și poruncește Pravoslavnica Beserecă a Răsăritului, au arătându-ne mai iscusiți în știință decât cei ce dintâi au tocmit izvodul cărții aceștiia, să nu fie. Ce mai vârtos unde am mai adaos câte ceva, am socotit mai spre întărire. Căci că întâi pre unde au și avut mărturii din sf(â)nta scriptură, n-au fost însemnate în ce loc, și în câte capete și stihuri, care lucru era foarte cu nevoe spuitorilor de cazanii, și mai și ascultătorilor […] Deci pentru aceasta vă rugăm știindu-ne că nu vom fi scăpat nice noi de cea firească obicină [deprindere], orice alunecare, au lipsă ați găsi, au în cuvinte, au în orthografie, au în gândul sf(i)ntei scripturi, au în slove. (Pentru că și tipariul au fost foarte vechiu, și tocit la acesta lucru)”. 

Ultima filă cuprinde: datele de imprimare reproduse mai sus, o mențiune convențională privind succesiunea caietelor și signatura, - “Urmarea azbuchilor ce arată tratazii cărţii aceştiia” și o poezioară cu care meșterii din vechime își lăsau mărturia ostenelilor pe filele cărților, text care începe cu un stih psaltic.

Exemplarul este complet. Se cere menționat faptul că după f. 49 vin la rând foile numerotate greșit - “45, 46, 47… 50”, cu un decalaj de 5 unități în minus, până la sfârșitul volumului. Starea de conservare este bună, cu excepția primelor fascicole, mai uzate, ușor desprinse din cusătură. 

Specimenul dezvăluie o foarte interesantă mărturie de epocă, foarte bine păstrată, cu o grafie chirilică clară de început de secol XVIII. 

Însemnarea ocupă f. 1-13 într-o dispunere inedită: rândurile de pe f. f. 1-5 sunt scrise firesc, “cu spatele” la textul imprimat, aproape numai pe recto, cum se constată de regulă, iar în secvența f. 5-13, textul este scris în sens invers, continuând și în interiorul chenarului dublat lateral, al  paginilor (f. 12 r-v, f. 13r). 

De la f. 1r la 5v: “Aceasta facem știre să știe / tot omul și cetitoru(l) să vază / această sv(ân)tă Poucenie o au cumpărat / acest om bun anume Creț Pașcu, cu muiarea lui, anume Nedea, și Creț Cârstea / și Creț Ion și Răcuț Toader. Aceștia sânt toți din Molosig, de viță, de sămânță, ctitorii  / cărții aceștiia, carii să scrisără pre rând.”

6r-12r: “Cumpăratu-o-au cu 20 și 1 de florinți din măna lui popa Simion din Călățele, / cumpăratu-o-au să le fie pomană pre viță, pre sămânță / deci cine ar cugeta să o poată a mistui, să-i fie păcat și să i să vadă păcatul pănă-n a 3-a zi. / Cine o ar vinde sau l-ar îndemna diavolul să o fure, unul ca acela să fie blăstămat / și afurisit trăclet și proclet dă blăstămu / celor 300 sute (sic) și 18 părinți svinți din Nichiia / și să i să vearse mațele ca ale Ariei necredinciosul și neertat ca Iuda vânzătoriul, / adecă pustiitoriul cărții aceștiia, să-l înghiță pământul ca pre Dathan și Aviron fără de nevoe de moarte”. 

12v-13r: “Și cartea aceasta din beseareca Molosigului nime să nu o astriineze (sic) că va fi părtaș afuriseniei și blăstămului. / și altă seminție cătră cartea aceasta să nu să lege că-i Șendrească, adecă Crețească. / Schis-am (scris-am) eu, Popa Simion din Călățele, msța ianuarie 7 dzile an(ul) Domnului 1701. /  Deci pomeneaște D(oa)mne I(i)s(use) H(ristoas)e sufletele robilor tăi, anume Pașcul, Nedea, Salomie, Cârstea, Toader, Anuța, Ion, Găvrilă, Mădă, Luca, Anuța, Ștefan, Anuța, Anița și tot neamul lor, viii și morții, pănă într-a șaptea sămânță. / Cine va ceti pe această svântă carte tot să pomenească pre ctitorii cărții aceștiia la sv(ân)ta liturghie”.

Conform site-ului www.cluj.com, satul Călățele (în maghiară Kiskalota, în germană Kelezel) aparține comunei cu același nume și este situat la poalele de nord-est ale Măgurii Călățele, pe cursul superior al pârâului Călata, la 15 km de Huedin și 65 km de Cluj-Napoca. 

Molosig (de la Malomzeg) este denumirea în maghiară a satul uiBrăișoru, comuna Sâncraiu, jud. Cluj, localitate în care vechea biserică de lemn a comunității ortodoxe a supraviețuit vitregiilor vremii și presiunilor Uniației.

Legătura exemplarului este originală, de tip mânăstiresc, cu ornamente la cald, ce păstrează, pe alocuri urme ale foiței de aur: coperta anterioară etalează în centru o mandorlă polilobată cu portret hristic în medalionul interior iar între medalion și marginile mandorlei se interpun arabescuri din frunze de acant, și rosete. Uzura învelitorii nu dezvăluie toate detaliile, dar bănuim că ar fi vorba de ipostaza Bunului învățător sau chiar a Pantokratorului, dat fiindcă Iisus poartă aici nimbul cruciger. Sunt prezente și cartușurile cu cei 4 evangheliști și simbolurile lor, din păcate, din nou, nu sunt foarte vizibile elementele compoziționale, doar postura personajelor – de semiprofil și faptul că laturile micilor tablouri sunt dublate pe interior cu mlădițe înfrunzite. Ornamentul primei coperți este anturat simetric de 4 fleuroane, iar ancadramentul se compune din buchete afrontate, motive ce formează și brâurile nervurilor profilate, pe cotor ; între acestea sunt tulpini înflorite cu aspect romboidal “împrumutate” din decorul bordurilor exterioare ale ramelor coperților. Coperta posterioară are modelul geometrizant ce particularizează stilul monastic de legătorie – panoul central este alcătuit din 8 registre verticale (benzi), din care 2 late, restul, înguste, ocupate de tije sinuoase cu frunze de acant, delimitate prin segmente triliniare. Sus și jos, registrele late, în care astfel de segmente se intersectează. 

Ancadramentul are același model de bordură triplată lateral și dublată pe marginile de sus și de jos. Șniturile sunt vopsite în nuanța de roșu-corai; capitalbandurile sunt de culoare bej cu roșu deschis. 

Cotorul are 4 nervuri profilate, deteriorate; capetele au pierdut învelitoarea. Se mai observă decorația, cu motive din repertoriul aplicat coperților prin presare la cald.

Coperta I este slăbită, se observă ligaturile. În plus, blatul acesteia este crăpat vertical, deci mobil, chiar dacă învelitoarea maschează acest defect; lacune în învelitoare, multe zgârieturi, pete, galerii superficiale (ambele coperți). Forzațurile sunt deteriorate, lacunare, cu perforații și încercări de condei (coperta I). Cel fix posterior are urme ale contactului cu apa, urme de incluziuni metalice.